Nu te teme, turmă mică… (4)

in Pentru împrospătarea memoriei

Toată lumea ne întreabă: „Ce păzeşte Guvernul?” – şi noi nu ştim ce răspuns să dăm. În acest context, nu pot trece cu vederea o declaraţie pe care a făcut-o zilele acestea la Londra preşedintele Ion Iliescu. Am crezut că, după graţierea ucigaşilor maghiari de la Tîrgu Mureş, domnul Iliescu va fi ceva mai atent cu problema naţională şi nu va mai întreprinde nimic de natură să irite populaţia românească. Iată însă că domnia-sa a declarat deunăzi, pe meleaguri britanice, că „România se pronunţă împotriva şovinismului şi a naţionalismului” – aşa după cum reieşea din reportajul transmis de Televiziunea Română vineri seara. La care Românie s-o fi referit dl. Iliescu? La România noastră, a celor care trăim acum în ea, în nici un caz! (Aplauze însufleţite) Pentru simplul motiv că, atacînd naţionalismul, este atacată însăşi Istoria Naţională şi sînt puşi la zid marii corifei ai civilizaţiei noastre modeme, de la Eminescu şi Hasdeu, pînă la Iorga, Goga, Pârvan, Arghezi, Ciprian Porumbescu. Nu ştim cui o fi vrut să facă pe plac Ion Iliescu, dar se plasează într-o eroare gravă, întrucît naţionalismul nu reprezintă altceva decît iubirea de Naţie, aşa după cum patriotismul este iubirea de Patrie. Naţionalismul şi Şovinismul sînt două chestiuni antagonice. Iar istoria anilor ’50 ai acestui secol ne-a învăţat că singura alternativă la naţionalism este internaţionalismul. Nutrim, totuşi, speranţa că dl. Ion Iliescu a fost înţeles în mod eronat şi aşteptăm o precizare lămuritoare la întoarcerea
sa în Ţară.

Ar fi multe de spus. Trăim vremuri extrem de grele, nu numai noi, ci întreaga umanitate. Nu se poate contesta că România reprezintă în această zonă a Europei o arie de stabilitate şi linişte, în raport cu apocalipsa din alte părţi. Dar asta se datorează în cea mai mare măsură acelui zăcămînt aurifer, care este bunul-simţ milenar al Poporului Român. Popor care a înţeles un an, doi, trei, patru, ba chiar cinci ani să strîngă cureaua, în speranţa că, pînă la urmă, tot vom ieşi la lumină, dar nu mai înţelege ca tîlharii să prade Ţara, caii troieni ai Opoziţiei s-o trădeze şi s-o jupoaie de vie, ungurii şi ţiganii s-o terorizeze, iar unii dintre guvernanţi să plutească într-un „dolce farniente”, să dea recepţii şi baluri, să-şi acopere ochii şi să-şi astupe urechile, poate-poate ţine şandramaua pînă în 1996, cînd vin alegerile. Eu, unul, nu pot participa la mascarada asta. Să ştiu de bine că mă retrag din viaţa politică şi-mi dau demisia din toate funcţiile. Nu doresc să vă influenţez votul, fiecare este invitat, ba chiar rugat, să voteze după cum îi dictează vocea lăuntrică a conştiinţei. Dar un aforism celebru spune că Puterea, dacă n-o foloseşti, se întoarce împotriva ei înseşi. Cam asta se întîmplă acum cu Guvernul Văcăroiu. Este animat de cele mai bune intenţii, este primul Guvern românesc de după decembrie 1989, are specialişti redutabili, a început să cîştige credit internaţional, dar este ca o maşină cu frîna pusă, şi nici nu-i lasă pe alţii să-i dea o mînă de ajutor, decît la moţiunile de cenzură. Dacă stau bine să mă gîndesc, noi nu votăm acum retragerea sau acordarea pe mai departe a sprijinului pentru Guvern. Noi trebuie să ne exprimăm voinţa dacă situaţia din Ţară mai poate sau nu mai poate continua aşa. Aceasta-i întrebarea! Cum ieşim din teribila fundătură în care am intrat? Cum vom privi mîine în ochii copiilor noştri şi ai oamenilor care au încredere în noi şi aşteaptă salvgardarea Ţării? În ultimele zile s-au ridicat unele voci care spuneau că supărarea noastră s-ar datora faptului că n-am primit nici un post de ministru – acuzaţie ridicolă, fiindcă, vorba lui Avram Iancu, care a respins decoraţiile acordate de împăratul Franz Joseph, „noi nu pentru jucării am luptat”. Alţii, care uneltesc pe la colţuri şi pe care numai fierea îi ţine în viaţă, au lansat că atît Puterea, cît şi Opoziţia se vor coaliza acum împotriva noastră, ceea ce departe de a ne alarma, are darul să ne bucure, fiindcă aşa s-ar alege mai repede apele şi grîul de neghină. (Aplauze) Este de prisos să vă mai precizez că în eventualitatea că votul nostru va decide retragerea sprijinului acordat Guvernului, Partidul România Mare îşi va păstra linia politică justiţiară şi va combate pe toate căile politica total greşită a Opoziţiei, care face negoţ cu teritoriul şi cu sentimentul naţional. În faţa situaţiei disperate în care se găseşte Ţara, a crizei morale şi a crizei de autoritate, ea fiind cu mult mai expusă nenorocirilor decît a fost în timpul celor două conflagraţii mondiale, deşi acum sîntem pe timp de pace, nu de război – Partidul România Mare îşi mărturiseşte din nou profesiunea de credinţă: orice fel de guvernare este mai bună decît anarhia! Spre marea noastră dezamăgire, pentru o singură oră de democraţie pe zi, Ţara plăteşte cu alte 23 de ore de anarhie. Şi măcar dacă democraţia instaurată în Ţările Europei Răsăritene ar fi una reală, dar iată cîtă dreptate avea un alt laureat al Premiului Nobel, preşedintele Poloniei, Lech Walesa, care zilele trecute s-a angajat public într-o cruciadă pentru a pune ordine în Ţară şi a făcut o declaraţie sănătoasă, la care subscriem şi noi: „Dacă democraţia nu dă pîine, înseamnă că nu e bună, iar dacă nu rezolvă problemele, înseamnă că nu e eficientă”.

