Nicolae Iorga – inedit

in Polemici, controverse

Cum înţelege România să fie cunoscută

România este prea des cunoscută prin bogăţiile solului pe care le-a ignorat sau cel puţin le-a neglijat, prin luxul vechii clase aristocratice a boierilor moldo-valahi deveniţi ridiculi prin cheltuielile prosteşti de bani pe care nu-i cîştigaseră, prin nesăţiosul avînt spre ştiinţă al tineretului său şi prin aptitudinile demne de mirare ale rasei sale cînd e vorba de a se transforma după modele aparţinînd marilor civilizaţii mondiale. A o cunoaşte astfel e a o jigni. Conştiinţa ei însăşi cere altceva: respectul faţă de îndelungatul lui sacrificiu în pragul civilizaţiei creştine, sensul pentru sinteza de instituţii şi de artă pe care ea a reuşit să o realizeze şi recunoaşterea forţelor care se conservă intacte în macroformele naţiunii.
De unde se trage statul român
România nu este o ţară nouă, nu este o improvizaţie a Secolului al XIX-lea, nu este rezultatul unor căutări entuziaste după naţiuni pierdute şi uitate. Ea nu trebuie să fie confundată cu statele balcanice pentru a fundamenta filantropia occidentală a romantismului şi nici nu se datoreşte intereselor Rusiei. Din cele mai străvechi timpuri se trag temeiurile de căpetenie ale trecutului ei barbar şi Alexandru cel Mare a fost înrudit cu tragicii strămoşi ai acestui popor. În limba română trăiesc cele mai vechi caracteristici ale limbii latine din epoca Republicii; la baza vieţii satelor, din care s-a născut statul român, se află orînduirile romanice originale ale Evului Mediu timpuriu. În numele stăpînitorilor săi se păstrează amintirea imperatorului. Iar simţul politic sănătos al masselor populare izvorăşte din seculara experienţă a lungului său trecut statal.
Vechea Romă trăieşte în ţăranul român
Ţară latină România este fără îndoială, dar nu în acel sens care i se atribuie dintr-un simplu sentimentalism de rasă, pe de o parte, şi pe de alta dintr-o cunoaştere superficială a originilor sale. Legăturile românilor cu celelate naţiuni care se trag din vechea Romă sînt mai adevărate şi mai puternice. În noi trăieşte şi rasa – nu aceea a legionarilor care sînt de alt neam, deci nu latini – ci în noi aleargă sîngele acelor ţărani modeşti, striviţi de luxul îmbogăţiţilor din Roma, necredincioşi originilor lor şi veniţi de dincolo de Adriatica pentru a crea pe alte ţărmuri o altă naţiune. În noi trăieşte simţul politic al acestoe strămoşi cu care ne putem mîndri nu numai pentru victorii şi cuceriri; în noi se păstrează ceva din vechiul Laţiu, din ceea ce a cîntat Virgiliu şi pe care influenţa elenică l-a distrus în Capitala lumii antice.

Texte reproduse şi traduse de Florian Avramescu

COMENTARII DE LA CITITORI