NINSOAREA CA UN SUL DE MOHAIR

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Ninsoarea ca un sul de mohair

Molatic cade peste cimitir.

 

Pe crucile de piatră şi de lemn

Tablou de basm, încremenit solemn.

 

Nimic nu-i viu, doar ciori şi coţofene

Şi candele ca nişte fumigene.

 

Chiar şi aici sînt brazi împodobiţi

În amintirea morţilor iubiţi.

 

Nici cei mai răi nelegiuiţi nu fură

Din globuri, şi beteală, şi prescură.

 

Azi-noapte morţii şi-au făcut de cap:

Au mers cu Pluguşorul tras de-un ţap.

 

I-au colindat bogaţii pe săraci

Le-au dat pomeni – colivă şi colaci.

 

Şi i-au rugat să-i ia cu ei în Rai

Că-n Purgatoriu nu mai e de trai.

 

Nu mai sînt cîini în nici un cimitir

Căci politrucii cruzi le-au dat la mir.

 

Şi cerşetorii, Doamne, sînt vînaţi

Ţinuţi la poartă ca nişte ciumaţi.

 

Goniţi, în zori, de foametea de-acasă

De tagma asta nimănui nu-i pasă.

 

Ei sînt oglinda cea retrovizoare

A unei ţări bolnave, care moare.

 

Au încercat nemernicii din for

Să dea o Lege şi-mpotriva lor.

 

În loc să curme jaful crunt din ţară

Toţi vor să-nchidă gura lor amară.

 

Prin fulgii mari o văduvă apare

Strînge la piept un sfîrc de lumînare.

 

Dar cui să-i ceară, Doamne, un chibrit

La mierla care cîntă-n asfinţit?

 

La îngerii de marmură şi-aramă

Ce povestesc cîte-o uitată dramă?

 

Este pustiu străvechiul sanctuar

Ca Efes şi Pompeiul legendar.

 

Prin mijloc trece-un rîu nemaivăzut

E Styxul larg şi fără de-nceput

 

El leagă fiece mormînt de cer

Precum un port, sau un debarcader.

 

E ceasul de vecernie acum

Răsună tainic clopote prin fum.

 

Zăpada prinde irizări de mov

Ca rochia reginei din alcov.

 

Ninsoarea pare-o iapă în călduri

Miroase, brusc, a viscol din păduri.

 

Un epitaf privirea mi-o aţine:

„Am fost ca voi, iar voi veţi fi ca mine“…

Duminică, 28 decembrie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI