NOAPTEA ÎN CARE S-A STINS LUMINA PE PLANETA FOTBAL…

in Lecturi la lumina ceaiului

Să nu dea Dumnezeu brazilianului cît poate să ducă. Marţi noapte, a dus 7 goluri în spinare, încasate de la teutonii cei cruzi. Toată Planeta a suferit, odată cu Brazilia. Nu atît pentru că lumea nu-i prea suportă pe nemţi, cît pentru că Brazilia e iubită peste tot. Eu, unul, cînd eram mic şi jucam, cu alţi copii, „Ţările”, îmi alegeam, întotdeauna, Brazilia. Echipa cîştigătoare a Campionatului Mondial din 1962, din Chile, nu avea nici un secret pentru mine, o ştiam pe de rost, deşi abia trecusem de 12 ani. Pe urmă, în 1970, avea să se întîlnească şi România cu Brazilia, la Mondialul din Mexic: am obţinut un memorabil 3-2 (pentru ei, fireşte).

Totuşi, Brazilia a mers din rău în mai rău. Sau, poate că s-au ridicat celelalte ţări: Italia, Spania, Franţa, Olanda, Argentina şi, mai ales, Germania. O Germanie în care totul e metodic, matematic, uns ca un motor Diesel. În semifinala de marţi, din 7 atacuri, nemţii au marcat de 7 ori. La bătuta pe loc, sfioasă, a mingicarilor brazilieni, nemţii au opus un mecanism perfect, de pase precise, demarcări în viteză şi şuturi seci, care scuturau plasa. Ce artă? Ce artificii inutile? Totul a fost năucitor. Coşmar? Infern? Dezastru? Catastrofă? Toate la un loc.

N-am văzut, în viaţa mea, un asemenea harakiri. După secta din Guyana, s-a sinucis, în grup, şi secta din Copacabana. I-a fost dat generaţiei noastre să asiste şi la lecţia asta amară. Stai şi te întrebi: ce e de preferat? Să participi la Campionatul Mondial cu orice preţ, chiar cu preţul unei bătăi soră cu moartea? Din acest punct de vedere, cei care au rămas acasă au fost mai cîştigaţi. E ca şi cum Mihail Barişnikov ar vrea s-o ridice în braţe pe o balerină, în „Lacul lebedelor”, dar cade în fund de 7 ori.

De acum înainte, Imnul Braziliei a devenit faimosul cîntec „7 văi şi-o vale-adîncă/ D-aolică Leano, sai că nemţii mă mănîncă”. Iar Drapelul Naţional (care nu e altceva decît steagul utopicei Republici Pozitiviste, creat de sociologul francez Auguste Comte) trebuie înlocuit cu nişte stele verzi, pe care le-a văzut urmaşul lui Iuliu Cezar, martirul din poarta Braziliei. Aş vrea să par inteligent şi să scriu chestii memorabile, dar nu pot. Şi n-am să pot multă vreme, pe tema asta. În meciul de marţi s-au confruntat două civilizaţii: una visătoare, ce se distrează cu carnavaluri, care alegorice, confetti, femei de ciocolată, cu mişcări provocatoare, de samba – şi alta riguroasă, severă, eficientă, care n-are timp de pierdut şi nu crede în lacrimi. Există un infern mai mare decît vederea meciului: re-vederea lui, re-trăirea lui. Aşa ceva n-aş putea să suport. Prefer să-mi spun că a fost un vis urît. Noaptea în care pe Planeta Fotbal s-a stins lumina…

Corneliu Vadim Tudor

9 iulie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI