Noi, cei din redacţia ziarului „Tricolorul“, am fost slujitori ai condeiului şi, în acelaşi timp, protejaţii lui Corneliu Vadim Tudor

in Polemici, controverse

 

 

– Acesta este un Pamflet, luaţi-l ca atare –

 

Motto: „Dacă ataci replica unui prost, rişti să te trezeşti cu prostul în discuţie“. (NICOLAE IORGA)

 

S-a deschis un subiect fierbinte, la care am fost obligată să particip, cu toate că m-am opus din toate puterile. Este vorba despre scandalul iscat de fosta „slujitoare“ a lui Corneliu Vadim Tudor, Rodica Cârstea. Această fiinţă, al cărei nume nici nu ar merita să-l mai rostesc, a deschis o Cutie a Pandorei, din care ies monştrii născuţi în capul ei plin de idei creţe. La cît de deşteaptă se crede, ar fi trebuit să ştie că îşi dă singură foc la valiză. Pentru 3 firfirei, pe care i-a primit de la postul de televiziune respectiv, a ajuns să jignească o fătucă lipsită de apărare, Lidia Vadim, care vrea doar să apere memoria tatălui ei, chiar dacă, poate, acesta a greşit în vreun fel sau altul faţă de protejata lui. Dar greşelile Tribunului nu erau voite. El era aşa un idealist, cu capul în nori şi cu nasul în lecturile sale dragi, încît nu-l interesa partea materială a lucrurilor. Habar n-avea să numere banii, nu-i plăceau chestiunile legate de contabilitate, decît să-i povesteşti despre cifre, mai bine te lăsai păgubaş. De aceea, prefera să lase asemenea lucruri în seama altora. Era atehnic, nu-i plăceau calculatoarele, şi nici măcar telefoanele, pe care le folosea doar pentru că avea nevoie să comunice cu oamenii, şi în era noastră supercomputerizată era cea mai uşoară cale. Era ca un Sihastru, pe care dacă l-ai fi lăsat într-o chilie, cu o tonă de cărţi alături, nu i-ar mai fi trebuit nimic altceva, cîteodată nici chiar mîncare. El se hrănea din cărţile lui, din poeziile pe care le scria, din pamfletele acide pe care le compunea pe zeci de pagini la adresa tuturor celor certaţi cu legea şi cu el. Vadim Tudor nu ataca decît atunci cînd cineva îl călca „pe coadă“. Sau se „repera“ atunci cînd muşteriii de la Putere şi-o luau în cap şi săreau calul. Şi s-a dovedit, de-a lungul timpului, că a avut dreptate, fiindcă acum mulţi dintre cei „atacaţi“ de el săvîrşesc ani de temniţă, dar nu sînt încă toţi demascaţi, sau judecaţi după carte.

Dar acum, chiar în momentele cele mai grele, cînd ne-a plecat tuturor „tatăl“, cel care ne dădea de mîncare, vine să ne judece o persoană care a avut neşansa să fie dată la o parte. Şi vă spun şi de ce: pentru că nu are competenţele celor care au fost păstraţi. Tot ce ştie ea să facă este corectură text, redactare text şi culegere text (pardon, am uitat, copy-paste horoscop de pe eastrolog.ro, la care punea doar diacritice). Dintre cei rămaşi, şi care au fost vizaţi de ea că le-ar fi putut lua locul, sînt persoane care au următoarele abilităţi: culegere text, scanare text şi foto, tehnoredactare, prelucrare poze în PhotoShop, covertire text din PDF în Word, corectură text, trimitere ziar pentru a fi postat pe Internet. Şi mă întreb, şi vă întreb: de ce ar fi rămas ea şi ar fi plecat o persoană competentă?!

Această Rodica, fosta noastră colegă, care a fost îndepărtată împreună cu alte 3 doamne şi o domnişoară, are tupeul fantastic să arunce cu noroi în imagnea celui care a scos-o din foame şi care i-a fost alături atîţia ani. Eu am cunoscut-o nu acum, ci cu mulţi ani în urmă, cînd într-un „alt moment greu al vieţii ei“ a venit smerită la Vadim ca s-o angajeze. Cînd ziarul de partid „Politica“ s-a închis, a fost nevoită să plece. Acum 3 ani, am revăzut-o, mai trecută prin viaţă, îmbrăcată în negru, după moartea prematură a fratelui ei şi a mamei sale. Era, din nou, fără serviciu, şi venise, încă o dată, la „sprijinitorul“ tuturor persoanelor amărîte, pentru că asta făcea Vadim Tudor: ajuta pe oricine, chiar cu preţul sacrificării propriei familii. De multe ori, sora lui, Lidia Samson, stătea şi păzea uşa Cabinetului în care primea audienţe, pentru că toată lumea venea să ceară bani, şi el scotea, şi iar scotea, ca dintr-un sac fără fund, sau ca Isus, care a dat de mîncare şi de băut la o întreagă adunare, doar avînd în mîini 3 peşti şi 3 pîini. Bineînţeles că Vadim nu era Isus, dar mulţi ar putea învăţa din pildele lui, din mărinimia lui. Şi vine acum o ne-a-venită să ceară ce? Să i se plătească retroactiv şomajul, asigurările de sănătate, impozitul pe venit. Păi, a semnat vreun contract? Îmi aduc aminte că atunci cînd ne-a fost prezentată ca noua colegă, adică le-a fost prezentată celorlalţi, pentru că eu deja o cunoşteam, s-a lăudat că ea îl cunoaşte pe Vadim de cînd era puştoaică şi lucra la Rompres, şi că Vadim i-ar fi propus să-i facă un Contract de Muncă, dar că nu mai poate să o ajute cu aceiaşi bani. Şi atunci, ea a zis că vrea mai mulţi bani, fără Contract de Muncă. Şi acum schimbă foaia şi se ridică cu pretenţii.

Dar noi, cei care i-am fost alături lui Corneliu Vadim Tudor (mai ales eu, care, de 20 de ani, l-am servit cu pasiune, pentru că am avut ce să învăţ de la el şi am fost mîndră că am fost contemporană cu un asemenea „monstru sacru“), am făcut-o ca slujitori ai condeiului său, dar şi ca protejaţi ai lui.

Haideţi să ne închipuim că Vadim Tudor s-ar fi numit Vadim Vodă Tudor, şi ar fi avut la „curtea sa“ o suită de încredere, formată din paharnic, cel care îi aducea vinul (în cazul nostru cafeaua şi apa minerală), vistiernic (cel care îi număra banii), scrib (cel, sau cei care îi scriau opera), menestreli, măscărici (pentru că la o Curte Domnească trebuie să existe şi din aceştia, care să întreţină atmosfera), vătafi, şi cîţi alţii… Toţi aceştia i-au fost protejaţi şi au avut un statut special pe lîngă Vadim Vodă Tudor. Şi pentru că şi-au făcut bine treburile, şi pentru că Vodă a fost mulţumit, acesta le-a dat daruri, galbeni, cu care să-şi cumpere ţoale, bijuterii, să-şi crească odraslele, să-şi adune averi, sau să le risipească. Rodica Cârstea a fost dintre slujbaşii care şi-au risipit averea, făcînd numai „afaceri“ proaste, iar, acum, alţii sînt de vină pentru nereuşitele sale. La o Curte Domnească, în mod normal, cel care călca strîmb avea de suferit. I se tăia o mînă, o ureche, în funcţie de greşelile pe care le-a făcut.

Revenind la cruda realitate, ar fi de preferat ca această „protejată“ a lui Vadim Tudor – care a beneficiat de bunătatea lui mulţi ani, şi chiar de ajutor atunci cînd a venit plîngînd că iubitul ei căţel a paralizat de picioarele din spate, primind ajutorul imediat de la doctorul personal al Tribunului, care se ocupa de toată ceata de căţei a lui – să îşi vadă de sănătatea ei (mentală), să-mi fie cu iertare, pentru că un om care procedează ca ea, sigur nu e cu toţi boii pe arătură. Ca să ataci postum un om care ţi-a făcut numai bine, mi se pare cea mai mare ingratitudine de care poate da dovadă un om. Această fiinţă face parte din tabăra celor pe care „Tu nu-i laşi să moară şi ei nu te lasă să trăieşti“.

Încă o dată o spun: „Vezi-ţi de treaba ta, caută-ţi

de muncă, pentru că eşti încă în putere, şi lasă-l pe Vadim să-şi doarmă liniştit somnul de veci! Nu-l mai chinui, atacîndu-i odoarele cele mai de preţ, soţia şi cele două fiice. Îmi pare rău să o spun, dar este regretabil, dacă nu chiar ruşinos tot scandalul pe care l-ai iscat! Păcat că aripa protectoare sub care ai stat nu te-a făcut mai înţeleaptă!“.

CARMEN IONICĂ

COMENTARII DE LA CITITORI