O afacere ruso-română cu avioane Tupolev, finanţată cu bani-fantomă (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Primul miliard de euro dintr-o sumă imensă ar fi fost deja trimis de ceva vreme în România, conform investitorului. Ba chiar fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a discutat cu oficiali ruşi despre investiţie. Administratorul afacerii este un personaj controversat: Vitalie Usturoi. Numele lui apare în afacerea Ţigareta 2, în afacerea Aro şi devalizarea Bancorex, dar şi legat de Revoluţia din 1989, fiind inclus pe lista „turiştilor ruşi” care au împînzit România în acele zile. Sătenii din Adunaţii Copăceni credeau că le-a pus Dumnezeu mîna în cap cînd au aflat că un investitor misterior s-a arătat interesat să le cumpere pămînturile cu sume ce depăşeau de zece ori preţul pieţei. Totul pentru a construi acolo o fabrică de avioane, un aeroport, dar şi locuinţe pentru zeci de mii de angajaţi. Este vorba despre firma West Euro Energy Trans Airspace Holding, pe scurt WEETAS, al cărei acţionar majoritar şi administrator este Vitalie Usturoi, un basarabean cu cetăţenie română. Usturoi a luat legătura cu primarul comunei şi i-a prezentat planul, iar vestea s-a răspîndit repede printre oameni, care abia aşteptau să primească sume mari pentru terenuri. Vitalie Usturoi a detaliat planul fabricii de avioane Tupolev şi al aeroportului. „Fabrica de avioane nu poate fi făcută fără pistă. 140 de firme din Rusia şi din Europa ar fi adus componente. E o investiţie foarte mare. În martie 2014, s-a semnat contractul cu o platformă financiară din Marea Britanie şi am semnat pentru prima tranşă, de 20 de miliarde de euro. În 5 ani, trebuiau să intre în România 250 de miliarde de euro“, a explicat Vitalie Usturoi. Suma pare de domeniul fabulaţiei, dar pînă să demonstrăm că banii există sau nu, în contractul semnat de Usturoi cu „platforma financiară“, contract studiat de reporter, datele apar aşa cum au fost prezentate de acesta.

Banii din Rusia, via Deutsche Bank

Platforma financiară despre care vorbeşte Vitalie Usturoi se numeşte Hestiun Finance (UK) Limited, o firmă britanică. Aceasta, aparent, îşi ţine banii la Deutsche Bank Frankfurt, în Germania.

Primii bani au venit în România în primăvara lui 2014

„Pe 28 aprilie 2014, pe contul nostru a fost transferat 1 miliard de euro, urmînd ca pînă la sfîrşitul lunii mai să vină încă 19 miliarde”, a afirmat Usturoi. Provenienţa banilor i-a făcut pe angajaţii BRD să blocheze miliardul de euro sosit de la Deutsche Bank. Oficial, BRD a refuzat să comenteze situaţia, invocînd secretul bancar. Neoficial, însă, se fac investigaţii. „Orice sumă peste 15.000 de euro este raportată la Oficiul pentru Spălarea Banilor şi la alte instituţii. Acest miliard a fost blocat pentru investigaţii, deoarece erau probleme pe provenienţa banilor“, ne-au explicat surse din BRD, sub protecţia anonimatului.

BNR: „Am avut informaţii“

Banca Naţională a României a răspuns parţial întrebărilor puse de reporter. BNR recunoaşte că a avut informaţii despre transferul de bani de care vorbeşte Vitalie Usturoi, dar că nu s-a confirmat. „Referitor la mesajul dvs. din data de 28.05.2015, privind S.C. West Euro Energy Trans Airspace Holding S.A., precizăm că deşi au existat informaţii de genul celor menţionate de dvs., pînă în prezent nu a fost confirmat transferul în România de fonduri de mărimea celor în discuţie, suspiciunile existente în legătură cu aceasta făcînd necesară informarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor de către instituţia de credit respectivă“, a răspuns Lorina Duţă, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Supraveghere a BNR. Şi actualul purtător de cuvînt al Guvernului, Dan Suciu, dar care în 2015 era purtător de cuvînt al BNR, a spus că, oficial, banii nu au mai ajuns în România.

„Fără ordin de sus, e imposibil să plece banii din Rusia“

Usturoi a încercat să explice de unde vin, de fapt, banii. „În platforma asta sînt şi bani din Rusia, de la Vneshconom Bank (Banca de Comerţ Exterior a Rusiei, n.r.). Banii statului rus, Vneshconom Bank este statul rus. Ăştia de la BRD m-au tot întrebat de unde dracului sînt banii, dacă e spălare de bani? Hestiun i-a primit în Deutsche Bank. Şi care e problema, cînd banii sînt pentru a face investiţii? Banii sînt oficiali. Banii sînt ai statului rus şi sînt băgaţi în plasamente financiare. Unde în altă parte să-i pui dacă nu în cele mai de nădejde bănci?”, a detaliat administratorul firmei WEETAS.

„Fără ordin de sus, e imposibil să plece banii din Rusia. Dar eu am făcut în aşa fel încît să aduc investiţia în România”, a mai adăugat el. Ca un fapt amuzant, cele două avioane pe care intenţiona să le producă la Adunaţii Copăceni erau numite Tupolev Zimbru şi Tupolev Taur. „Am vrut eu aşa, să zboare şi boul“, a explicat, rîzînd, Usturoi.

(va urma)

Naşul.tv

COMENTARII DE LA CITITORI