Nu te teme, turmă mică… (2)

in Pentru împrospătarea memoriei

Era clar că avem de-a face cu o tentativă de a cîştiga timp, de a ne „pasa” elegant, de a ne convoca numai atunci cînd Puterea era la ananghie. În vremea asta, presa reacţionară, atît din Ţară, cît şi din exterior, era (şi mai este încă) plină de tot felul de denunţuri, din care reiese ce avantaje ar avea Partidul România Mare din cooperarea cu Arcul Guvernamental. Care sînt acele avantaje? Ne-a băgat P.D.S.R.-ul în Parlament? Ne-a creat vreo facilitate? Noi nici acum n-avem un sediu central, pentru că o unitate COMTURIST refuză de vreo 6 luni să-l elibereze, batjocorindu-l chiar pe primul-ministru, ca dovadă că această întîlnire a noastră se desfăşoară nu la partid, cum era normal, ci într-un hotel. 

Referitor la această presă, care otrăveşte zi de zi viaţa României, îi ia în braţe pe adevăraţii borfaşi şi inventează infracţiuni acolo unde nu există, rămîn valabile aforismele pe care două spirite ilustre ale culturii germane, care scriau împreună epigrame în metru antic la Weimar, le-au rostit în urmă cu circa 200 de ani: „Este îngrozitor cînd proştii îşi bat joc de un om superior”, afirma Goethe, şi „Cu prostia înşişi zeii se luptă în zadar”, afirma Schiller.

Totuşi, să nu stricăm orzul pe gîşte, de unde atîta cultură la specimenele astea? Nu acesta este însă aspectul cel mai grav. Problema cu adevărat dramatică este aceea a semnelor tot mai evidente de slăbiciune a Guvernului.

În iunie 1994, solicitat din nou pentru a ajuta la salvarea Guvernului, l-am întrebat pe primul-ministru ce se întîmplă cu adevărat, de ce nu se pot controla preţurile, de ce nu se limitează efectele nocive ale economiei subterane, ce are de gînd cu inflaţia asta, care depăşeşte sistematic ritmul indexărilor la salarii şi pensii. „Domnilor – ne-a răspuns premierul – situaţia se va stabiliza, ba chiar la prima jumătate a lunii octombrie se va înregistra o creştere a nivelului de trai cu 10-15%” – am încheiat citatul. Asta ne-a spus domnia-sa, aşa am spus şi noi opiniei publice. Rezultatul? Îl vedeţi şi dvs., acum, cînd am depăşit cu mult termenul preconizat de premier. Nu numai că nivelul de trai n-a crescut, dar puterea de cumpărare s-a prăbuşit şi mai mult, iar preţurile la pîine şi la carne au explodat din nou. Adevărul este că societatea românească arată la ora de faţă ca o haină cu buzunarele rupte, dacă îi permiteţi această metaforă unui fiu de croitor: indiferent cîţi bani s-ar strînge din impozite, indiferent ce împrumuturi şi credite am căpăta din străinătate, atîta timp cît marii gangsteri sînt în libertate şi mecanismele Mafiei funcţionează perfect, nu-i de mirare că se va scurge în permanenţă vlaga acestei Ţări. Iar, o dată ajunşi aici, daţi-mi voie să pun punctul pe i şi să declar, cu toată responsabilitatea, că Puterea actuală este extrem de slabă şi anchilozată în faţa valului infracţional. Mereu se invocă limita competenţelor şi separaţia puterilor în stat, dar lumea a început să caute de mîncare prin gunoaie şi să moară cu legea în braţe, întrucît hoţii, speculanţii şi criminalii se plimbă teferi şi impozanţi, avînd chiar neruşinarea să-i vîneze, ei, pe oamenii legii. Este strigător la cer să vezi cele mai palpabile probe că Petre Roman, Adrian Severin, Traian Băsescu, Triţă Făniţă, Constantin Tutunaru, Crin Halaicu şi alţii ca ei au furat ca-n codru, dar iată că tot ei au gura mare, şi flutură nişte chitanţe mincinoase, şi mituiesc nişte judecători necinstiţi, pentru a căpăta legitimitate şi a-i da tot ei în judecată pe cei care i-au demascat. Unde se mai petrece aşa ceva în lume? La care Televiziune Naţională din lume puşcăriaşii dau ei comunicate împotriva miniştrilor, a sena­torilor, a deputaţilor şi a altor temerari care încă se mai zbat să oprească avalanşa tîlhăriilor? Ce exemplu dăm noi tinerei generaţii, care vede un asemenea spectacol degradant şi ajunge la concluzia că asta nu-i Ţara lui Ştefan cel Mare, ci ţara lui Mafoamea şi a lui Rîmaru? În ritmul acesta, al unei paralizii infantile, nu-i de mirare că au trecut 3 luni de cînd un psihopat pe nume Raymond Luca, deputat al acestui partid cu termenul de garanţie expirat, PL ’93, a ultragiat grav Guvernul României, dar nu i s-a întîmplat nimic, a devenit chiar un fel de erou al Opoziţiei. Numai că el ne-a insultat şi pe noi, de vreme ce acest guvern de, citez, „borfaşi, tîmpiţi şi escroci” e sprijinit de partidul nostru. Dacă Guvernului nu-i pasă de imaginea sa publică, nouă ne pasă de a noastră. Şi atunci, stăm şi noi strîmb, ca să judecăm drept: ce facem cu Ţara asta? Încotro o luăm? Putem lăsa totul pe umerii unor personaje care ne spun: „Domnilor, lăsaţi-ne pe noi, o să vedeţi ce bine va fi!” – după care, la socoteala finală, pe ruinele fumegînde ale Ţării, să ridice din umeri şi să răspundă: „Fraţilor, asta-i situaţia”?! Daţi-i voie spiritului polemic şi pamfletar care nu-mi dă pace să vă spună un catren acidulat: „Au trecut 5 ani pe muche/ De la ruşinosul puci/ Leul a ajuns Păduche/ Ţara-i pusă pe butuci…”. (Aplauze însufleţite)

