NU TREBUIE SĂ-ŢI FIE MILĂ DE SATANA!

in Lecturi la lumina ceaiului

Motto: „Barca pe valuri pluteşte uşor/ Cine ne scapă de Dictachior?“

(Distih improvizat la România TV, în Duminica Paştelui)

 

Aştern pe hîrtie aceste rînduri, cu o uşoară strîngere de inimă. Eu, din firea mea şi prin educaţie, sînt un om milos. Îmi e milă de toate fiinţele, dar şi de vegetaţia Pămîntului. În 1990, marele critic şi istoric literar Edgar Papu (evreu creştinat) mi-a scris o prefaţă, emoţionantă, la antologia de versuri „Carte românească de învăţătură“, în care, comentînd elegiile pentru vietăţi, m-a comparat cu Sf. Francisc de Assissi. Nu omor nici măcar un păianjen, care ar putea să-mi facă rău. Atunci cînd vreau să fac un duş şi în cadă se află o furnică, sau o altă gîză, o iau, cu băgare de seamă, pe o coală de hîrtie, să nu-i schilodesc vreun picioruş, sau vreo aripioară, şi o scot pe fereastră, în grădină. Le-am educat pe fiicele mele să fie la fel. „Veţi cunoaşte gradul de civilizaţie al unui popor în funcţie de modul cum se poartă cu animalele“ – spunea un om de spirit. Trăim pe o Planetă a crimei, din păcate, dar omul, în loc să limiteze, drastic, aceste tragedii, le sporeşte. Un mare romancier american, John Updike („Fugi, iepuraşule, fugi!“, „Vrăjitoarele din Eastwick“) se întreba (citez din memorie): Cum poate pretinde că e civilizat poporul spaniol dacă aplaudă şi se bucură la corridă, cînd ţîşneşte sîngele unui taur nevinovat? Iar eu am definit corrida astfel: „Un abator cu public“.

Scriu toate astea ca să înţelegeţi dragostea mea, aproape mistică, faţă de tot ceea ce înseamnă viaţă. Aşa era şi bietul tata. L-am întrebat odată: „Tată, ai tras cu puşca în război?“ – „Nu, taică. Eu sînt creştin, ori copiii Domnului nu ucid pe nimeni“. El n-a tras în ruşi, dar ruşii au tras în el, în vara lui 1941, la Odessa, ciuruindu-l cu schije.

De mama, ce să mai vorbesc? Era vreun puişor de căţel somnoros, pe care să-l vadă abandonat pe stradă, în ploaie sau zăpadă, ori în vipia verii, şi să nu-l ia în braţe, aducîndu-l acasă? Şi uite-aşa se face că, după cum noi ocroteam animăluţele, şi Dumnezeu ne-a ocrotit pe noi.

De ce scriu toate astea, acum? Pentru că unii oameni mă întreabă: pînă unde poate merge mila creştină? E infinită? Îţi poate fi milă de un individ posedat de draci, care a provocat multă suferinţă, ba chiar a ucis oameni? Mă gîndesc, de pildă, la Traian Băsescu. Neîndoielnic, omul îl are pe dracul în el. E inutil să enumăr toate tragediile individuale şi colective pe care le-a provocat. Au murit oameni din pricina lui. Dacă îl laşi să vorbească, să explice, să aducă argumente – nu mai termini niciodată şi el se va transforma, vorba aia, din acuzat în acuzator. Noul Testament zice că Isus nu-i lăsa pe draci să vorbească. Democraţie, democraţie, dar pînă unde? Şi cine se poate folosi de ea pentru a-şi justifica şi prelungi nelegiuirile? Dacă te pui la mintea lui Băsescu, reiese că a fost perfect (a şi zis-o) şi că a dus corabia, în siguranţă, la ţărm. Ăsta-i sistemul lui de referinţă: un golan din Port, care n-a citit o carte în viaţa lui, dar a scris „tratate“ întregi de note informative şi turnătorii, cu care a nenorocit familii numeroase. Lui nu i-a fost milă de Mihai Erbaşu şi Florian Anghelescu, care s-au sinucis din cauza lui. Nu i-a fost milă de familiile pe care le-a destrămat, culcîndu-se cu femeile cu care lucra: Stana Anghelescu, Adriana Săftoiu, Elena Udrea ş.a. Nu i-a fost milă de bolnavii şi medicii rămaşi de izbelişte, după ce, în bezna minţii sale, a închis sute de spitale. Nu i-a fost milă de dascăli, elevi şi părinţi, după ce a luat decizia demenţială de a închide sute de şcoli, pe motiv că nu sînt rentabile economic (?!). Eu, unul, n-am avut nevoie, niciodată, de mila nimănui, cu atît mai puţin de mila unui nemernic ca ăsta. Dar eu sînt omul căruia i-a făcut cel mai mult rău: în ianuarie 2005, i-a cerut lui Vasile Blaga (ministru de Interne) să caute orice e posibil pentru a mă distruge. Şi pentru că Buldogul n-a găsit nimic în cele 20 de volume ale Dosarului de Urmărire Informativă pe care mi-l întocmise Securitatea, atunci mi s-au fabricat „dovezi“ de pedofilie şi proxenetism (?!). Le-am spulberat, pe toate – dar cu preţul unor senzaţii de vomă. Apoi, derbedeul de Băsescu a încercat să-mi retragă singura decoraţie românească pe care o am, Steaua României – am multe altele străine, inclusiv Medalii de Aur – dar aceasta era unica decernată de Statul Român, pentru contribuţia adusă la aderarea României la Uniunea Europeană. Cum, mă, porcule: vrei să-mi furi mie decoraţia, dar aceeaşi Stea a României i-o agăţi de piept celui mai înverşunat duşman al românilor, Laszlo Tökes? Aşa după cum se ştie, l-am dat în judecată pe mitocan şi am cîştigat. Pe urmă, în 2008, i-a spus aceluiaşi Vasile Blaga să facă în aşa fel încît, la alegeri, PRM să obţină un scor sub 5%, mai exact, 4 şi ceva, „ca să se zgîrie Vadim pe ochi“. Mecanismele fraudei au început să iasă la iveală, o dată cu dezvăluirile Elenei Udrea despre amestecul SRI şi uriaşele sume de „bani negri“ puse la bătaie. Astfel că, după 4 legislaturi succesive şi într-o vreme de criză, în care partidele naţionaliste şi justiţiare luau avînt în Europa, PRM a fost împiedicat să mai intre în Parlament. Era poliţa ordinară pe care acest Băsescu ne-o plătea fiindcă, în 18 decembrie 2006, am măturat Parlamentul cu el, trimiţîndu-l la Puşcăria Mafioţilor. Atunci, în seara aceleiaşi zile, la Realitatea TV, junele şi imberbul Victor Ponta m-a făcut… huligan (?!). După care a bătut palma cu aşa-zisul său inamic, făcînd cel mai neruşinat blat din Istoria modernă a politicii româneşti: în mai 2014, Victor Ponta l-a trimis, două nopţi (luni şi miercuri) pe Gabriel Oprea la Traian Băsescu, pentru a-i prezenta propunerea: atîtea mandate noi, atîtea mandate voi. Era vorba de tîrguiala pentru Parlamentul European, în care musai trebuiau să intre Daciana Sîrbu (nevasta lui Victor Ponta), Maria Grapini (amanta lui Dan Voiculescu), Viorica Dăncilă (amanta lui Liviu Dragnea), Corina Creţu (amanta lui Ion Iliescu) şi bişniţarii sponsori. Ştiu şi cine l-a introdus pe Gabriel Oprea, pe şest, pe intrarea din spate a Palatului Cotroceni: fostul deputat Dan Liga (chiar el mi-a zis). La alegerile pentru Parlamentul României, organizate tot de Regimul Băsescu, PRM a fost, din nou, furat ca-n codru. Mai trebuie să evoc ziua dramatică, de 4 ianuarie 2011, cînd „echipa morţii“ a evacuat, prin forţă şi cu zile de spitalizare, PRM din sediul deţinut în mod legal?! Principalii făptaşi: Traian Băsescu, Elena Udrea, Adriean Videanu, Ana Maria Topoliceanu, Traian Igaş, Petre Tobă. Şi totuşi, n-am murit. A murit Regimul Băsescu, dar PRM n-a murit. Pentru că un Ideal nu moare. Dar cînd vor plăti pentru răul imens pe care l-au făcut românilor aşa-zişii intelectuali, profitori ai acestui regim terorist? Mă refer la minoritarii cu foamea-n gît Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, H.R. Patapievici, Mircea Dinescu şi alte căzături.

Astăzi, ţara întreagă asistă la zvîrcolirile, de rîmă tăiată cu sapa, ale lui Băsescu. L-au ajuns blestemele. E încolţit din toate părţile şi îşi dă seama că, mai devreme sau mai tîrziu, crimele şi hoţiile lui vor ieşi la iveală. Am scris-o de acum cîţiva ani: el riscă să aibă soarta dictatorului latino-american, din romanul „Toamna Patriarhului“, de Gabriel Garcia Marques, care a fost linşat şi sfîşiat de mulţime, în piaţă. Asta îl paşte pe acest descreierat, care n-a lăsat loc de bună-ziua şi s-a lăsat pradă crucilor din sînge, transmise de tatăl lui, sifilitic. Pentru că Băsescu e nebun – el n-are creier în cap, ci un borhot alcoolic, care duhneşte pestilenţial.

Şi acum, revin la începutul articolului: pînă unde poate merge mila creştină? Eu, unul, dacă mi s-ar propune să îl împuşc, la zid, pe satanistul care ne-a făcut atîta rău mie, familiei mele, partidului pe care l-am creat, Poporului Român, ce aş face? Aş trage? Da, categoric, aş trage, dar nu un glonţ, ci un scuipat în ochii ăia împrăştiaţi! Pentru un asemenea cadavru viu, şi glonţul e prea scump – are demnitatea lui. Şobolanii nu se împuşcă, se mătură la canal. Posedat de legiuni de draci, Băsescu moare greu. Se agaţă, cu disperare, de orice pai, doar-doar mai trage de timp. Şi-a aranjat – contra unei şpăgi de 300.000 de euro, pardon, lobby –

cu fostul ambasador-bişniţar Mark Gitenstein, o vizită, în luna mai, la Washington, unde speră să-l primească şeful CIA. Pe care, mai mult ca sigur, va încerca să-l şantajeze cu secretele pe care le deţine el, despre prezenţa americanilor în România. E singurul lucru inteligent pe care acest individ bolnav îl poate face, nu şantajul, ci demascarea publică, pentru a afla, toată Planeta, ce rahaţi şi scheleţi vechi sînt în şandramaua americană din România. În definitiv, n-ar fi nici primul, nici ultimul agent CIA care întoarce armele către cei care l-au căpătuit. Orice s-ar întîmpla, soarta lui Băsescu e pecetluită. Bestia agonizează urît, cu horcăieli şi spume verzi la gură, cu care încearcă să împroaşte stereofonic, jur împrejur, la 360 de grade. Nu ţi-am spus, Băsescule, că eu îţi mănînc coliva?

CORNELIU VADIM TUDOR

13 aprilie 2015, Bran

COMENTARII DE LA CITITORI