Nu-i cereţi vulcanului să fie muşuroi de furnici… (1)

in Pentru împrospătarea memoriei

Iubiţi locuitori ai Ardealului, vă rugăm să primiţi salutul frăţesc al conducerii Partidului România Mare! L-am întrebat pe fratele Mihăilă Cofariu, aflat aici, în prezidiu, ce-i place mai mult în această sală. „Tricolorul, d-apăi cum?!” – mi-a răspuns el. La care eu îi voi spune, citînd o lozincă de care văd că n-am scăpat nici în Sala Polivalentă din Tg. Mureş: „Te uiţi şi cîştigi!” Pentru că, în apropierea sfintelor sărbători ale Paştelui, am venit de la Bucureşti încărcat ca Moş Crăciun, aducînd martirului nostru şi celor 3 copilaşi ai săi multe daruri, ca să-i ajungă toată primăvara. Înainte de a intra în sală am aflat că acest cuplu comic-fantezist, Tabără-Gavra, ajutat de un deputat Lădariu, a răspîndit „fluturaşi” (mai degrabă „molii”), prin care ne acuza pe noi, cei de la P.R.M., că am venit să le luăm electoratul! Care electorat? Acela care nu mai există? Eu n-am venit să iau, ci să ofer ceva – inima mea pe altarul Transilvaniei. Dacă aceşti domni ar fi fost, cu adevărat, români, ar fi venit aici, alături de noi, n-ar fi dat cu pietre de pe marginea drumului. M-am săturat de paiaţele astea! Întotdeauna am fost bine primiţi la Tg. Mureş, şi în 1990, şi în 1995, dar de data aceasta parcă se întîmplă un miracol şi incandescenţa dvs. arată că astăzi, mai mult ca oricînd, avem nevoie unii de alţii. Ţara se află la grea cumpănă, dar tocmai pentru că situaţia a ajuns disperată, românii au puterea şi înţelepciunea de a trece peste toate micimile sufleteşti, şi orgoliile, şi prejudecăţile pentru a se uni în faţa duşmanului.

