Neseriozitate periculoasă, de la episodul Rogozin la pensile speciale

in Editorial

 

Motto: „Ştiu că sînt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj”. (Ion Creangă)

Aşa cum am spus în cîteva rînduri, în probleme naţionale nu critic de dragul criticii. Nu critic cu plăcere, ci cu durere şi speranţa că se va corecta ceva. Zilele trecute ne-au adus un scandal internaţional şi unul naţional. Primul, o decizie marca Ministerul Afacerilor de Externe – interzicerea survolului (traversării) spaţiului aerian al României de către o cursă regulată (de linie) în care se afla vicepremierul rus Rogozin. Fostul comandant adjunct al aeroportului Otopeni, pilotul de vînătoare Valentin Vasilescu, fost deputat PRM, a comentat sec: „Guvernul PSD – ALDE a interzis accesul în spaţiul aerian unei curse aeriene civile care-l avea la bord ca simplu pasager pe vicepremierul Rusiei. Ascunzîndu-se în spatele sancţiunilor UE. Eu cred că asta se aplică doar aeronavelor oficiale – avionul primind autorizare de survol de la Polonia, Slovacia şi Ungaria”.

Ridicol este faptul că actuala coaliţie de guvernămînt şi ciracii săi nu şi-au justificat acţiunea decît prin gargară:  Rogozin e pe lista persoanelor sancţionate de UE, deci România a procedat ca la carte, interzicîndu-i accesul „pe teritoriul” său. Iar aberaţia vine chiar de la MAE – „Motivele deciziei nu pot fi detaliate”, au declarat reprezentanţi ai MAE pentru agenţia naţională Agerpres. Da, aţi citit bine – „motivele deciziei nu pot fi detaliate”!! Cum e posibil ca guvernul unui stat UE, România, să ia o asemenea decizie şi să nu poată motiva? Răspunsul e unic: cînd face ceva ilegal, dar se bazează pe „comunicatori”, adică pe influenţarea şi manipularea opiniei publice. În fapt, s-au încălcat legile şi normele internaţionale, fapt recunoscut chiar de MAE.

Decizia de săptămîna trecută contravine propriei atitudini şi motivaţii de acum cîteva luni, cînd acelaşi Rogozin a traversat spaţiul aerian al României, tot la bordul unei nave de linii. Iată ce a transmis oficial MAE, pe 23.12. 2016: „Precizări de presă referitoare la traversarea spaţiului aerian al României de către Dmitri Rogozin Regimul sancţionator instituit la nivelul UE prin Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei nu interzice survolul prin spaţiul aerian al statelor membre UE al persoanelor care figurează pe lista de sancţiuni, care călătoresc la bordul unor aeronave care efectuează zboruri regulate”. Mai mult, MAE spune că interzicerea încalcă norme internaţionale: „Instituirea unei astfel de sancţiuni ar fi contrară dreptului internaţional public, în mod deosebit dispoziţiilor Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago, la 7 decembrie 1944. Pe cale de consecinţă, în situaţia semnalată nu se aplică regimul de sancţiuni instituit la nivelul UE, cursa AEROFLOT fiind o cursă civilă, regulată”. Problema e că pe atunci ministru de Externe era un profesionist, Lazăr Comănescu, pe cînd acum, chiar dacă Meleşcanu e şi el un profesionist, nu se comportă ca atare. Sau se comportă ca unul care are o agendă ascunsă, cum avea pînă recent, cînd, chipurile, conducea Informaţiile Externe.

Cazul este o repetare a isprăvii lui Titus Corlăţean şi Victor Ponta din 2014, atunci cînd avionul lui Rogozin a fost întors de la graniţă. Atunci, ministrul Externelor Corlăţean a dat-o cu oiştea gîndirii în gardul sancţiunilor UE (sau viceversa), iar Ponta, aflat pe caii mari ai candidaturii la Preşedinţia României, a recunoscut că el „a gestionat” situaţia.

De precizat şi că în Convenţia de la Chicago privind aviaţia civilă internaţională se face diferenţa între „teritoriu” şi spaţiul aerian, fapt care a fost luat în seamă şi de „Decizia 2014/145/PESC”, invocată de deştepţii de la MAE actual, care probabil nici nu au citit-o. Şi să mai precizăm două aspecte: La ART. 12 (Regulile de zbor) se spune clar că regulamentele trebuie „să rămînă cît mai mult posibil conforme cu acelea care vor fi stabilite din timp în timp, în aplicarea prezentei Convenţii”. Cu alte cuvinte, să nu schimb eu regulile, nepermiţînd accesul fiindcă mi s-a năzărit mie azi o interpretare cu totul diferită de a ţărilor UE din zonă (Ungaria, Slovacia, Polonia), dar şi faţă de propria mea reglementare de acum cîteva luni. În al doilea rînd, decizia MAE are un acuzabil scop politic, iar guvernul se face culpabil de încălcarea prevăzută la ART 4. din Convenţie – „Folosirea abuzivă a aviaţiei civile” – „Fiecare Stat contractant se obligă să nu folosească aviaţia civilă în scopuri incompatibile cu ţelurile acestei Convenţii”.

Revenind la situaţia de azi, cînd gafa este enormă, mai ales după controversele prezentate – ridicole şi, în acelaşi timp, grave – sînt de semnalat intervenţiile stupide ale unor sinecurişti afiliaţi unor sfere oculte sau politice – Fota, Chifu, Diaconescu ş.a. – dar şi lipsa declaraţiilor şi comentariilor unor specialişti de marcă ai dreptului internaţional. Cred, însă, că pentru situaţia de faţă cea mai potrivită concluzie şi definire a acţiunii MAE este exclamaţia jurnalistului Liviu Mihaiu, personaj ce nu poate fi asociat cu „propaganda rusă”: „E şi muuuult #cretinism în genul ăsta de acţiuni «patriotice»…”, a scris Mihaiu pe Facebook.

Al doilea scandal este cel al „pensiilor speciale” început de OlguţaVasilescu, adus la apogeu de Dragnea şi Tăriceanu. Toţi trei specialişti în muncă şi protecţie, de fapt în mucă de orice fel, precum lemnul lui Tănase, sau Tudose, cum îl cheamă… Cei doi moguli ai Coaliţiei au fost aşteptaţi ca sfintele moaşte; nu au venit decît cu speculaţii făcute şi de presă, şi cu glumiţe ieftine. Practic, Dragnea şi Tăriceanu au anunţat că au ascultat acelaşi lucru pe care Olguţa Vasilescu l-a spus la TV, cuprinzînd „principii”, nu formule de calcul sau date concrete. Nu s-au auzit nici considerente legice sau logice despre felul în care unele persoane vor fi decăzute dintr-un drept cîştigat prin lege – cum ar fi referirea la salariile funcţiei active, nu la „inflaţie” – s-au făcut glume şi s-a aruncat un „Da” sec, la întrebarea dacă vor fi afectate şi pensiile parlamentarilor. Din nou  – nici o explicaţie cum sînt asociate pensiile militarilor cu cele „speciale”, sau „indemnizaţia de vîrstă” a parlamentarilor cu „pensia”. În fine, după ce s-au epuizat glumiţele şi ambiguităţile, Tăriceanu a început să tragă de Dragnea – „Hai să mergem, hai să mergem! Şi au mers. O singură chestiune serioasă s-a desprins din această pseudo-conferinţă: coaliţia este în criză de explicaţii şi soluţii, dar şi ţara este la un pas de incapacitate de plată. De fapt, singura soluţie a coaliţiei la problema gravă a pensiilor pare a fi lăsarea la nivelul „comunicatorilor”, adică al Olguţei Vasilescu, persoană fără nici o calificare în domeniu muncii şi protecţiei sociale – şi a imensului său tupeu.

Concluzia este că am avut o săptămînă a neseriozităţii acute – cu urmări de care nu cred că Guvernul actual – şi nici coaliţia nu ne pot salva. Poate Cel de sus, a nu se confunda cu Iohannis.

DRAGOŞ DUMITRIU

România apărată – sau despre fata care plăteşte pentru a fi abuzată

COMENTARII DE LA CITITORI