Nicolae Titulescu, diplomatul român care a uimit o lume întreagă (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Jocuri de culise (2)
La 3 octombrie 1940, într-un memoriu trimis, de la Cannes, generalului Ion Antonescu, regăsim un alt punct de vedere a lui Titulescu în ceea ce privea demiterea sa: „Dar la 29 august al aceluiaşi an, fără preaviz de nici un fel, am fost demis din funcţiunile mele ministeriale printr-o simplă telegramă de care n-am avut cunoştinţa decît a doua zi“. Jocul de culise care a avut drept scop demiterea lui Titulescu a fost favorizat şi de absenţa din ţară a acestuia. „Remanierea guvernamentală“ s-a realizat la 29 august 1936, iar presa a reacţionat mai tîrziu, deoarece Guvernul a întrerupt orice comunicare cu opinia publică în legătură cu acest eveniment, de teama unei avalanşe de proteste. Demiterea lui Titulescu a încălcat grav uzanţele diplomatice. Conform acestora, în momentul înlocuirii unui ministru de Externe, noul ministru desemnat în funcţie, pentru a lua cunoştinţă de aspectele politicii externe întreprinsă de predecesorul sau, trebuia asistat de acesta. Sub presiunea opiniei publice, la data de 20 iunie 1937, mai mulţi şefi de partide din România au cerut readucerea lui Titulescu ca ministru de Externe. Dar regele Carol al II-lea, făcînd o mare nedreptate, l-a acuzat pe Titulescu că este autorul unor intrigi împotriva sa. Unii specialişti au încercat să dea o explicaţie atitudinii regelui Carol al II-lea, afirmînd că: „Atîta timp cît Titulescu şi-a putut menţine statutul de specialist, el s-a bucurat nu numai de încrederea regelui, dar şi de aceea a tuturor românilor. Această încredere universală s-a risipit doar cînd, forţat de evenimente, s-a amestecat în politica internă“. Se ştie că Titulescu „nu s-a vrut exponentul vreunui partid politic, ci al ţării întregi“. Atitudinea regelui Carol al II-lea trădează dorinţa acestuia de a diminua faima lui Titulescu şi de a îndepărta o piedică semnificativă din calea instaurării regimului de autoritate personală. Titulescu nu ar fi acceptat niciodată acest lucru, fiind cunoscut liberalismul ideilor sale şi dorinţa sa de a vedea România integrată în cadrul „marii familii a naţiunilor“. Acest lucru a fost exprimat de Titulescu prin celebra formula „de la naţional prin regional spre universal“.
Se poate afirma că demiterea lui Nicolae Titulescu a avut trei cauze fundamentale: politica de securitate colectivă, promovata de el era considerată ca nefiind „de actualitate“; dorinţa regelui Carol al II-lea de a-şi institui regimul de autoritate personală; o legătură apreciată ca fiind „prea strînsă“ între România şi Uniunea Sovietică. Demiterea lui Titulescu din funcţia de ministru de Externe al României a reprezentat o grea lovitură dată diplomaţiei româneşti şi internaţionale. Înlocuitorul sau,Victor Antonescu, „un mediocru lipsit de prestigiu“, nu s-a putut ridica la nivelul faimei titulesciene. Modul brutal al înlăturării lui Titulescu din Guvern este exprimat remarcabil de dr. Nicolae Lupu: „Din buchetul de mărăcini, au rupt şi călcat în picioare singurul trandafir“. Nicolae Titulescu a reprezentat făclia care a luminat un ideal, pacea generală, atunci cînd norii întunecoşi ai războiului se arătau la orizontul lumii. Despre el, Édouard Herriot, prim ministru al Franţei, a spus: „Acest ministru al unei ţări mici face o politică în stil mare. Ce om uimitor!“

Sfîrşit
Andreea LupŞor, Francesca Savu, Stan Mircea Flavius, drd. Marius Hriscu

COMENTARII DE LA CITITORI