Cine este duşmanul Ţării noastre, de 8 ani încoace? Duşmanul este „criza de sistem”, de o maximă gravitate, începută în zilele lui decembrie 1989, cînd o haită de venetici şi infractori de drept comun a speculat revolta populară, pe deplin justificată, şi a aruncat în aer funcţiile vitale ale Statului Român, iar Ţara a fost aşezată pe un făgaş greşit. Noi spunem asta de la începuturi, avertizăm că drumul acesta nu poate duce decît la dezastru şi la pierderea identităţii naţionale, dar pîinea şi cuţitul au fost în mîna altora. Duşmanul nostru este şi nucleul de aventurieri şi mercenari care se află în treabă în politică şi în economie, distrugînd Patrimoniul Naţional, azvîrlind sute de mii de oameni în şomaj, primind ei înşişi comisioane solide, în lei şi în valută, pentru blestemata „operă” de a răstigni România. Şi tot duşmani ai noştri sînt mizeria, anarhia, crima organizată, transformarea Ţării într-un iarmaroc al spionilor, dar şi într-o placă turnantă a traficului de droguri, de arme şi de came vie. Avem tot mai mult convingerea că asta nu mai e Ţara părinţilor şi a străbunilor noştri, căci unde şi cînd anume, în Istoria României, au mai fost violate şi ucise bătrîne de 85 de ani, s-au mai sinucis bătrîni de 92 de ani, au mai fost aruncaţi în stradă, din casele lor, generali ai Armatei Române, şi unde şi cînd anume fetele de ţărani români, pe care le crescuseră părinţii ca pe nişte flori şi le iubeau ca pe lumina ochilor, s-au mai turcit vreodată într-un asemenea dezmăţ al disperării şi al ruşinii? Duşmanul nostru mai este şi balaurul cu şapte capete al Mafiei financiare internaţionale, care şantajează Ţări şi Popoare prin cele mai aberante forme de terorism, împiedicîndu-le să se gospodărească singure, eliminîndu-le de pe toate pieţele de desfacere şi reprimindu-le înapoi doar dacă acceptă să-şi împartă averea cu ei, cu komisarii străini, în cel mai descreierat şantaj planetar înregistrat vreodată în Istorie. Şi, neîndoielnic, duşmanul nostru comun este organizaţia de factură nazistă U.D.M.R.! Am venit aici, în inima Transilvaniei româneşti, pentru a da de pămînt, din nou, cu acest monstru pitic, pe care îl voi băga în ţărînă pînă la gît, dar nu-i voi tăia capul – ci îi voi turna palinkă cu pîlnia, pe gît, pînă cînd o să cînte „M-a făcut mama oltean” şi „Deşteaptă-te, române!” Mie nu mi-a fost niciodată frică de zurbagiii ăştia, dar să-i ferească Dumnezeu să vin eu la Putere! Prima măsură pe care o voi lua ştiţi care va fi? Îi voi invita pe liderii U.D.M.R. să intre în legalitate şi, conform Legii de Organizare şi Funcţionare a Partidelor, să-şi înscrie organizaţia la tribunal, aşa cum a trebuit să facem cu toţii. O dată intraţi în Tribunal, ştiţi ce le vom face noi? Noi vom trage uşa după ei şi îi vom judeca aşa, ca la Nürnberg, pentru crima de lez-na-ţiune şi instigare la dezmembrarea Ţării. Pretutindeni în lume aşa sînt trataţi teroriştii! Numai la noi ei sînt băgaţi la guvernare! Astăzi, din toată „Invincibila Armadă” a coaliţiei aflate la Putere, n-au mai rămas decît două piese pe tabla de şah: un nebun şi un cal troian. Adică Victor Ciorbea şi U.D.M.R.-ul. Întreaga Ţară numai despre asta vorbeşte, cum i-au ajuns pe ăştia blestemele românilor. L-am văzut şi eu, aseară, pe Victor Ciorbea atunci cînd rostea aşa-zisul lui „Comunicat important pentru Ţară” şi, ca să fiu sincer, am crezut că mi s-a stricat televizorul! Fetiţele mele, cînd l-au zărit, s-au ascuns după mine şi au început să plîngă, şoptind: „Tată, uite-l pe Nenea Urîtul!” Toată lumea se aştepta ca Victor Ciorbea să aibă o tresărire de demnitate şi o licărire de luciditate şi să-şi dea demisia. Aşa ar fi fost normal şi logic după dezastrul pe care l-a provocat prin incapacitate, prin avalanşa de minciuni, prin ridicarea slugărniciei fanariote la rang de politică de stat. Pe unde trece Ciorbea iarba nu mai creşte, apele seacă, dobitoacele pămîntului sînt lovite de streche şi leapădă viţei sau iezi cu două capete, iar pe laviţele din faţa porţilor bătrînii îşi fac o cruce mare, pînă la cureaua pe care nu mai au unde s-o strîngă, zicîndu-şi cu năduf, în barbă: „Doamne, apără şi fereşte de omul însemnat!”. Ni se tot spune că asupra lui Victor Ciorbea se fac presiuni infernale, din toate părţile. Aşa e, dar cele mai mari presiuni ştiţi de unde vin? Direct din capul lui, este vorba de ceea ce medicii numesc „presiune intracraniană”, datorită unei tumori vechi, care îl face pe nefericitul om să leşine şi să bîţîie din mîini şi din picioare tocmai cînd îi e lumea mai dragă şi vede feştila de la capătul tunelului. Aseară, Victor Ciorbea m-a făcut să mă gîndesc la Împăratul Nero. Acela, după cum se ştie, după ce i-a prigonit pe creştini şi i-a aruncat în gropile cu lei, a dat foc Romei şi, în vreme ce toată lumea fugea disperată, care încotro, el, satrapul, cînta la harpă şi contempla, fericit, printr-un fel de monoclu dintr-o piatră de smarald, ruinele fumegînde. Tot astfel, Victor Ciorbea a maltratat Poporul Român, făcîndu-se unealta docilă a celei mai inimaginabile forme de genocid. Pe acelaşi ton marţial, fostul lider sindical, care se jucase pînă în 1996 la claxoanele basculantelor cu care bloca traficul din Bucureşti, ne-a anunţat că toată lumea e de vină, că cine nu e cu el e împotriva Ţării şi că, în general, ar fi bine să cam dispărem cu toţii din faţa lui. Singurul lider politic din această alianţă extra-natur, care i-a mai rămas credincios, este Mumia lui Lenin, adică Márko Béla! Deştept băiat, dl. Markó, dar nici noi nu sîntem proşti şi n-am căzut din leagăn, aşa că îi ştim fiecare mişcare, nici nu clatină el bine ţăcălia şi noi am şi aflat ce vrea să facă. Aşadar, şandramaua actualei Puteri s-a prăbuşit! Noi anunţasem asta încă din decembrie 1996, de la şedinţa de învestitură a Guvernului româno-maghiar, în faţa Camerelor Reunite ale Parlamentului. Atunci, aşa după cum s-a văzut şi la televizor, pe băncile coaliţiei majoritare au fost un vacarm şi o tropăială de nedescris, parcă le luase Dumnezeu minţile, se credeau stăpînii veşnici ai Ţării. Acum, în imensa lor majoritate, şi cei de la P.D.-F.S.N., şi cei de la P.N.L., dar şi cei de la P.A.R. şi P.N.Ţ.C.D. au ajuns la vorba noastră. Dar nu era oare mai bine, pentru Ţară, dacă nu se făcea ocolul ăsta blestemat, de 500 de zile? Nu era Poporul Român mai cîştigat dacă ar fi fost scutit de o asemenea experienţă dureroasă, de tot circul ăsta penibil, al luptei pentru dregătorii şi funcţii importante, al divorţurilor şi împăcărilor, al diletantismului stupid prin care s-a încercat, pentru prima dată în lume, să se armonizeze 4 doctrine şi 4 programe social-economice diferite? Românul are o vorbă: „Fiecare pasăre pe limba ei piere!” Limba pe care a pierit Guvernul Ciorbea este limba maghiară. Românii nu pot să uite şi nici să ierte umilinţele la care au fost supuşi în aceste 15 luni de batjocură şi de trădare de Ţară. În vreme ce Guvernul Ciorbea nu pierdea nici un prilej de a ştampila forţele patriotice cu calificativele infamante de „extremişti”, „şovini”, „neocomunişti”, organizaţia de factură horthystă U.D.M.R. era ţinută la mare preţ, ca un odor scump, care, nu-i aşa, ne face să ne aflăm pe drumul cel bun şi contribuie decisiv la făurirea unei imagini externe cum n-a mai avut Ţara asta niciodată. Amintiţi-vă cum ne-au otrăvit viaţa aceşti provocatori, amintiţi-vă toate disputele scandaloase pentru masacrarea Legii Învăţămîntului şi punerea, la stîlpul infamiei, a Limbii Române, amintiţi-vă în ce deşănţare frenetică s-a trecut la maghiarizarea, forţată, a Transilvaniei, prin instalarea a sute de mii de plăcuţe bilingve care, fiecare în parte şi toate la un loc, aveau un singur scop: crearea impresiei că aici ne aflăm în Ungaria! Toate acestea au chinuit ca pe hoţii de cai sufletele românilor, i-au făcut să se simtă străini în Ţara lor, mai ales că nu înţelegeau în ruptul capului cine îi sileşte pe guvernanţii de la Bucureşti să abandoneze Ardealul în ghearele duşmanilor de moarte ai Statului Naţional Unitar Român. I-am întrebat pe guvernanţi, din timp în timp, şi îi voi întreba şi astăzi: care este cîştigul prezenţei la guvernarea României a organizaţiei secesioniste U.D.M.R.? Ce beneficii a avut Ţara pe plan intern – în condiţiile în care Demnitatea Naţională a fost călcată, sistematic, în picioare – şi pe plan extern, în situaţia în care, cu unguri cu tot, actuala Putere a pierdut toate meciurile pe care le-a jucat, pe bani grei, şi pentru intrarea în NATO, şi pentru aderarea la Uniunea Europeană? Cum poate manifesta cineva atîta inconştienţă şi atîta iresponsabilitate faţă de prezentul şi viitorul Ţării sale? Din ce goană a cailor sălbatici şi din ce scaieţi ai pulberii drumurilor au fost plămădiţi toţi aceşti pigmei cu căutătură de tîlhari de codru, care încercau să ne prostească în faţă, cum că mai întîi trebuie să murim pentru ca, ulterior, să ne fie mai bine? Şi care sînt păcatele acelea atavice şi viciile de psihologie socială care au dus la hipnoza colectivă din noiembrie 1996, astfel încît milioane de oameni să intre, de bunăvoie, în bîrlogul lupului, votînd pentru cei mai mari mincinoşi, panglicari şi saltimbanci din întreaga Istorie a României? Va trebui să stăm serios de vorbă cu Ţara, să analizăm toate aceste aspecte de patologie politică, pentru a vedea unde s-a greşit şi pentru a face imposibilă, pe viitor, repetarea unei asemenea anomalii.

Dar, desigur, am fi nedrepţi dacă l-am judeca numai pe Victor Ciorbea. El nu este, în fond, decît o păpuşă gonflabilă, care e scoasă în faţă, plimbată pe la recepţii şi simpozioane şi întreţinută, artificial, în viaţă. Atunci cînd baloanele sînt dezumflate, brusc, ştiţi bine care este efectul: ele iau viteză şi intră într-o agitaţie imprevizibilă şi şerpuitoare, pînă se fleşcăie de tot. Aşa s-a întîmplat şi cu Victor Ciorbea pe care – după cum am aflat de la un post de Televiziune – în acea zi de pomină, de vineri, ministrul Finanţelor, Mircea Ciumara, l-ar fi implorat: „Domnule prim-ministru, opriţi-vă, pînă nu este prea tîrziu!” Enigmatice vorbe! Mi-l şi imaginez pe Victor Ciorbea fugărindu-l, în jurul mesei rotunde a Guvernului, cu poalele anteriului suflecate, pe Valeriu Stoica, strigînd, în stilul său inconfundabil: „Va fi vai şi-amar de cei care ne vor pune beţe-n roate!”. Vă imaginaţi scena? Numai că, aşa după cum spuneam, Victor Ciorbea este un pion de sacrificiu. El nici măcar nu e un om rău – rău e doar pămîntul care-l ţine. Pămînt pe care intenţiona să-l vîndă la străini, dar n-a mai apucat. Şi despre acelaşi pămînt, Guvernul muribund anunţă, prin mijlocirea unui videoclip-pirat difuzat pînă la greaţă de Televiziunea Anti-Română, că ţăranii trebuie să se grăbească să-l ridice, pînă în 50 de hectare – cuponul sau pămîntul, nici acum nu se ştie prea bine. Aveţi, aici, o altă expresie a minciunilor care au caracterizat întreaga guvernare româno-maghiară. De ce? Pentru că pretinde că Parlamentul a hotărît acordarea acestor terenuri, dar, în realitate, nici Senatul şi nici Camera Deputaţilor n-au votat încă aşa ceva şi, mai mult ca sigur, în condiţiile nou create, nici nu vor vota!

Principalul vinovat pentru tragedia în care a fost tîrîtă Ţara este Emil Constantinescu! Personaj de-a dreptul diabolic, care joacă rolul creştin-democratului, dar de sub sutană se arată o mîndreţe de coadă şi o frumoasă pereche de copite. Toate deciziile antipopulare şi antiromâneşti s-au luat cu ştirea şi cu acordul chiriaşului de la Cotroceni. Eu, unul, am încercat, vreme de cîteva luni, să-l înţeleg pe acest om, să-l păsuiesc, să răspund invitaţiilor sale la dialog. Uneori, noaptea tîrziu, pe cînd munceam ca un rob la tipografie, pe cele două reviste de suflet ale românilor, „România Mare” şi „Politica”, băieţii din garda mea intrau în birou şi-mi spuneau: „Domnule senator, vă caută la telefon o femeie!”. Dar nu era nici o femeie, de unde atîtea femei într-o lume în care le ia Bill Clinton pe toate? Era Emil Constantinescu, mieros, cu voce prefăcută ca Motanul Arpagic, mimînd consultările democratice. Diferenţa dintre mine şi el era aceea că el n-avea de lucru, în timp ce eu aveam şi mă ţinea de vorbă.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(3 aprilie 1998, Palatul Sporturilor  şi Culturii din Tîrgu Mureş)

 

Mămăliga mai face şi explozie… (2)

COMENTARII DE LA CITITORI