NU SE MAI TERMINĂ PATIMILE POPORULUI ROMÂN…

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Motto: „Degeaba renaşte Natura dacă Poporul hibernează“.

 

Acesta e adevărul: de la o epocă la alta, românul cade din lac în puţ. Tot dă îndărăt ca racul. Îi dă Dumnezeu mai mult decît poate să ducă. Şi tot aşa. Iar atunci cînd îi zîmbeşte o rază de soare – i se urăşte cu binele şi face tot posibilul să-i pedepsească pe cei care au încercat să-l ajute. Pe Mihai Viteazul l-au ucis străinii chiar în mijlocul taberei sale. Horea a fost vîndut, pe bani, de un român. Tudor Vladimirescu a fost ridicat de eteriştii sîngeroşi dintre pandurii săi. Alexandru Ioan Cuza, la fel – trădat şi arestat chiar de românii lui. La fel, Mareşalul Antonescu. Aşijderea Nicolae Ceauşescu. Hotărît lucru, se întîmplă ceva cu noi, ca popor. L-am întrebat odată pe călugărul Simeon Tatu, coleg cu mine de Senat: „Frate Simeoane, ce blestem ispăşim noi, ca popor, de nu se mai termină de 2.000 de ani?“. Ştiţi ce mi-a răspuns? „Domnule preşedinte, iată blestemul: am luat năvălitorul, pe Împăratul Traian, şi ni l-am făcut strămoş!“. La scara amplă a Istoriei e posibil. Iar Biserica judecă, uneori, cu astfel de unităţi de măsură. Şi nu sînt semne că ne vom vindeca prea curînd de apucăturile astea. Există ţări unde lumea se duce pentru purificare, mîntuire sufletească şi plăcerea inimii: Israel, Italia, Spania, Grecia. În România, cei mai mulţi străini vin la furat, sau pentru plăcerile sexului, chiar şi cu copii neprihăniţi. Arătaţi-mi un singur pedofil străin care zace într-o puşcărie românească. Nu e. Toţi au fost făcuţi scăpaţi, în frunte cu spionul CIA Kurt Treptow. Arătaţi-mi un singur străin ucigaş care stă după gratii aici, unde a comis crima.

Nici din ăştia nu sînt, fiind eliberaţi şi scoşi din ţară pe şest, în frunte cu fiul ambasadorului-spion al SUA, J.D. Crouch, care l-a făcut zob, cu maşina, pe muzicianul Teo Peter. Exemplele sînt cu nemiluita. De ce numai la noi sînt permise asemenea nelegiuiri şi complicităţi? De ce nu sînt tolerate în Ungaria, sau în Cehia, ori în Polonia? Pentru simplul motiv că la noi se permite orice. La noi se poate.

În 1907, pe vremea cînd pleda într-un proces la Bucureşti, avocatul Raymond Poincarré (viitor preşedinte al Franţei) a rostit o frază memorabilă, pe care avea să o treacă drept Motto Mateiu Caragiale, în fruntea operei sale de căpătîi, „Craii de Curtea Veche“: „Ce vreţi, sîntem aici, la Porţile Orientului, unde nimic nu este prea grav“. Mai exact, el a spus că totul e luat „á la lejere“.

Numai că lejeritatea asta, ridicată la rang de politică de stat şi de conduită morală, ne-a costat de ne-a uscat. Am să dau un singur exemplu: capitularea necondiţionată şi fără armistiţiu de la 23 August 1944. Zeci de ani a fost glorificat acel act, care, în realitate, ne-a nenorocit. Cine i-a dat dreptul tînărului şi necoptului Rege Mihai să-l aresteze, prin viclenie, pe conducătorul Statului şi să pună ţara la cheremul lui Stalin, fără nici cea mai mică garanţie? Ce altă ţară s-a mai predat duşmanului, fără a trage un glonţ, fără a semna un act? Nici una! Iar o echipă de aplaudaci iresponsabili îl ridică pe acest trădător de Neam şi Ţară la rangul de Erou Naţional. De ce? Pentru că a jucat şi cu Hitler, şi cu Stalin? Toate argumentele şi justificările invocate de aceşti falsificatori ai Istoriei nu sînt decît apă de ploaie. Astăzi, asistăm la o altă mascaradă: ploconirea la picioarele fostului rege ticălos şi, de cînd acesta e dus cu sorcova, la picioarele unui golănaş penibil, cu pretenţii de Alteţă Regală (?!). Nu vă e ruşine? Cine vă sileşte să daţi acest spectacol sinistru? Ce Alteţă Regală e actoraşul ăsta de duzină, care e clar că joacă un rol, se ambalează, creează evenimente, cînd, în realitate, el e o caricatură ridicolă? Iar românii tac şi îndură farsa asta vomitivă.

