O altă nuvelă americană (1)

in Alte știri

 

 

Întrucît un articol precedent, consacrat nuvelei americane, s-a bucurat de atenţia cititorilor noştri, dovadă telefoanele primite de autor, revenim asupra subiectului şi mai frunzărim o dată volumul ,,Nuvela americană contemporană“, apărut în 1963, la Editura pentru Literatură, Colecţia ,,Biblioteca pentru toţi“. Strădania ne este răsplătită cu generozitate, căci dăm peste scriitorul progresist Joseph Mitchell (1908-1996). Oare cum de ne-a scăpat de la prima lectură?! El se prezintă cu o nuvelă care, în opinia noastră, este o capodoperă a genului umoristic. De aceea, ardem de nerăbdare să o oferim cititorilor noştri, însoţită de un scurt comentariu.

,,Prăbuşirea fascismului

în ţinutul Black Ankle“

În anul 1923, domnii Raymond Giddy şi John Ransom au hotărît să înfiinţeze în oraşul Stonewall, din Carolina de Nord, o ramură a Cavalerilor Ku-Klux-Klan, sau Imperiul Invizibil, care, mai multe luni după aceea, au răspîndit groaza în tot ţinutul Black Ankle. Toţi băieţii din oraş văzuseră filmul ,,Naşterea unei naţiuni“ şi fuseseră impresionaţi de marşurile lugubre făcute, în miez de noapte, de către membrii acestei societăţi secrete, care purtau robe şi capişoane albe şi îşi luminau drumul, cărînd în spinare cruci în flăcări. Marşurile din Stonewall se ţineau pe terenul viran de lîngă antrepozitele ,,Atlantic Coast Live“, iar şedinţele, în sala de deasupra băncii. Sala avea ferestrele vopsite în negru, ca să nu vadă nimeni ce se întîmplă acolo. Pitiţi în bălării, copiii urmăreau, cu inima cît un purice, demonstraţiile nocturne ale acelor descreieraţi şi visau la clipa în care vor putea să facă, şi ei, la fel. Domnul Giddy, poreclit Führerul, era un om de afaceri, gras şi mărunt, specializat în comerţul cu tutun de mestecat. El îşi cîştigase renumele de oratorul şi beţivanul oraşului, căci, după cîteva păhărele de whisky, bătea pas de defilare şi cînta, de mama focului, pe Strada Mare din oraş. Celălalt lider era, cum am spus, domnul Ransom, un fermier slăbănog, care, în timpul liber, se producea şi ca diacon la biserica baptistă locală. În ochii cetăţenilor, negustorul beţivan şi diaconul fanatic alcătuiau o pereche reuşită, şi nimeni nu s-a mirat atunci cînd, în urma unor broşuri apărute în Atlanta, au înfiinţat, la Stonewall, o filială a clanului. Ei erau convinşi că numai aşa vor pune capăt imoralităţii din oraş, că îi vor goni pe fabricanţii de whisky şi pe ţiganii negustori de catîri. Din nefericire, însă, bunele intenţii ale domnilor Giddy şi Ransom erau zădărnicite de membrii organizaţiei, cei mai mulţi, nişte puşlamale. După cum mai scria în broşurile acelea, toţi membrii K-K-K militau pentru alte cauze nobile, cum ar fi: supremaţia albilor în sudul Statelor Unite, prin exterminarea negrilor şi a evreilor, moralitatea femeilor, sau defiinţarea magazinelor cu mai multe sucursale. Nici catolicii şi nici sindicatele nu sperau la o existenţă prea lungă. În nopţile senine, teroriştii se îmbătau criţă, încălecau catîrii şi, dînd foc crucilor, mărşăluiau pe cîmpiile de la marginea oraşului şi zbierau cîntece de răzbunare. Aceste acţiuni deveniseră distracţia lor principală, în sensul că prindeau cîte un duşman politic, îl ungeau cu gudron, presărau pe el fulgi de găină şi, chiuind de bucurie, îl alergau prin oraş, băgînd spaima în cetăţeni. Într-o zi, îi sună ceasul şi unui negustor evreu. Însă negustorul – vezi, băiat deştept – şi-a cumpărat o puşcă cu două ţevi şi trei cutii de cartuşe calibrul 12 şi, din acel moment, n-a mai fost ameninţat de nimeni.

Declinul oranizaţiei locale K-K-K, început în momentul în care liderii Giddy şi Ransom, urmaţi de ceilalţi membri, au hotărît că venise momentul să termine cu fabricanţii de whisky din porumb. Cei mai mari producători erau fraţii Patrick, Pinky şi Francis Kidney, nişte irlandezi afurisiţi, de care toată lumea se cam ferea. Şi, auzind ei că ,,Cearceafurile“ vor să le facă o vizită, într-o seară, s-au gîndit să-i aştepte pe terorişti, dar nu cu masa întinsă, ci cu mai multe calupuri de dinamită, îngropate în faţa casei lor prea frumoase. În noaptea aceea, băieţii Kidney au stins toate luminile şi şi-au ocupat locurile la ferestre, avînd în poală comutatoarele care făceau să explodeze dinamita. Însă, musafirii întîrziind, fraţii au început să se plictisească. De aceea, i-au poruncit lui Bowleg, servitorul lor cel negru, să le aducă o stacană mare cu whisky şi una cu apă. Băutura îi înveseli şi, pe la ora 10, pe cînd tocmai ieşea luna, Francis fu cuprins de nerăbdare şi răsuci comutatorul. Explozia teribilă este descrisă în detaliu de Joseph Mitchell, scriitor de stînga, neobosit colaborator la ziarul ,,New Yorker“, care, pentru aceasta, face risipă de talent epic şi gradează conflictul pînă cînd obţine maximum de efect comic.

(va urma)

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI