Nicolae Furdui Iancu

in Lecturi la lumina ceaiului

Nicolae Furdui Iancu (n. 26 octombrie 1955) este un cîntăreţ român de muzică populară, adevărat simbol al munţilor Apuseni şi al judeţului Alba. Cu vocea dumnealui puternică, minunat timbrată, a cucerit o multitudine de fani şi, totodată, şi prin repertoriul deosebit căruia îi sînt definitorii elementele spaţiului mitic românesc, stările cu care ţăranul român se confruntă şi evenimentele importante din viaţa acestuia. A urmat Liceul pedagogic de învăţători din oraşul Abrud şi Institutul pedagogic din Oradea, iar ulterior a absolvit Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială, fiind licenţiat în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Reprezintă zona folclorică Ardeal, zona judeţului Alba, cu predilecţie Munţii Apuseni – Ţara Moţilor (zona natală) şi interpretează doine, cîntece istorice, cîntece de dragoste, de joc şi de petrecere, care fac parte dintr-un repertoriu strict autentic cules din vatra satului, din zona pe care o reprezintă. Are bucuria de a-şi face apariţia pe scenă alături de copiii lui. Preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Nicolae Furdui Iancu, la 29 noiembrie 2002, Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”. El i-a conferit la 7 februarie 2004 şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului“, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”. Este invitat în diferite emisiuni de folclor şi divertisment difuzate de majoritatea posturilor naţionale de radio şi televiziune din România. Un merit deosebit îl reprezintă readucerea cîntecului istoric românesc în conştiinţa naţională. În anul 1987 înfiinţează Grupul Instrumental Folcloric „Crai Nou”, din Alba Iulia – o prezenţă valoroasă în spectacolele de anvergură naţională.

COMENTARII DE LA CITITORI