Nu avea bogăţia în tabla lui de valori

in Alte știri

 

 

Îndurerată adunare,

Conducem azi, pe drumul fără întoarcere, pe acela care a întrupat, în personalitatea lui, Omul de cultură, Omul de Stat şi Poetul. Toate scrise cu literă mare, cît inima care a încetat, de-a pururi, să bată. Corneliu Vadim Tudor a fost un român împătimit de dragoste pentru ţara lui. O dragoste pe care pe care a trăit-o, ca pămîntean, cu fiecare respiraţie, şi pe care o va duce cu sine, la ceruri, rugîndu-l pe Dumnezeu să aibă grijă de Neamul Românesc.

Partidul pe care l-a creat şi care a strîns, de-a lungul anilor, atîtea personalităţi emblematice ale Poporului Român, de dincoace şi dincolo de Prut, nu a fost, cu precădere, o instituţie politică. A fost o stare de spirit. O armă de luptă împotriva nedreptăţilor, împotriva ticăloşilor, împotriva trădării Interesului Naţional.

Am făcut parte din acest partid alături de atîţia mari români, unii plecaţi, şi ei, la îngeri, cum ar fi profesorul Gheorghe Buzatu sau criticul Mihai Ungheanu. În jurul lui Vadim se adunau oameni care păşeau pe scena vieţii publice ca să-şi joace rolul vieţii lor, acela de iubitori ai Neamului Românesc. Nu ca să facă averi. Corneliu Vadim Tudor spunea că el nu are bogăţia în tabla lui de valori. A avut, însă, nestemata valorilor unui om al cetăţii: dragostea nefîrşită de ţara lui. Pe care a slujit-o, 16 ani, ca parlamentar şi vicepreşedinte al Senatului României şi 4 ani ca membru al Parlamentului European. Doamne în cîte ”bătălii” ne-a condus preşedintele Vadim, ca să salvăm valori care ţineau de identitatea neamului românesc. De istoria şi cultura acestui popor, pe care le cunoştea, mai bine ca nimeni altul. Să împiedicăm adoptarea unor legiuiri contrare interesului naţional, cum ar fi cea privind cedarea moştenirii Gojdu, statutul minorităţilor naţionale, privatizarea spitalului Fundeni sau a CEC-ului, fondat în 1864 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe care îl consider un Napoleon al românilor.

Corneliu Vadim Tudor a fost întotdeauna prezent acolo unde l-au chemat ţara şi românii aflaţi la necaz. L-a salvat din lanţurile regimului de la Tiraspol pe fratele nostru Ilie Ilaşcu, pe care l-a făcut membru în Parlamentul României şi, din 2001, în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Ca şi pe Leonida Lari şi pe multe alte personalităţi cu care Tribunul a înnobilat valoarea instituţiilor Statului Român.

Despre poetul, scriitorul, publicistul, pamfletarul Corneliu Vadim Tudor, mă sfiesc să vorbesc. O fac cărţile pe care ni le-a lăsat, publicaţiile prin care a ţinut trează conştiinţa noastră naţională şi faptul că a ales să se despartă de noi invitînd moartea la o cafea cu caimac, aromată, din care va sorbi în toate veacurilor eternităţii.

Din dragoste pentru ţara lui, a dorit să-i conducă destinele, ca preşedinte. Sînt convinsă că tristeţea neîmplinirii acestui vis a fost alungată de miile de români care s-au perindat la sicriul său, mărturisindu-i, dincolo de moarte, dragostea pe care i-o poartă.

Ne plecăm cu pioşenie în faţa domnului Corneliu Vadim Tudor şi a iubirii cu care şi-a binecuvîntat neamul străbun. Ne rugăm bunului Dumnezeu, să dea putere îndureratei sale familii să reziste durerii care o copleşeşte, iar celor două fiice, să aibă un destin demn de marele lor părinte. Dumnezeu să-l ierte!

Verginia Vedinaş

(Discurs rostit la catafalcul

Tribunului Corneliu Vadim Tudor)

COMENTARII DE LA CITITORI