Nu veţi scăpa de gura mea, care e mai tare ca un pluton de execuţie!

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Nu ştiu cînd mi s-a creat reputaţia de om „rău de gură“. În orice caz, asta a început în anii ’70, înainte de a mă întîlni şi a colabora cu marele pamfletar Eugen Barbu. Probabil că am moştenit-o pe mama, care era o femeie aprigă şi justiţiară. La noi în familie nu s-a înjurat, nu s-a drăcuit – religia creştină respinge asemenea apucături. Singurele sudalme pe care le rosteau iubiţii mei părinţi, atunci cînd îi supăra cineva, erau: „Nenorocitul!“; „Face-s-ar muşuroi de furnici!“; „Arză-l-ar focul!“ etc. Din ce straturi ancestrale, de obidă ţărănească, au răbufnit imprecaţiile şi violenţele mele de limbaj? Mai mult ca sigur că din aceleaşi straturi din care au izvorît pamfletele lui Tudor Arghezi – pe care îl admir şi, desigur, nu-l pot egala. Scriu toate acestea provocat de o serie de rugăminţi de ultimă oră, pe care mi le-au adresat unii oameni, la opinia cărora ţin. În linii mari, ele sună cam aşa: „Nu-l mai ataca pe Klaus Iohannis, fiindcă pare el mototol, dar e viclean şi răzbunător!“. Evident, ştiu asta. L-am dibuit încă de la primele lui ieşiri în public. Dar nu-i cereţi vulturului să fie pui de găină. Vorba lui Martin Luther: „Nu pot altfel!“. Păstrînd proporţiile, aşa voi spune şi eu. Iar fermitatea mea e dictată nu de greşelile pe care, în mod inevitabil, le face acest om – ci de impostura lui inimaginabilă, de-a dreptul paralizantă, care îţi taie respiraţia. El n-are ce să mai schimbe la comportamentul său, sau ce să mai corijeze, pentru simplul fapt că ocupă, prin fraudă, o poziţie la care absolut nimic nu-i dă dreptul. „Atunci cînd primul nasture al unei haine e încheiat strîmb, toată haina va sta strîmb“ – zicea Goethe. Tot aşa şi cu acest şmecher din Sibiu: tot ce face el e strîmb, de la început. Nimic nu e valabil, fiindcă e clădit pe o colosală minciună. Poate un om drept, ca mine, să consimtă, prin tăcere, la o asemenea farsă sinistră? Nu poate. Aşa că voi vorbi. Şi voi scrie. Pînă cînd individul va pleca. Eu n-am instinct de conservare. Aşa ceva au animalele. Eu am destinul de a rosti adevărurile mari cu vehemenţă. N-au ce să-mi facă.

Şi-au rupt dinţii alţii mai breji decît odrasla de tractorist Florian Coldea: mă refer la Ion Iliescu, Adrian Năstase, G.I. Chiuzbaian, Rodica Stănoiu, Virgil Măgureanu, Emil Constantinescu, Valeriu Stoica, Traian Băsescu ş.a. Unde sînt prigonitorii mei? Nu mai sînt, sau sînt prin puşcării, ori în mormînt. Ce minunat este să poţi rosti adevărul! Să ai inima curată şi senină! Să treci cu fruntea sus printre oameni! Să nu te înjure şi să nu te scuipe lumea pe stradă! Iar adevărul suprem, al acestor 25 de ani blestemaţi, este că România a încăput pe mîna unor golani, care au ciupit cîteva clişee verbale şi comportamentale, maimuţărind o democraţie artificială, de import. În timp ce papagalii ăştia îi ţineau de vorbă pe români – alţii îi buzunăreau şi le tîlhăreau ţara. Din pricina asta a fost împuşcat Ceauşescu: nu-i lăsa să fure! Atunci, în decembrie 1989, s-a dat liber la furat. Apare numele meu, sau al fratelui meu, generalul Marcu Tudor, în vreun denunţ, sau pe vreo listă de persoane care au furat, ori şi-au depus banii prin bănci străine? Nu apare. Dacă nici acum nu pricep românii cine e integru şi a apărat, în mod dezinteresat, Interesul Naţional, atunci e vai şi-amar de ei. Nu vor scăpa, nici ei, de gura mea bogată. Dar, eu sper că se vor dezmetici, măcar în ultimul ceas. Şi, ca dovadă că limba mea arde ca fierul roşu e faptul că sînt interzis pe toate posturile de televiziune: TVR, Realitatea TV, România TV, Prima TV, Antena 3, Naţional TV etc. Dacă toate aceste oficine au un numitor comun, acela e faptul că s-au solidarizat în blocarea mea. Mi-au pus căluş la gură, dar stiloul din mînă nu mi-l pot smulge decît odată cu mîna…

CORNELIU VADIM TUDOR

Duminică, 15 februarie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI