O analiză pertinentă a profesorului Corvin Lupu asupra viitorului României odată cu „era Trump“ (2)

in Polemici, controverse

* M.A.M.: Ce ar putea spera în bine românii, după schimbarea administraţiei prezidenţiale la Washington?
* C.L.: La această întrebare, răspunzînd repede, acum, „la cald”, poate că este greu să fac cea mai bună ierarhie a posibilelor urmări. Dvs. m-aţi întrebat explicit despre posibile urmări pozitive ale alegerii noului preşedinte. În primul rînd, ar fi de sperat ca rolul companiilor multinaţionale în viaţa social-economică a ţării noastre să scadă semnificativ, pentru că ele sînt efectiv răul în societatea românească. Multe dintre ele se află sub control evreiesc. Ele fac un jaf colosal al resurselor naturale ale României, exportă profitul ilegal din România, sînt cei mai mari evazionişti, influenţează în rău, după părerea mea, cursul politic al României. Corporaţiile multinaţionale sînt cele care deţin cea mai mare parte a procentului de 88%, cît deţineau străinii din capitalul total al României, la sfîrşitul anului 2015. Or, cititorii noştri trebuie să ştie că de pe urma activităţii economice a celor 12% companii româneşti, statul a încasat mult mai multe taxe şi impozite decît de pe urma companiilor străine, care deţin 88% din capital. Ce să mai vorbim că străinii vor să pună mîna şi pe cele 12% societăţi economice româneşti… Acest lucru nu ar fi fost posibil fără ca iudeo-capitaliştii din România (străini şi din România) să fie sprijiniţi de la Washington, prin diplomaţii şi prin consilierii americani de pe lîngă diverse instituţii politice, informative, juridice şi administrative din România. Or, Donald Trump nu agreează companiile multinaţionale create prin politica de globalizare. El însuşi are companii mari, pe care a reuşit să le păstreze cu capital majoritar propriu, adică american. Dar multe mari companii americane şi-au pierdut capitalul majoritar şi au devenit multinaţionale. În acest fel, capitalul american a devenit minoritar, s-a diluat în marea economie a Lumii şi, odată cu acest fenomen tipic al globalizării, influenţa economică internaţională a SUA a scăzut. În schimb, evreii de pretutindeni au preluat/ păstrat cea mai mare parte a influenţei în aceste companii, printr-un sistem de iţe nevăzute, foarte laborios construite, cum evreii se pricep „de minune”. Noi am putea spera ca, în viitor, guvernul american să nu mai sprijine aceste companii multinaţionale. Acest fapt, dacă ar fi coroborat cu măsuri serioase ale Statului Român de fiscalizare a acestor companii, ar tripla uşor venitul naţional şi ar putea scoate România din înapoiere. Dar, pentru aceasta ar fi necesară o conducere naţională românească, nevîndută străinilor, patrioată, care să iubească, în mod real, România. Minoritarii etnici care au condus şi conduc România astăzi, împreună cu puterea evreiască acoperită, nu au iubit şi nu iubesc România. Ei vor o Românie slabă, în care minoritarii şi străinii să-şi promoveze interesele şi să ţină majoritatea etnică românească sub papuc.

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI