Năzbîtiile făcute de Constantin Brâncuşi în copilărie

in Lecturi la lumina ceaiului

Nonconformismul lui Constantin Brâncuşi s-a manifestat încă din copilărie. Îşi formase propria lume şi era, de multe ori, neînţeles de către cei din jur. Pietrele găsite în albia rîului Bistriţa şi briceagul, de care era nedespărţit, erau principalele sale jucării. Copilul Constantin Brâncuşi era mai zvăpăiat decît cei de-o vîrstă cu el. Fura mîncare şi fugea de lîngă animalele cu care se ducea la păscut. Din acest motiv, primea multe corecţii fizice din partea fratelui mai mare, Grigore. Un martor din vremea îndepărtatei copilării, Vasile Blendea,-Moş Trifu, cum i se zicea — îşi depăna, la 83 de ani, amintirile, criticului de artă Vasile Drăguţ.
„«Cînd era mic, Constandin se ţinea tot de drăcovenii şi cu porcii la păscut nu-i plăcea deloc să stea. Cam fugea, şi cînd îl bătea frat-su, Grigore, fugea la Chijnea, la prăvălie. Grigore îl bătea des, mai ales că fura din casă de mîncare, că era tot nesătul. Şi de ce mînca, tot mic a rămas… (…) Cînd fugea de la porci, se ducea la Bistriţa şi-şi umplea traista cu pietre, că era cu ea tot ruptă…»“, se menţionează în lucrarea „Începuturile lui Brâncuşi“, al lui Barbu Brezianu.
A scrijelit banca de la şcoală cu briceagul
Tot Vasile Blendea a povestit cum Constantin Brâncuşi a scrijelit cu un briceag banca de la şcoală şi a fost pedepsit, fiind închis într-un coteţ, de unde a fugit. A urmat ultimii ani de şcoală la Brădiceni, un sat din apropiere de aşezarea de unde era mama lui: „«Altă dată, s-a apucat să cresteze beţe cu briceagul, că totdeauna umbla cu briceagul la el…(…) Cînd ne-a dat la şcoală, mergeam împreună la Peştişeni, unde era şcoala de nuiele. A stat acolo două clase; pe învăţător îl chema Zaharia. O dată a zgîriat banca cu briceagul şi l-a băgat la arest, că era arestul făcut într-un coteţ. El a fugit şi nu s-a mai întors, s-a dus la Brădiceni, unde era învăţător Petre Brâncuşi; acolo a făcut şi clasele celelalte… El avea un cap bun, de pricepea repede şi-i plăcea să ştie de toate»“. Potrivit mărturisirii lui Vasile Blendea, Constantin Brâncuşi a amenajat un fel de colibă lîngă rîul Bistriţa, unde stătea perioada îndelungate. Nu vorbea cu nimeni şi îşi bătea picioarele cu uzici.
A lucrat într-o boiangerie
Primele semne ale genialităţii sculptorului s-au manifestat încă din copilărie. „Cînd mergea cu vitele la păscut, el visa – aşa cum îşi aducea aminte în pragul morţii (…) «un sbor între arbori şi cer… Am păstrat pînă astăzi această nostalgie. De patruzeci şi cinci de ani sculptez într-una păsări. Nu vreau să reprezint o pasăre, ci însuşirea în sine, sborul, elanul ei… Nu cred că voi izbuti vreodat㻓, a menţionat Barbu Brezianu. Copilul Constantin Brâncuşi a lucrat doar timp de cîteva luni în boiangeria lui Mosculescu, din municipiul Târgu Jiu. „Brâncuşi avea o dorinţă de a fugi de acasă. Prima dată a fugit în 1884. Apoi, în 1887, a primit consimţămîntul mamei şi bunicii sale. Nu mai voia să urmeze clasa a IV-a. Se pare că fratele lui, Chijnea, a vorbit cu Ion Mosculescu, amîndoi negustori, pentru a-l lua ucenic pe Brâncuşi. A lucrat cîteva luni bune şi a deprins meşteşugul culorilor, ceea ce era foarte important. Era o muncă foarte grea şi avea mîinile arse de vopsele şi de diluanţi“, explică Sorin Buliga, cercetător al vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi.
Palma care l-a trimis la Paris
Un moment foarte important în viaţa sculptorului ar fi fost palma pe care a primit-o de la patronul boiangeriei. „Era şi un obicei de-al lui ca ucenicii să înveţe mai bine meşteşugul: mai primeau şi cîte o palmă. Brâncuşi era o persoană foarte independentă, orgolioasă şi ţîfnoasă. Nu a suportat ideea – şi a plecat. S-a angajat la Doiţescu, la o cafenea. A stat un timp, după care s-a întors la Peştişani, la fratele lui, Chijnea, şi a lucrat în prăvălia acestuia, urmînd ca anul următor să plece la Craiova şi, de aici, să înceapă un cu totul alt destin: Şcoala de Arte şi Meserii, apoi Şcoala de Belle Arte, din Paris. Dacă nu era palma lui Ion Mosculescu, poate că rămînea boiangiu aici. A fost o palmă care l-a trimis direct la Paris“, a mai spus Sorin Buliga, care a descoperit clădirea în care a funcţionat boiangeria.
Studiile
La vîrsta de 11 ani, Brâncuşi a plecat. A lăsat totul în urmă şi a fugit la Craiova, unde a lucrat la un restaurant de lîngă gară şi în crîşma lui Zamifirescu. A lăsat, într-o bună zi, turma în plata Domnului şi a fugit pînă la Craiova, pentru a se procopsi. Aci a slujit ca băiat de prăvălie la restaurantul Spirtaru, din faţa gării; apoi la crîşma lui Zamifirescu, de pe uliţa Maica Domnului; şi a făcut asta pînă în anul 1895, cînd a izbutit să intre intern la Şcoala de Meserii şi Arte (secţia de sculptură), şcoală absolvită în trei ani, în loc de cinci, cît era durată normală. (…) Între 1895 şi 1898, Brâncuşi se bucurase, în afară de bursa şcolii, şi de un ajutor de studiu în valoare de 200 lei anual, venit din partea „Epitropiei Bisericii Madona Dudu“, sumă pe care o va primi în continuare şi la Bucureşti, unde, se ştie, începînd din 1898, urmează Şcoala Naţională de Arte Frumoase.

Alin Ion

COMENTARII DE LA CITITORI