NOAPTEA DE CRĂCIUN

in Poeme

 

Deschid spre stele geamul rece

Şi mă izbeşte vîntul,

Pe cer stau candele răzleţe

Păzindu-ne mormîntul.

Ostrovul unde locuim

E alb acum la chip:

Căzu o umbră de zăpadă

Pe una de nisip.

O mare fără de lumini

A îngheţat sihastră

Şi se-nconvoaie-un cîmp de stele

Pe lespedea-i albastră

Se odihneşte-acum acel

Cuvînt al mărilor

În veşnicul deznodămînt

Al zbuciumărilor…

Ce limpede e noaptea! Firea

Nu poate să-şi ascundă

Acea tăcere care-o face

Grozavă şi profundă…

Spre ţărmul meu, spre ţara mea

Cînd voi ajunge, cînd?…

Şi steaua care-a dus pe magi

Aşteaptă tremurînd.

Strivite-n straturi groase zac

Steluţe cristaline

Prin vis îmi spune-omătul mut:

– Fii rece ca şi mine.

Iar cînd mă rog cu ochi de om,

Aud un glas pierdut,

Ameţitorul gol de sus:

– Ca mine fii tăcut.

HORIA FURTUNĂ

(1886-1952)

COMENTARII DE LA CITITORI