NU VĂ PIERDEŢI SPERANŢA – EXISTĂ VIAŢA DE APOI! (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Batalionul dispărut (2)

Reichardt a declarat că, împreună cu alţi cîţiva camarazi de arme, observase şarja eroică a Batalionului Sandringham prin pădure, unde a intrat, cu toată viteza, într-o formaţie ciudată, alungită, alcătuită din vreo 8 nori, în formă de franzelă, care se aflau la nivelul solului. Soldaţii au fost zăriţi cînd intrau în acei nori, dar nimeni nu i-a mai văzut ieşind. Reichardt afirmă că, o oră mai tîrziu, cînd norii s-au ridicat, Batalionul Norfolk dispăruse fără urmă. Măsura în care această explicaţie are vreo bază reală e de natură să alimenteze speculaţiile. Fără îndoială, se vor găsi persoane care să afirme că a avut loc un fel de intervenţie divină. Alţii consideră povestea cu norii o dovadă a unei răpiri de către extratereştri. Aceasta pare să facă legătura cu unele descrieri ale cazurilor de dispariţii ale vapoarelor şi avioanelor, care se evaporă, pur şi simplu, în nori. Dar, nu trebuie să uităm că norii denşi indică o vreme nefavorabilă, ceea ce ar putea explica dispariţia batalionului. O a treia explicaţie avansată ar fi aceea că norii văzuţi pe cîmpul de luptă nu se datorau, nicidecum, condiţiilor atmosferice, ci erau, de fapt, vălătuci de fum, care proveneau de la un incendiu puternic şi de la bombardamentele de pe cîmp. În acest caz, soldaţii nu au dispărut pur şi simplu, ci au fost ucişi. Totuşi, afirmaţia este greu de susţinut, întrucît au existat puţine bătălii în urma cărora să nu rămînă absolut nici un supravieţuitor. O a patra şi, totodată, o ultimă posibilitate este considerată, de foarte mulţi istorici, drept cea mai plauzibilă explicaţie, deşi aceasta se poate datora şi faptului că nu sînt dispuşi să se confrunte cu alte teorii mai neobişnuite. Sugestia avansată este legată de reputaţia de brutalitate pe care şi-o cîştigase batalionul adversar al turcilor, cunoscuţi pentru faptul că nu luau prizonieri. Dacă soldaţii cădeau prizonieri în mîinile lor, nu dura mult pînă cînd erau executaţi în massă. În sprijinul acestei teorii este menţionat şi faptul că, în anii următori, pe cîmpul de luptă au fost descoperite multe cadavre îngropate, cu urme de răni de pistol în cap, ceea ce era specific unei execuţii sumare. Ar putea fi atribuită, oare, această dispariţie, atît de bizară, unui asasinat în massă?!

Deşi acest episod continuă să fie învăluit în mister, fără îndoială că nu este singura împrejurare în care soldaţii din Marele Război au fost declaraţi dispăruţi în misiune. Ceea ce deosebeşte acest mister de altele este faptul că oamenii au dispărut în acelaşi timp şi nu au mai fost văzuţi niciodată.

Atlantida (1)

Referitor la misterul Atlantidei, există două păreri opuse. Conform uneia dintre ele, este vorba de o civilizaţie din vremurile de demult, despre care anticii aveau cunoştinţă şi despre care se discuta pe atunci. Potrivit celei de-a doua opinii, avem de-a face cu o invenţie, un rod al imaginaţiei, care ar fi o reprezentare a pierdutului Eden. Cea mai importantă relatare despre Atlantida este aceea a filozofului antic Platon (427-347 î. Chr.), prezentă în două povestiri: ,,Critias“ şi ,,Timaeus“. Scepticii susţin că totul nu este decît o metaforă, Platon invocînd Atlantida pentru a ilustra soarta dezastruoasă a regimurilor corupte. Important este faptul că Platon afirmă, nu o dată, că relatările lui sînt autentice. Însă, nicăieri altundeva, în opera lui, filozoful nu susţine că evenimentele alegorice sînt reale. Aşadar, ce a afirmat, de fapt, Platon despre această utopică Atlantida? Ei, bine, că era mare – mai mare decît Asia şi Libia la un loc – şi că era locuită de oameni virtuoşi, soldaţi pricepuţi, regi înţelepţi. Acolo se aflau cîmpii fertile, mărginite de munţi, izvoare calde şi reci, cai de curse şi elefanţi. În centru se găsea un templu, împodobit cu statui din aur. Exista un sistem de canale cu apă adîncă, situaţie care le permitea vaselor să pătrundă pînă în oraş, iar sistemul de irigaţii asigura recolte bogate. În mod ciudat, Platon insistă asupra unui metal preţios, pe care îl numeşte ,,orichalcum“, extras din Atlantida şi folosit la împodobirea clădirilor din cetate. Marele filozof susţine că acesta era al doilea ca valoare după aur. Dar, acest metal preţios dispăruse deja pe vremea lui Platon. Nimeni nu ştie exact ce fel de metal este acest oricalc, deşi a fost menţionat, cîţiva ani mai tîrziu, de istoricul evreu Josephus, în legătură cu Templul lui Solomon. Şi în acest caz dovezile sînt neconcludente, neexistînd suficiente date arheologice care să ateste din ce materiale fusese construit vestitul templu. Indiferent care ar fi fost proprietăţile fizice ale oricalcului, se pare că acesta avea o valoare deosebită pentru culturile antice, iar Atlantida dispunea de bogate zăcăminte din acest metal.

După cum afirmă Platon, Atlantida era o insulă, pe care domnise, cîndva, Poseidon, zeul mărilor. El s-a îndrăgostit de o locuitoare de pe această insulă, care i-a dăruit 5 perechi de gemeni. Se admite, în general, că această parte a povestirii nu este ancorată în realitate, iar perioada este incertă. Platon datează era Atlantidei cu 9.000 de ani înainte de vremea lui. Astăzi, însă, noi nu avem cunoştinţă de existenţa unor civilizaţii atît de avansate în Istoria timpurie a umanităţii. Ar fi fost o nestemată a Epocii Pietrei. Dacă Atlantida a existat cu adevărat, a fost condamnată să dispară. Platon povesteşte că, într-o zi şi o noapte, un dezastru natural a ras de pe faţa Pămîntului această civilizaţie. Afirmaţia este întrutotul credibilă, cu atît mai mult cu cît ştim cît de puternică şi de nemiloasă poate fi natura. Se pare că insula s-a scufundat în adîncurile Mării, lăsînd în urmă o zonă cu apă puţin adîncă şi mîl, care obstrucţiona circulaţia corăbiilor. E posibil să fi fost vorba de un cutremur foarte puternic, ce a curmat viaţa a mii de oameni. La o primă lectură, putem considera că Platon relatează un mit care străbătuse prin negura vremurilor. Atlantida seamănă cu un fel de Grădină a Edenului, iar distrugerea ei poate fi comparată cu Marele Potop din Biblie şi din credinţele multor altor popoare. Însă, în acest caz, de ce relatarea lui Platon cuprinde atît de multe detalii istorice despre civilizaţia dispărută şi despre metalul pe care îl extrăgeau locuitorii ei?! Dar, dacă Atlantida era, pur şi simplu, numele antic al unei alte civilizaţii dispărute, despre existenţa căreia deţinem dovezi pînă în ziua de astăzi?!

(va urma)

Lucy Doncaster, Karen Farrington,

Andrew Holland

COMENTARII DE LA CITITORI