Naţionalismul – între vis, şarlatanie şi o oaste gata de luptă

in Editorial

Moto: „Toţi oamenii mor. Dar nu toţi oamenii trăiesc cu adevărat”.

(William Wallace – „Braveheart”)

Jumătate din viaţa mea s-a derulat în jurul unui fenomen care s-a numit spirit naţional. Dominat în viaţa de zi cu zi de marele, impresionantul om (politic) Vadim Tudor, iar în spirit de figurile marcante ale culturii şi istoriei noastre. Vă veţi întreba, unde a mai rămas loc pentru mine. Departe de mine bovarismul sau imitaţia, aşa că al treilea plan a avut ca axe observaţia lucidă şi raţiunea, ceea ce a dus la un rezultat firesc – soluţii. Multe soluţii. Că nu le-am aplicat pe toate sau că nu le-au pus alţii în practică, asta e o altă poveste, cu multe personaje. Nu stau să enumăr situaţii – ideea este că drumul nu ţine doar de nişte tipare sau modele. Reperele, da, rămîn, fără ele nu exişti, dar dinamica unei reuşite ţine de mulţi factori, pe care trebuie să-i iei în seamă, aşa cum spuneam: lucid şi logic.

Bunăoară, naţionalismul. Unii îl confundă cu diverse nemulţumiri, alţii cu exagerări puriste, sau cu o afacere locală etc., etc. În acest fel, s-au dat şi se dau drept naţionalişti – sau chiar se cred – tot felul de şarlatani, de închipuiţi sau de frustraţi şi purtători de idei demente. De asta, de fapt, nici nu a reuşit nici un partid naţionalist de la marele PRM încoace. De fapt, cum şi de ce a reuşit Vadim?

În primul rînd, pentru că avea calităţile intelectuale şi sufleteşti necesare; el nu avea nevoie să-şi pună imaginea lui Mihai Viteazul sau Vlad Ţepeş pe piept, pentru a-şi masca figura bicisnică; Vadim era din categoria celor care, prin simpla prezenţă, o ridicare a sprîncenelor şi două cuvinte, mobiliza lumea. Era din categoria „După mine, oşteni!”, sau „No, gata, no hai!”. Era masculul alfa, nu trebuia să poarte tricou cu „mascul alfa”! Dar Vadim a ştiut să observe logic şi lucid momentul – şi să găsească soluţii, nu să le copieze pe-ale altora. Unii spun că el a greşit şi că el a înmormîntat partidul; nu intru în analiza erorii de fond, ci atrag atenţia asupra unui singur detaliu: fără el nici nu ar fi existat partidul, mai mult – nu ar fi existat cea mai mare mişcare de masă naţionalistă de la Mişcarea Legionară încoace, dar fără să aibă vreunul din păcatele codreniste.

S-a spus după trecerea lui în eternitate că „altul ca el nu mai găsim” şi că nu poate fi înlocuit. Corect, aşa că niscaiva neica nimeni au început să-l critice, să roadă soclul statuii, chestii specifice şobolănimii. Da, de Vadim au profitat mulţi nemernici, dar care au uitat esenţialul – că singura cale ca lumea să nu-i vadă aşa cum sînt, nişte nemernici, era să stea în preajma lui. La lumina lui. Ei, dar cînd s-a suit scroafa-n copac, crede că e privighetoare! Nu… şi nu au reuşit! Şi nici nu vor reuşi!

Partidul România Mare trage de mult să moară – exact cum o soţie iubitoare vrea să-şi găsească locul alături de cel iubit şi plecat de pe lume. Nu am crezut nici eu că aşa este… dar prea nu a ieşit şi nu iese nimic! Prea fiecare tentativă de preluare se lasă cu deziluzii, cu… scroafe căţărate prin copaci! Cred că e timpul să lăsăm sufletul să se ducă… PRM va rămîne Vadim… şi punct! PRM va rămîne o parte din opera completă a unui creator de o mare complexitate… Cum ar fi să ajungă numele PRM legat de nişte inşi de calitate îndoielnică, de nişte fanfaroni sau escroci? De nişte neica nimeni? Vom începe să ne întrebăm, cu regret, unde eşti tu, Oană dragă, ca punînd bustul pe ei, să zdrobeşti acele cete – de escroci şi derbedei? 

Cert e că România are nevoie de un partid cu spirit naţional – care să se adapteze vremurilor, respectînd trecutul. Poate că e nevoie ca „România Mare“ – adevărata România Mare, adică revista care a generat fenomenul – şi oamenii care au stat neabătut şi dezinteresat lîngă Tribun, să facă pasul pentru a sprijini un grup de oameni care vor binele ţării – naţionalişti şi care ţin la tradiţii, dar care văd şi de ce are nevoie ţara, naţiunea. Nu de unii al căror singur gînd este o alianţă cu PSD – de fapt o vînzare a votului naţionaliştilor? PSD e un partid

puternic, treaba celor care îl susţin, şi nu au trădat ţara în aceeaşi măsură ca liberalii, dar nu este naţionalist – şi a dovedit-o în multe situaţii. 

În ultima vreme, ţara a rămas fără resurse –, iar un grup de oameni s-a bătut pentru resurse, PSD a scăldat o soluţie politică – net superioară celei propuse de Iohannis, de PNL, de sörösişti – dar care se va vărsa tot în buzunarele multinaţionalelor! Am reţinut, însă, numele acelor patrioţi care s-au bătut în mass-media, în Parlament, în stradă – fără să aibă vreo legătură sau vreun avantaj direct. Oameni care ne trebuie, mi-am zis. Am urmărit apoi demenţa anchetelor penale, a urmăririlor şi interceptărilor, a „protocoalelor”, a securismelor venite parcă din scenarii distopice sau postapocaliptice… Şi cam tot aceiaşi oameni s-au ridicat împotriva acestor fenomene complet antinaţionale. Şi nu sînt mulţi –, dar văd că o ţin tare înainte: avocaţii Ingrid Mocanu şi Dan Chitic, jurnaliştii Sorin Roşca Stănescu, Răzvan Savaliuc şi Marius Albin Marinescu, politicianul Liviu Pleşoianu, ofiţerul (ex) SRI Dragomir… Mai sînt, voi mai vorbi de ei. Sincer, alături de ei aş vedea România Mare, mă refer la electorat – pentru că acesta e spiritul naţional! I-aţi văzut pe alţii ducînd aceste bătălii? Pe cei care-şi lasă praful de pe cizme prin sediul PRM cu siguranţă i-am văzut… Alt exemplu – zilele trecute, Răzvan Savaliuc a scos la iveală ceva de necrezut – un „Plan comun de anihilare a firmelor româneşti”. Nu este o exagerare, pentru că jurnalistul a adus probe – documente – din care rezultă cum firmele româneşti sînt supuse unui tratament care le condamnă la dispariţie – şi, cu această ocazie, condamnă şi întreg sectorul privat autohton. Aceasta în comparaţie cu firmele străine, mai ales cu cele mari, „multinaţionalele”, care, s-a văzut, declară profituri minime, sau chiar pierderi – neplătind astfel decît sume infime la bugetul statului. Întrebarea e simplă – apără cineva firmele româneşti? PSD sau PNL, caruselul care îşi împarte puterea de 30 de ani, nu sînt credibile – deci singura soluţie e un partid naţionalist, dar cu oameni gata de luptă, nu cu veleitari gonflabili, ori şarlatani care vor să înşele lumea folosind numele lui Vadim pentru a obţine avantaje de la PSD sau de la ceilalţi!

Şi încă o întrebare simplă, de data asta pentru aceia care cred în ce i-a învăţat Vadim: mai sînteţi gata de o bătălie, poate a ultimului ceas, pentru a salva ce mai e de salvat din ţara noastră? Sigur, nu trebuie să (vă) răspundeţi acum, dar vine clipa în care va trebui să spuneţi „prezent” – sau să se consemneze „absent”. Or, a nu fi pe linia frontului, ci jucîndu-te cu soldaţi de plumb, înseamnă că nu ai învăţat nimic din lecţia naţionalismului. Vin vremuri grele, în care vom trece prin încercări mari –, iar prima este, ca de obicei, cea cu propria conştiinţă.

Închei spunînd că e nevoie de un curent naţional nou, creat din respect pentru tot ceea ce e vechi şi valoros. Un naţionalism – sau un naţional-conservatorism, un tradiţionalism – care să se poată angaja în bătălie, nu să stea pe margine, încercînd să se agaţe de coada cîinelui, precum căpuşele. Nu asta e soluţia, aşa că hai să o căutăm!

DRAGOŞ DUMITRIU

Păreri și opinii