Acestea fiind spuse, vă invit să spuneţi tot ce aveţi pe suflet. Prin voi vorbeşte Ţara. Partidul acesta nu sînt eu. Partidul acesta nu este Comitetul Director. Partidul acesta sînteţi voi şi milioanele de oameni pe care îi reprezentaţi. Ajutaţi-ne să nu greşim. E un moment de răscruce pentru Ţară. Ca oameni dintr-o bucată ce sîntem, e bine de spus din capul locului că, dacă vom hotărî într-un fel, atunci trebuie să ne ţinem tare în şa. Martor îmi e bunul Dumnezeu că am avut o răbdare îngerească, am tot lăsat să treacă de la mine, am sperat că situaţia se va îndrepta, că oamenii vor trăi mai bine. Dar n-a fost să fie aşa. Şi vine o vreme cînd trebuie să spui tot adevărul. Eu nu pot să atrag partidul într-o aventură care începe să devină primejdioasă şi pentru el, şi pentru Ţară.

În ultimă instanţă, mai precis aseară, am primit de la Guvern şi P.D.S.R. Protocolul cvadripartit tocmai bun de semnat de către cei 4 preşedinţi de partide, respectiv Oliviu Gherman, Gheorghe Funar, Ilie Verdeţ şi cel care vă vorbeşte. Tare îmi e teamă că prietenii noştri n-au înţeles mai nimic din zbuciumul nostru şi că acest document vine cam tîrziu. Totuşi, dacă veţi considera necesar, propun ca pe buletinul de vot, alături de răspunsurile dichotomice DA sau NU, să figureze şi o a 3-a rubrică, adică să mai prelungim sprijinirea Guvernului încă 3 luni, pînă la 5 februarie 1995, cu condiţia unor garanţii ferme că nivelul de trai al populaţiei va fi ameliorat şi vor fi adoptate măsuri drastice împotriva trădării de Ţară şi a fenomenului infracţional. Să fie aceasta mica noastră moţiune de cenzură. Pentru că noi nu sîntem cetăţeni răi ai Patriei, nu vrem demolarea nimănui, nu trăim în cultul morbid al exterminării cuiva, aşa cum obişnuieşte, spre veşnica ei ocară, Opoziţia inadaptabilă social. Tot ceea ce am dorit noi a fost să trezim actuala Putere la realitate.

Partidul România Mare, în pofida tuturor sondajelor mincinoase comandate şi plătite de străinătate, este în creştere. „Nu te teme, turmă mică”… – zice Biblia. Am plecat la drum împreună, vom rămîne împreună. Cu cinste. Cu demnitate. Cu dragoste de Ţară. Bătălia pentru România n-a început ieri şi nu se va încheia mîine. Idealul nostru vine din Istorie. Cu noi este Dumnezeu! (Aplauze, sala ovaţionează în picioare)

Sfîrșit

CORNELIU VADIM TUDOR

(5 noiembrie 1994, Hotelul Parc, din Bucureşti

Păreri și opinii