Nicolae Titulescu, diplomatul român care a uimit o lume întreagă (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Românii şi sovieticii revin la masa negocierilor
Un eveniment important s-a petrecut la Londra, în vara anului 1933, cînd Maxim Litvinov i-a propus lui Nicolae Titulescu un tratat pentru definirea neagresiunii, pe care cel din urmă l-a acceptat. În urma discuţiilor dintre cei doi diplomaţi, s-a realizat un acord verbal, aşa-zis „gentlemen’s agreement“, în care ambii îşi luau angajamentul să supravegheze cu atenţie ca „în comportarea şi manifestările lor publice să nu ridice, sub nici o formă, chestiunea diferendului teritorial dintre cele două ţări“. Prin acestea, U.R.S.S. recunoştea, cel puţin formal, suveranitatea României, implicit apartenenţa Basarabiei la aceasta. Evenimentul petrecut la Londra a însemnat o apropiere între cele două ţări în vederea reluării relaţiilor diplomatice. La data de 9 iunie 1934, a avut loc recunoaşterea reciprocă, de jure şi de facto, a celor doi actori politici; în consecinţă, au fost trimişi, atît la Bucureşti, cît şi la Moscova, miniştrii plenipotenţiari. Din partea U.R.S.S., primul ministru plenipotenţiar la Bucureşti a fost Mihail Ostrovski, alături de principalul său colaborator Boris Vinogradov. De partea cealaltă, România l-a trimis la Moscova pe fostul ambasador Edmond Ciuntu. Sovieticii nu au cedat aproape nimic în negocierile cu România. Recunoscuţi pentru grija pentru detalii, aceştia s-au asigurat de neutralitatea României. Trebuie menţionat faptul că ţara noastră a avut mereu un handicap în negocierile cu vecinul de la Răsărit, prin simplu fapt că cel din urmă era mult mai mare din punct de vedere teritorial şi demografic. Aşadar, U.R.S.S. a avut o caracteristică aparte, respectarea anumitor tratate sau reguli internaţionale nu reprezenta o regulă ce nu putea fi încălcată.
„Remanierea“ lui Titulescu
La 29 august 1936, se consuma un act de „injustiţie morală“. Era înlăturat, din funcţia de ministru de Externe al României, Nicolae Titulescu, cel care a fost considerat „unul dintre cei mai inteligenţi şi mai talentaţi diplomaţi ai Europei contemporane“. În ciuda prestigioasei activităţi diplomatice întreprinsă de acesta s-a hotărît demiterea sa, sub pretextul unei aşa-zise „remanieri guvernamentale“. Titulescu, intuind ceea ce avea să se petreacă, şi-a prezentat demisia la 11 iulie 1936. Însă aceasta nu a fost acceptată şi, la 15 iulie 1936, Consiliul de Miniştri a dat o Rezoluţie prin care confirma sprijinul pentru politica externă promovată de acesta. Momentul 15 iulie 1936 poate fi explicat printr-o analiză atentă a raporturilor dintre regele Carol al II-lea şi Nicolae Titulescu. Suveranul, nedorind să aibă în calea sa „obstacole“ de importanţa lui Titulescu, a fost autorul unei tentative, eşuată însă, de a-l înlătura din Guvern. Pe de altă parte, această încercare de demitere poate fi interpretată şi în alt mod: încercarea de a „testa“ reacţia opiniei publice interne şi, în special, a celei internaţionale. Regele ar fi făcut o mare greşeală acceptînd demisia înaintată de Titulescu, deoarece acest lucru ar fi declanşat reacţii negative pe plan intern şi internaţional. Demiterea lui Titulescu, la 29 august 1936, era şi o consecinţă directă a evenimentelor internaţionale ale acelui an: ocuparea zonei renane de către Germania hitleristă şi atacarea Abisiniei de către Italia. Titulescu a susţinut necesitatea aplicării de sancţiuni statelor agresoare. Politica de securitate colectivă, promovată de Titulescu, nu mai era considerată „de actualitate“ şi se dorea revizuirea politicii externe româneşti, datorită creşterii influenţei germane în Europa. Politica titulesciană devenise un adevărat „baraj“ în calea revizionismului vremii.

(va urma)
Andreea LupŞor, Francesca Savu,
Stan Mircea Flavius, drd. Marius Hriscu

COMENTARII DE LA CITITORI