Nu sunt un om blînd

in Tabletă de scriitor

Aş vrea să vorbesc despre blîndeţe. Nu ştiu cum să încep, de unde să iau rîndurile şi să le pun cap la cap pentru a le da expresivitatea cuvenită, fără să fiu cicălitor şi nici să repet vorbele, deşi se spune că repetiţia e mama învăţăturii. Cine nu a repetat o lecţie, o poezie, un rol? Şi cu ce s-a ales?… Personal am încercat să învăţ multe poezii nu din creaţia proprie, ci din operele altor autori… Nici că s-a putut prinde vreun rînd de mine… Felul meu de a fi nu este acela de a memora ceea ce alţii au creat. Nu sînt născut pentru aşa ceva.
Nu ştiu de ce mi-a venit ideea să scriu despre un aşa frumos şi sensibil subiect: blîndeţea… Eu niciodată nu am fost blînd, dar nici fiară, mai degrabă am fost un om al echilibrului în cunoaşterea îndeaproape a subiectului pe care să-1 dezbat, a omului cu care am avut a mă duela de la lucruri de nimic. Am fost tolerant, nu că aş fi o fire blîndă…
Totuşi, ce înseamnă să fii blînd? Ce înseamnă să fii, în permanenţă, în legătură cu tine? Niciodată nu m-am temut să comunic cu mine, cu oamenii, păstrînd oarecum proporţia. Şi am făcut-o benevol, călăuzindu-mă după principiul onestităţii şi al bunului-simţ. Cei care mă cunosc ştiu despre ce vorbesc. Prin urmare, fiecare, în felul lui, este blînd. O blîndeţe înţeleasă doar de cel în cauză. Nu poţi fi supărat şi bucuros în acelaşi timp. Nu poţi iubi şi urî în acelaşi timp. Iată, blîndeţea are tot atît de multe forme de existenţă ca şi poezia rostită pe felurite graiuri, avînd la bază nu o încărcătură de emoţii, ci un arsenal întreg de cuvinte, care mai de care dînd culoare şi profunzime mesajului poetic.
Pentru toate acestea am răbdare suficientă să mă las analizat de propriul meu eu şi, în cunoştinţă de rezultat, să mă ancorez în realitatea care de multe ori este înşelătoare. Şi de aici, întrebarea: de ce nu toţi oamenii sînt blînzi? De ce nu sînt toţi oamenii frumoşi, de ce nu sînt toţi proşti ori deştepţi, bogaţi sau săraci? Greu de răspuns… O asemenea dezbatere ar fi binevenită. Dar cui să folosească ea, cînd este ştiut că fiecare om are nivelul lui de viaţă, aşa după cum îi e scris? Nu vrem să intrăm într-o dezbatere mistică, ştim însă că, în tot ceea ce ni se întîmplă de cînd ne naştem şi pînă murim, există o legătură indisolubilă între materie şi spirit. De aceea nu încerc să mă impun nici prin blîndeţe şi nici prin ură, dar nici nu voi respinge pe careva din existenţa mea, pe criteriul acestor două trăsături, care pot sta în firea fiecăruia dintre noi. Fiecare îşi alege drumul. Fiecare merge unde poate, cît poate, potrivit felului său de a-şi înţelege rostul pe această lume. De escroci m-am temut întotdeauna, ca de o boală de inimă, de nervi, neacceptînd în nici un fel văicărelile. De pe baricada observaţiilor mele, i-am înţeles, în mod egal, şi pe îndrăgostiţi, dar şi pe cei parşivi, încercînd să mă întregesc în pielea lor şi să învăţ cîte ceva despre blîndeţe. Altminteri, comportamentul meu nu va mai fi al meu, iar visurile mele s-ar sparge în orice moment de neantul sufletului, ca o bucată de sticlă lovită de un pietroi.
De aceea caut să mă desprind de vorbele urîte ale oamenilor şi să mă apropii cît pot de mult de bunătatea lor. Cred că atunci voi descoperi, cu adevărat, parfumul blîndeţii, de care cu toţii avem atîta nevoie. Şi nu pentru noi, ca fiinţe, ci pentru mediul în care ne desfăşurăm activitatea de zi cu zi.
Iată că m-am deconspirat pînă la urmă: nu sînt un om blînd, dar încerc să ţin pasul cu oamenii buni.

ION MACHIDON,
preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”

COMENTARII DE LA CITITORI