Nu de nostalgie e vorba

in Tabletă de scriitor

Înainte vreme, adică pînă în 1989, cu meseria pe care o învăţai în tinereţe rămîneai pînă la pensie… Nu ţi-o mai putea lua nimeni vreodată… Şi tot omul, în tinereţea lui, se străduia, oricît de greu îi era, să înveţe o meserie ca să-şi cîştige bucata de pîine mai uşor… Cum terminai şcoala la care te-ai pregătit, erai repartizat la locul de muncă potrivit meseriei tale. Dacă doreai să-ţi continui studiile, aveai toată libertatea să o faci, fără a afecta activitatea instituţiei la care erai angajat: puteai urma o facultate la seral sau la fără frecvenţă… Dădeai examen de admitere, iar ca să reuşeşti, trebuia să ştii carte… Numărul de locuri erau fixe… Spre exemplu, erau facultăţi unde candidaţii înscrişi erau şi cîte douăzeci pe un loc. Odată ieşit la pensie, aveai timp de odihnă şi posibilitatea să te tratezi de eventuale afecţiuni, în staţiuni balneare, ori la sanatoriu, fără să scoţi un leu din buzunar… Statul avea grijă de tine ca om, pentru că şi tu, la rîndul tău, îi erai de folos, slujindu-l cu credinţă la locul de muncă pe care ţi l-a încredinţat pentru desfășurarea activității… Tinerii care urmau orice formă de învăţămînt o făceau pe cheltuiala lui, fără meditaţii în particular, căci oamenii, în general, nici nu aveau bani, dar nici nu prea înţelegeau cum e să plăteşti un profesor ca să-i predea carte odraslei tale acasă… Aproape toţi părinţii de la sat se bizuiau pe inteligenţa copilului lor şi luau de bun ce le spuneau dascălii la şedinţele cu părinţii… Pînă mai ieri, în România era un învăţămînt de mare clasă, care făcea cinste standardelor mondiale… Nu e vorba de nostalgie, cum ar zice unii, numai că noi vrem să fim sinceri şi să vorbim despre lucruri aşa cum au fost ele în realitate, pe care unii o ignoră, acum, în epoca lenii şi a demagogiei… Acum, de mici, copiii care au părinţi cu mulţi bani, storşi din vistieria statului, se bucură de avantaje speciale… Sînt duşi la înot, carate, tenis, la cursuri de limba engleză, franceză, germană, chineză, dacă s-ar putea, să înveţe toate limbile pămîntului… Aşa e acum moda… Şi-i îndeamnă să meargă la universităţi costisitoare din întreaga lume, chiar dacă odrasla nu are chemare pentru carte… Mai toţi copiii din categoria părinţilor bogaţi au bone, maşini la scară, cu şoferi care îi duc şi-i aduc de la şcoală… De prea mult răsfăț, copiii aceștia sînt dezinteresați de școală, și nivelul lor de pregătire este extrem de scăzut cînd se prezintă la examenul de bacalaureat, iar părinţii nu-şi fac griji… Şi uite aşa, cu de-al de ăştia se umplu amfiteatrele facultăţilor… Au cine le aranja masteratele, doctoratele, CV-ul trebuie să fie cît mai stufos… Sînt invitaţi la televiziuni… Zic că luptă pentru binele ţării… Şi uite aşa, peste noapte, românii se trezesc cu ei în Parlamentul României, votînd legi pentru popor… Mai mult de atît, unii nu se lasă pînă ce nu devin miniştri, că, din 1989, România a devenit ţara cea mai bogată în ministere şi înalți funcționari de stat. Rezultatul?… Zero pe toată linia… mai ales la Învăţămînt, cel mai important minister, care trebuia să se ocupe de educaţia tinerei generaţii, de pregătirea ei pentru viaţă şi societate… Rezultatul: ţara cu cea mai mare rată de analfabeți funcțional din spaţiul european. Dacă pînă în 1989, în mai toate sectoarele de activitate, omul potrivit se afla la locul potrivit, astăzi, nici vorbă de aşa ceva… Incompetenţa s-a întins ca buba neagră peste tot în ţara noastră, în instituţiile statului, acolo unde, fără prea mult efort, cei care lucrează aici primesc salarii fabuloase!

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

Păreri și opinii