Nu orice opaiţ este candelă şi nici orice suflet o lumină…

in Cioburi de gînduri

Cu mulţi ani în urmă, exersînd, după modelul părinţilor şi bunicilor mei, milostenia şi facerea de bine, eram rugat, de nişte amici, să fac pomelnice pentru a fi date în biserici şi mînăstiri, unde călugări bătrîni şi înţelepţi să se roage pentru sufletele incluse în acel pomelnic. Pentru că eram un om dispus să ajut, aduceam şi eu o mică jertfă pe altarul binelui, şi în sacoşele… amicilor mei, care urmau să se ducă în biserici şi mînăstiri şi să se roage pentru sufletele noastre… cu adevărat păcătoase. Toate bune şi frumoase pînă cînd amicii au intrat într-un conflict prelungit şi au început să spună drept. Pomelnicele noastre… nu vedeau niciodată lumina lumînării şi nici măcar turlele bisericii sau mînăstirilor. Amicii mei nu au mai intrat în biserică de la propriul lor botez, sau poate de la cel al copiilor lor. Şi eu, care îmi pusesem mîntuirea în mîinile amicilor mei. Glumesc, desigur. Dar există aici un mare adevăr. Şi anume acela că de multe ori ne încredem prea mult în cine nu trebuie, căci nu orice opaiţ este candelă, şi nici orice suflet o binecuvîntată lumină. Eu nu mi-am lăsat niciodată sufletul în palmele oricărui binevoitor, dar am crezut de multe ori, nepermis de mult, în cuvîntul cui nu trebuie. Mîntuirea este o chestiune strict personală, aşa cum şi jertfa celor maturi trebuie să fie personală. Doar copiii beneficiază de excepţia de la această regulă. Aşadar, după ce am aflat că pomelnicele mele rămîneau în cămara amicilor mei, am desprins şi concluzia că numai ceea ce faci tu, numai ce simţi, numai ce arzi din tine pe altarele sacrului, numai aceea are valoare. Dincolo de jertfa proprie, niciodată nu vom găsi nimic. Cine se închină la firimituri, niciodată nu va avea drum spre cele sfinte.

Ilarion Boca

COMENTARII DE LA CITITORI