Necazul cel mai mare e altul: de 25 de ani, solidaritatea umană s-a făcut ţăndări în România. Vorba cîntecului: „Ne-ar trebui 1000 de ani să reclădim“… Înapoi nu mai putem să mergem, fiindcă s-au făcut prea multe crime şi au fost tăiate toate punţile. Înainte – nici atît, e gheaţa subţire şi miroase a război. Rămînem pe loc, în etuva pestilenţială a nevoilor, şi nervilor, şi neputinţei noastre. Eu vorbesc cu tot felul de oameni. Primesc scrisori şi memorii. Nici o speranţă. Aproape toţi îmi spun că m-au votat, în repetate rînduri, mirîndu-se că n-am cîştigat. Cum era să cîştig în faţa unor maşinării de fraudă din ce în ce mai perfecţionate? Ce-au făcut observatorii străini ai alegerilor? Au fost complici – prin tăcere şi muşamalizare. Fiindcă străinii ne-au ghicit: sîntem slabi şi uşor de tras pe sfoară. Ne cumpără la kilogram. Nu ne revoltăm, şi asta exclusiv din laşitate. Mizăm prea mult pe „noroc“, sau pe „fie ce-o fi“, ori pe „la barza chioară îi face Dumnezeu cuib“. În capodopera sa „Psihologia Poporului Român“, sociologul vîlcean Dumitru Drăghicescu scrie de urarea pe care o fac românii cînd ciocnesc un pahar: Noroc! Francezii şi italienii zic: Sănătate. Alte neamuri îşi urează Fericire, sau Succes. Noi, românii, mizăm totul pe cartea Norocului. „Carte“ care n-are un „tiraj“ prea mare, ba chiar s-a epuizat.

Aştern aceste rînduri într-o vreme în care primăvara năvăleşte în parcuri, în curţile oamenilor, în arbori, pe cîmpii. Ţineţi minte ce sentimente înălţătoare şi ce generoase imbolduri ne copleşeau? Se topea nu numai gheaţa pîraielor, ci şi gheaţa dintre oameni. Purificarea şi subţierea sîngelui, dinaintea Sfintelor Paşti. Lumea se ajuta, cum putea, îşi făcea curaj. Astăzi, degeaba renaşte Natura dacă Poporul hibernează. Mafia care torturează ţara asta, de un sfert de veac, le-a tăiat românilor pofta de viaţă. Ce alegeri libere şi democratice? Mafia fură exact cît trebuie, ca să cîştige slugile sale. E din rău în mai rău. Gaşca veche se topeşte în gaşca nouă şi, sub altă denumire, pleacă, iarăşi, la furat. Mă uit la uşurinţa cu care gruparea de crimă organizată PDL se ascunde în faldurile – zdrenţuite, şi astea – ale PNL. Au bandiţii ăştia o artă de a supravieţui ceva de speriat! Încercaţi să vă amintiţi metamorfozele acestui PDL: întîi FSN, apoi PD-FSN, pe urmă PD, ulterior PDL (cînd i-a înghiţit pe „liberalii“ lui Theodor Stolojan) şi, acum, PNL (cînd a fost înghiţit de „liberalii“ lui Ludovic Orban). Cîtă neruşinare îţi trebuie să te travesteşti mereu şi mereu, ca să ţi se piardă urma? Nu se mai sfîrşeşte cu bandele astea interlope, deghizate în partide politice?

Problema cea mare e că nu se mai termină patimile Poporului Român. Mereu e prins, scuipat, pălmuit şi urcat pe cruce. Lăsaţi orice speranţă, voi, care vă naşteţi…

CORNELIU VADIM TUDOR

Duminică, 8 martie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI