NEVOIA DE A FI…

in Lecturi la lumina ceaiului

În vremuri tulburi, m-am gîndit că este foarte important să fac ceva pentru mine. Simţeam că o nouă paradigmă îi va lua locul celei care se învestise cu forţa cîndva, în faţa bunicilor, părinţilor şi ochişorilor noştri uimiţi de atîta neînţelegere. Şi am muncit mult, cu dragoste şi pasiune, pentru a face ceva bun, durabil şi frumos pentru viaţa mea. În focul arderilor mele, am ars multe din speranţele părinţilor, soţiei şi copiilor mei. Dar am mers cu încredere înainte, asemenea celui care are în faţa sa un mare ideal. Am realizat repede că nu sînt singur şi că, alături de mine, sînt foarte mulţi alţi oameni. Aşa am parcurs o frumoasă etapă din viaţa mea. Etapa marilor aspiraţii personale. Apoi, a urmat confruntarea cu adevărata realitate din sfera pe care o locuiam şi eu. Pentru a FI… Pentru a Fi, era nevoie de plata unor indulgenţe, iar eu dispuneam doar de o minte frumoasă şi de idealuri înălţătoare. Şi pentru că nu am avut decît atît de puţin, am fost trecut acolo unde sînt trecuţi toţi frumoşii visători ai zilelor noastre. Vremea decontărilor mele a fost una tragică şi de care nu vreau să-mi aduc aminte în fiecare zi. Uşor, uşor, a trebuit să aleg între a rămîne şi chiar a FI… În ciuda tuturor promisiunilor vechi, îmi vedeam speranţele călcate în picioare, aşa cum fuseseră călcate şi speranţele părinţilor mei. Vremea nimicirilor nu trecuse… A trebuit să găsesc o cale pentru a nu claca. Aceasta a fost scrisul… Era o cale începută încă din copilărie, mai mult ca o joacă nevinovată. Dar ea avea să fie salvarea zborului meu. Însă… şi pe această cale nu mi-am împărţit bucuria cu nimeni multă vreme. Am mers de unul singur, din foarte multe motive, care nu-i onorează pe cei care mi-au stat în cale. Acum, iată, merg alături de foarte mulţi prieteni pe un nou drum şi paradigma vieţii mele este cu totul alta. Astăzi nu mai lupt pentru mine. Astăzi îmi dedic toată forţa spiritului meu ţării mele. Astăzi nu mai urmăresc un ideal personal, ci unul colectiv: instaurarea unei noi şi drepte atitudini faţă de propriul nostru demers în istorie. Mie nu-mi mai trebuie gloria lumii! Dar îmi doresc un nou anotimp pentru ţara mea. Pentru aceasta, însă, este nevoie de o nouă atitudine în viaţa noastră. Şi dacă vom înţelege că cel puţin acest lucru implică o profundă şi dreaptă conlucrare a tuturor forţelor noastre de bine, pentru a reuşi să realizăm acest frumos vis, atunci înseamnă că putem spera la zorii unei noi ere şi pentru poporul nostru. Altfel…vom rămîne la practica indulgenţelor, la mila lumii şi la jugul propriilor noastre neputinţe, fapt ce ar contrasta, în mod dramatic, cu toată zestrea noastră materială şi spirituală. Dar de ce să nu ne aducem aminte că împăratul Traian, intrînd în Dacia, afirma că se întoarce în ţara strămoşilor săi. Iată, conducătorul celui mai strălucit imperiu din istorie era unul din strămoşii noştri. Să ne aducem aminte de toate momentele noastre de glorie şi din flacăra lor să renaştem spre un nou şi frumos viitor, aşa cum spunea cîndva şi poetul. Şi dacă am fost consideraţi în vechime ca fii ai luminii, să arătăm lumii că şi fructele faptelor noastre sînt pe măsura rădăcinilor noastre. Aşa ne vor respecta şi prietenii, şi neprietenii acestor vremuri. Dar, în nevoia de a FI… să nu uităm că onoarea este expresia altitudinii morale la care am ajuns.

Ilarion Boca

COMENTARII DE LA CITITORI