Stimaţi invitaţi, picătura care a umplut paharul răbdării noastre este însă de altă natură. Pe fondul timorării inexplicabile a acestui Guvern şi a P.D.S.R.- ului, în România începe să miroasă a asasinat politic. Şi cine oare sînt cei mai expuşi decît justiţiarii? Întîi au încercat să ne compromită în presa lor bezmetică, pe motiv că fiecare dintre noi ar avea cîte o hibă, în frunte cu mine, care aş poseda lacuri, moşii şi maşini luxoase. Aş fi bucuros dacă aş avea aşa ceva, întrucît cu banii munciţi cinstit am voie să cumpăr orice, atîta timp cît respect legile statului şi plătesc impozitele. Realitatea este că n-am nici un lac, n-am nici o moşie şi n-am nici o limuzină luxoasă, aceasta din urmă aparţinînd unei Fundaţii, de la care încerc acum să o cumpăr în rate. Dar, nu mă justific eu faţă de nişte ziare atinse vizibil de morbul turbării şi care atacă furibund, vînează, bălăcăresc, cu disperarea bandelor care ştiu bine că, dacă ţinta lor vie va veni la Putere, ele vor înfunda, automat, puşcăria. Văzînd că diversiunea asta n-are sorţi de izbîndă, pentru simplul motiv că cinstea noastră se poate dovedi cu acte şi documente ce pot fi consultate în mod public, şi că numele oamenilor noştri nu pot fi întîlnite nici pe Lista Caselor, nici în alte scandaluri – aceşti hăitaşi de profesie au început să atace la modul fizic. Prima acţiune de tip comando a avut loc la Constanţa, în ziua de 3 iunie 1994, cînd o gaşcă de circa 100 de ţigani beţi, instigată de 2 deţinuţi de drept comun, Dide Nicolae şi Cercel Lazăr, a agitat cuţite, lanţuri şi alte arme albe, strigînd „Moarte pentru moarte” şi încercînd să linşeze întreaga conducere a partidului. Totul sub ochii senini şi binevoitori ai şefului Poliţiei locale, colonelul Ionel Arghiroiu, „revoluţionar” şi el, ca şi lăutarul contrabandist Cercel. A fost nevoie să-l sun pe Telefonul Operativ pe primul-ministru şi să-l scot din şedinţa de Guvern pentru a-l informa de gravitatea excepţională a situaţiei şi a-l determina să-l convingă pe ministrul de Interne, Tărăcilă, să dea ordinele care se impuneau. Al doilea atac s-a produs recent la sediul partidului nostru, avîndu-l ca protagonist pe acelaşi deţinut de drept comun, Dide Nicolae, care, de altfel, şi-a înjghebat o trupă de şoc cu care ţine sub teroare şi blochează intrările în Senat, Camera Deputaţilor, Ministerul de Interne, Guvern, locuinţele unor politicieni incomozi. Uite că acestui gunoi uman nu i s-a întîmplat nimic, şi uite că nu l-a cercetat nimeni, şi toţi tremură de frica lui, în frunte cu ministrul de Interne, care dă interviuri timorate şi necugetate în presa reacţionară. În aceste condiţii, ce ar putea să facă un om ca mine? Pot eu să asist pasiv la tentativele de asasinat ale unor bestii care, imediat cum le-ai atins la interese şi le-ai demascat matrapazlîcurile, sînt în stare de crimă? Eu mă simt direct răspunzător de viaţa fiecărui membru al partidului nostru, care ar putea fi periclitată datorită dezvăluirilor din revistele „România Mare” şi „Politica”. Pe mine mă apără gărzile, la mine se ajunge mai greu, dar pe dvs. n-are cine să vă apere, decît eu şi legile acestei Ţări! (Aplauze furtunoase) Fireşte, cu o condiţie: ca instituţiile fundamentale ale statului să-şi intre în atribuţii şi, cu orice risc, să-i pedepsească pe vinovaţi. Vă rog să mă credeţi, n-am nici o plăcere să pigmentez discursul meu de azi cu numele unor canalii irecuperabile social, dar veţi fi de acord cu mine că asta-i lumea în care trăim, o lume bolnavă, în care hoţii pozează în dizidenţi şi victime ale dictaturii, iar nişte primitivi abia ieşiţi din peşteră pot insulta zilnic şi pot ameninţa cu moartea pe oamenii care şi-au tocit coatele şi au albit pe băncile universităţilor din Ţară şi din străinătate. Ing. Aurel Cristea a suferit o comoţie cerebrală şi huliganii vin la Judecătorie să-l ameninţe că data viitoare îl vor ucide de-a binelea! Coşmarul acesta nu se mai termină! Nenorocirea este că, la 5 ani de la cutremurul naţional din decembrie 1989, Ţara încă e ţinută sub presiune de o mînă de brute care, căţărîndu-se pe crucile unor copii neprihăniţi, au făcut averi fabuloase, au pus mîna pe zeci de mii de hectare de pămînt, şi-au însuşit la iuţeală întreaga reţea a sutelor de Cluburi şi Case ale Tineretului, au căpătat prin teroare şi şantaj cele mai bune sedii şi spaţii comerciale. Noi acordăm un adînc respect acelora care, în împrejurările sîngeroase şi tulburi din decembrie 1989, au fost răniţi ori şi-au primejduit viaţa, dar supravieţuitorii ar trebui să înţeleagă primii că imaginea lor e batjocorită de o colonie de ploşniţe lacome. A întreprins oare guvernul ceva împotriva acestor bişniţari, care nu numai că fură vîrtos, dar nu plătesc nici măcar impozite? A întreprins oare ceva acelaşi Guvern împotriva judecătorilor corupţi, care îi aruncă în stradă pe chiriaşi, în absenţa Legii Imobilelor Naţionalizate? În orice stat din lume care se respectă, dacă Poliţia vede că Justiţia îi eliberează a doua zi pe infractori, automat îi arestează şi pe infractori, şi pe judecători, fiindcă altminteri orice idee de drept s-a dus pe apa sîmbetei şi populaţia îşi pierde încrederea în Stat. (Aplauze)

