Numărătoarea inversă

in Polemici, controverse

În timp ce diverși economiști își dau cu părerea despre o nouă criză economică, unii români se pregătesc de alegeri prezidențiale și mulți alții își fac planuri de viitor. Sînt puțini aceia care întrevăd un potențial război, nu știu însă cît de mare sau cît de devastator. Lumea, bogații lumii, cei care conduc, au, se pare, altfel de planuri cu pămîntul, altele decît cele pe care ni le închipuim noi. În timp ce omenirea se uita spre cer înainte de 2012, cînd sfîrșitul trebuia să vină conform calendarului mayaș, cei bogați își construiau buncăre pentru ei, pentru familiilor lor, și puneau la adăpost o bază materială agricolă pentru un viitor mai sumbru al omenirii. Construcția acelor buncăre s-a materializat nu în ideea că 2012 e finalul, ci poate un alt an, și oricum nu din cauza mayașilor.

Presiunea pe care SUA și aliații lor occidentali, sau doar din Est, o pun pe Rusia, este din ce în ce mai dureroasă pentru economia rusă, chiar dacă propaganda de la Kremlin ne spune că viața e încă roz. Sînt probleme mari acolo, în economie, în general, dar și în industria lor de apărare. Chiar dacă nu sînt recunoscute la nivel oficial, aceste probleme există, și sînt din ce în ce mai mulți ruși, fie că vorbim de simpli cetățeni, fie de oficiali, care încep să înțeleagă că așa nu se mai poate. Politica externă a Moscovei este înțeleaptă, împăciuitoare și încă mai crede în umbra dreptului internațional adoptat acum mulți ani, dar călcat în picioare și umilit în ultimii 25 de ani.

Modul ăsta de a face politică externă devine redundant, falimentar, inutil. Indiferent de cîtă amabilitate manifestă Lavrov la ONU, tribuna de la care declară ,,înfierat”  că delegația lui nu a primit viza de intrare în SUA, nimeni nu dă doi bani pe acest lucru. Chiar dacă se știe că Maidanul a fost finanțat de SUA, și că dintotdeauna Crimeea a fost a Rusiei, nimeni nu apreciază acest fapt, dimpotrivă, glonțul lui Zelinski a fost mult mai de efect decît discursul inteligent, dar pașnic, al Rusiei. Chiar dacă Trump a declarat că viitorul este al suveraniștilor, SUA a mai pus niște sancțiuni pe capul Rusiei, pentru că a intervenit în Siria. Presiunile din ce în ce mai mari pe care SUA&Co le fac ursului de la Răsărit vor avea drept efect doar două lucruri. Ori Rusia se predă și va reveni la nivelul anului 1998, ori va fi război. Nu există o altă variantă, nu văd o altă rezolvare. În loc să își propună adoptarea unei politici externe mai agresivă, pragmatică, cu linii roșii și renunțarea la defetism, Rusia se retrage din ce în ce mai mult, așa cum a făcut mereu în ultimii 200 de ani, cînd era atacată, în speranța că inamicul are să devină mai amabil. Așa au făcut și cu Napoleon, dar și cu Hilter. Că se laudă ei că pînă la urmă au învins – e una, dar pînă au învins, mulți ruși au plătit cu viața, și nu numai.

Din păcate – indiferent ce spune un bun prieten, cum că războiul nu este o opțiune într-o lume globală – eu cred că a devenit o ultimă soluție pentru ca lumea să se reechilibreze. Așa cum tensiunea acumulată în plăcile tectonice se transformă în cutremure pentru a reechilibra lumea, și la nivelul societății umane, tensiunea acumulată se disipiează fie printr-un război, fie printr-un… război mai mare. Așa a fost mereu și așa o să fie. Treaba aia cu un guvern mondial, despre care se tot vorbește în Apocalipsa, poate să fie o chestiune bună. Doar că ce facem cînd la conducere se află un grup restrîns de oameni care nu pot fi nici schimbați, și nici combătuți? Lumea unipolară este o utopie, așa cum și comunismul a fost. Indiferent cît de frumos scrie în cărți, acolo unde lăcomia omului apare, totul se destramă.

Rusia nu este România, iar rușii nu sînt atît de lași ca noi. Rusia va reechilibra balanța și nu o va face prin diplomație, pentru că se pare că nu este în stare. Mă gîndeam, acum ceva timp, că protestele din Piața Roșie pe care TFL-iștii le organizează, o să îl dărîme pe Putin, și Rusia va fi iar democrată și deschisă, așa cum a fost în perioada Elțîn. Dar cred că, la cum stau lucrurile acum, Putin, prin slăbiciunea lui, prin rațiunea și frica de a pune piciorul în prag, va fi răsturnat de rușii care  s-au săturat să fie bătaia de joc a lumii, de oamenii care vor să arate că, de fapt, Rusia a fost și va fi mereu un imperiu, și nu un șoricel speriat care se ascunde în spatele unor cuvinte frumoase și al unui drept internațional strîmb.

Numărătoarea inversă a început azi, sau poate ieri. Nu ne rămîne decît să sperăm că SUA își vor retrage de bună voie asediul asupra Rusiei și, odată cu asta, lumea se va reașeza. Pentru că, dacă nu va fi așa, Moscova va reacționa, și mă îndoiesc că prin eliberarea de porumbei ai păcii.  Singura șansă a omenirii de a scăpa de război ar fi abordarea mai dură la nivel de politică externă a vecinului nostru de la Răsărit, alocarea unor linii roșii înaintate, precum și o fermitate asemănătoare cu cea a Iranului din această perioadă.

Că tot veni vorba de iranieni, ei sînt conștienți că nu vor putea face față puterii economice și militare a Americii, dar au decis să își apere onoarea și bogăția în cel mai ferm și demn mod, în genul ,,murim cu ei de gît, dar nu ne lăsăm”. Ei știu că, dacă vor decide să lase garda jos, să se transforme în oi, vor fi imediat digerați de inamici. Eu rămîn la ideea că o stare de pace și de bună înțelegere cu Israelul va aduce multă liniște în Orientul Mijlociu. În această regiune, de aproape 100 de ani, de la fondarea orașului Tel Aviv, există o mare tensiune. Multe războaie, mult sînge, prea multă moarte. Acum ne aflăm iar în pragul declanșării unui război acolo – SUA, aliații săi, și Iranul fiind pregătiți. De curînd, președintele contestat și nerecunoscut de SUA, Maduro, a făcut o vizită la Kremlin. În Marea Japoniei, Coreea de Nord se joacă în voie, lansînd rachete. Toate țările enumerate mai sus, Rusia, Iran, Venezuela și Coreea de Nord fiind sub sancțiuni dure americane, suferind într-un fel din cauza tupeului de a nu se alinia lumii civilizate. Scenariul care îmi vine acum în minte, și care mă urmărește de ceva timp, este următorul: cum ar fi ca în trei puncte diferite de pe glob – să zicem în Venezuela, în Iran și în Marea Japoniei – să se aprindă focul conflictului, deodată, în același  timp și din toate cele trei direcții împotriva Americii? Asta fără să implice direct un război Rusia – SUA, sau SUA – China. Cum ar fi să avem trei fronturi, trei focare, trei războaie regionale, trei cataclisme sociale în același timp? Trist este că acest lucru chiar este posibil. Ce este bine este că o astfel de întîmplare poate duce la revenirea la o lume multipolară, fără să ne lovim deocamdată de un război nuclear.

În ceea ce ne privește pe noi, românii, vom fi în prima linie. Nu vom vedea picior de rus pe aici, dar le vom vedea capacitățile militare care vor aduce cu ele un semnal clar că nu vor mai risca un nou război pe teritoriul lor, așa cum au procedat în Secolele XIX și XX.

Tano

Păreri și opinii