Ne ninge, iubito, iubirea…

in Poeme

Ninge, iubito, ninge ca-n vis –

sînt singur şi trist la fereastrã,

de patimi mi-e ochiul ucis,

zãpada se cerne albastrã.

 

Mi-e dor foarte tare de tine –

şi ninge şi ninge mereu,

nu ştiu ce-am sã fac pînã vine

lumina din sufletul tãu.

 

Te-ntreb nu ştiu ce alintat

şi tu îmi rãspunzi tremurînd,

şi ninge într-una, ciudat,

aievea, la mine în gînd.

 

Surîzi şi surîd fericit

şi ninge în noapte concret,

prin fulgi ce danseazã-aiurit,

te chem lîngã mine încet.

 

Tu vii şi îmi spui: am sosit!

te-alint şi te laşi alintatã,

e parcã început de sfîrşit,

iubito, din viaţa cealaltã.

 

Ce bine cã-n vise îmi eşti!

întind cãtre tine privirea,

şi ninge ceresc şi-mi şopteşti:

ne ninge, iubite, iubirea!

 

Şi-n verdele iris rãsunã

un cîntec de dor viscolit

mînatã de-o lunã nebunã

tristeţea se scurge-n zenit.

 

E povestea supremã de iarnã,

cu demoni rãpuşi de omul frumos,

gîndul pornit spre tine din armã,

de-o mie de ani, nu s-a-ntors.

 

Şi ninge, iubito, ninge ucis,

prin inima ta mi se zbate privirea,

la margini rãzleţe de vis,

ne ninge, iubito, iubirea…

 

Adi Sfinteş

18 ianuarie 2016

COMENTARII DE LA CITITORI