În acelaşi registru al unei delăsări totale poate fi interpretată şi poziţia Guvernului, şi a partidului de guvernămînt faţă de fenomenul incalificabil al purificării etnice, întreprinse de organizaţia teroristă U.D.M.R. împotriva românilor din judeţele Harghita şi Covasna. Nu numai că Raportul dramatic întocmit de Parlament în anul 1991 n-a avut nici un efect, dar la 3 ani de atunci ungurii îşi continuă opera statornică de înspăimîntare a românilor, de izgonire a lor, de înfometare în propria noastră Ţară. Recent, alertat de aruncarea în şomaj a 1.500 de români de la IMASA din Sf. Gheorghe, am prezentat de la tribuna Senatului cîteva memorii ale acestor victime şi am propus înfiinţarea unei Comisii mixte de anchetă, Guvern-Parlament, dar partidul de guvernămînt nu m-a sprijinit, iar Opoziţia trădătoare de Neam m-a insultat, pentru că asta intră în preţul plătit de ea pentru cele 1 milion de voturi ungureşti care au băgat-o în Parlament. Mai putem acorda sprijin unui Guvern care n-are bărbăţia să ia taurul de coarne şi să asigure protecţia necesară cetăţenilor acestei Ţări, să rupă pe genunchi steagurile Ungariei şi să arunce în Mureş, în Criş, în Someş ori în Bega, acele blestemate staţii de amplificare, unde se intonează ostentativ Imnul Ungariei pe teritoriul României? 

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(5 noiembrie 1994, Hotelul Parc, din Bucureşti)

Păreri și opinii