Naţionalism şi globalizare în Secolul XXI (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Cu siguranţă, Secolul XXI va fi al statelor naţionale, înainte de a fi religios. Aş putea afirma că, în anumite părţi ale planetei noastre, va fi şi destul de rasist, dar, înainte de orice, va fi naţionalist. Iar în zonele unde triburile nu au evoluat spre naţiune, acest Secol va fi, mai întîi, xenofob, iar religia va fi una dintre cauzele sale.
Este adevărat că majoritatea naţiunilor se definesc şi cu ajutorul religiei, ceea ce permite să întrezărim un tablou cu perspective sumbre pentru noi şi viitorime, dar naţiunea va trece înaintea religiei. În cele mai multe state, doctrina naţională subliniază legătura dintre etnie şi religie, dar ideea etniei este mai puternică decît credinţa. Astfel, aceeaşi zeitate supremă poate fi împărtăşită de mai multe state, însă aspectele lingvistice, demografice, istorice, economice comune creează o conştiinţă locală, în raport cu un teritoriu anume, care separă oamenii, dar nu îi uneşte. Islamul este credinţa majoritară a statelor din Nordul Africii şi a unei mari părţi a Orientului Mijlociu, dar acest lucru nu înseamnă că nu există diferenţieri clare între zone, iar rivalităţile regionale sînt de lungă durată, bazate inclusiv pe dialecte diferite ale limbii arabe, dar, mai ales, pe o istorie diferită, cu conştiinţă specifică fiecărei zone. Nu poate fi confundată filozofia de viaţă a populaţiilor de lîngă rîul Iordan cu specificul celor care trăiesc între fluviile Tigru şi Eufrat, cum nu poate fi acceptată identitatea dintre istoria Egiptului şi aceea a Marocului, deşi ambele state sînt situate la ţărmul mării.

Ce este naţionalismul? (1)
Sînt mai multe definiţii în Dicţionarul Explicativ, iar Enciclopedia Britanică subliniază că naţionalismul presupune loialitatea faţă de naţiune mai presus de orice ataşament faţă de indivizi sau de grupuri – sociale, de interese etc. – mai restrînse din punct de vedere numeric. Patriotismul este o formă pozitivă a naţionalismului, care, sub nici o formă, nu poate fi considerată negativă. Naţionalismul are ca deviaţie negativă de manifestare şi înţelegere xenofobia – ura faţă de străini – care se manifestă în diferite forme, de la sublinierea diferenţelor de rasă la accentuarea separaţiei lingvistice etc. În nici o situaţie, însă, naţionalismul sau patriotismul nu exclud apărarea intereselor unui stat împotriva altor state, cum, de asemenea, nu se exprimă strict la un nivel politic şi de propagandă, el fiind întîlnit şi în materia economic-
comercială, educaţională etc. Fără a uita rolul nociv al xenofobiei, să nu uităm că, uneori, aceasta are la bază faptele unui stat împotriva altuia, iar nu o simplă opinie despre ceea ce crede cetăţeanul unui stat despre cetăţeanul altui stat; iar patriotismul se transformă în xenofobie sub influenţa unui conflict continuu. Sîrbo-fobia şi albanezo-fobia, doar ca exemplu singular aici, au temei în fapte întîmplate în istorie, mai ales cea recentă, fiind dificil a fi stopate: aici, xenofobia a zdrobit patriotismul şi naţionalismul, depăşindu-le esenţa. Exemple sînt nenumărate, iar lectura diferitelor cărţi de istorie din ţara X sau Y subliniază că naţiunea titulară s-a luptat ani întregi cu statul Z sau W.

(va urma)
Marius Văcărelu

COMENTARII DE LA CITITORI