O catastrofă anunţată

in Mica enciclopedie

 

 

Zilnic, aproape, au loc diverse accidente, catastrofe, cataclisme, cutremure, în urma cărora se pierd vieţi omeneşti. Din păcate, capriciile naturii, chiar dacă ar putea fi detectate, nu pot fi oprite. SUA şi alte zone ale globului sînt bîntuite de tot soiul de tornade sau uragane care, deşi anunţate din timp, provoacă imense pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Accidentele rutiere, feroviare, acvatice, aeriene etc. nu pot fi prevăzute. Să ne gîndim, însă, ce s-ar întîmpla dacă astfel de accidente ar putea fi prevăzute. Ar putea fi ele evitate? Charles Berlitz, în cartea sa „Fenomene stranii ale lumii”, ne prezintă un caz deosebit de interesant. Un grav accident de avion, soldat cu moartea echipajului şi a tuturor pasagerilor, a fost prevăzut, descris în detaliu şi anunţat din timp autorităţilor. Cu toate acestea, destinul şi-a urmat, implacabil, cursul. Accidentul a avut loc şi moartea şi-a luat obolul. La 25 mai 1979, s-a petrecut una dintre cele mai cumplite tragedii din istoria aviaţiei americane. În ziua aceea, a decolat de pe Aeroportul O’Hara, din Chicago, avionul DC-10, aparţinînd companiei Eastern Airlines. La puţin timp după decolare, avionul s-a prăbuşit, curmînd viaţa pasagerilor şi a tuturor membrilor echipajului. Ar fi putut fi, oare, evitat acest cumplit accident, astfel încît toţi aceşti oameni să-şi continue viaţa? Poate, dar numai în cazul în care cei cu funcţii de răspundere, din domeniu, ar fi crezut, cu fermitate, că visele se adeveresc. Pentru un singur om, această tragedie aviatică nu a reprezentat deloc o surpriză. În urma unui coşmar care l-a terorizat timp de 10 nopţi, el a ştiut că avionul se va prăbuşi şi că nimeni nu va scăpa cu viaţă. Începînd cu data de 10 mai, David Booth, un funcţionar din Cincinnati, în vîrstă de 50 de ani, care lucra la o agenţie de închiriat maşini, a început să aibă, noapte de noapte, acelaşi vis. Iată relatarea sa: „La începutul visului privesc spre un cîmp, din unghiul unei clădiri cu etaj. Aceasta e construită din cărămizi galbene şi are acoperişul presărat cu pietriş. S-ar zice că ferestrele care dau spre cîmp sînt acoperite cu hîrtie de ziar. În spate se află un teren de parcare, ale cărui căi de acces ocolesc imobilul şi duc către drum. Dincolo de cîmp pot să zăresc un şir de copaci, care se întinde de la nord-vest spre sud-est. E la sfîrşitul după-amiezii, cînd soarele stă să apună. Privind în direcţia nord-est, dincolo de şirul de copaci văd un avion mare. Îmi spun că, avînd în vedere distanţa care ne desparte, ar trebui să facă mult mai mult zgomot. Am impresia că se petrece un lucru anormal. Avionul începe să vireze spre est, în timp ce aripa lui stîngă se desprinde şi zboară, foarte încet, dar nu cu încetinitorul. Avionul vrea să întoarcă şi, atunci, plonjează drept spre sol. Cînd se prăbuşeşte, nu-l văd dintr-o parte sau din spate, ci din faţă. Se produce o explozie violentă, cumplită şi imposibil de descris… apoi hărmălaia scade treptat şi mă trezesc. Era un avion cu reacţie American Airlines…”. Tot ceea ce a declarat Booth a fost riguros exact. Era ca şi cum, de fiecare dată, în cele 10 nopţi în care a avut acest vis, el a văzut totul dintr-un anumit punct, ca şi cum ar fi glisat în viitor şi ar fi asistat la desfăşurarea cumplitului accident. La fel ca jurnalistul Edward Samson, care, în timp ce dormea, vizionase erupţia vulcanului, ce distrusese Insula Krakatoa. Dave Booth a încetat să mai viseze doar după ce avionul s-a prăbuşit, la orele 3 şi 3 secunde după-amiaza, din cauza unui motor al avionului, care se desprinsese imediat după decolare. Avionul pierduse altitudine şi, în cele din urmă, se prăbuşise pe un cîmp de aterizare abandonat, lîngă Aeroportul O’Hara, din Chicago. Martorii acestei tragedii au confirmat, în totalitate, spusele lui Dave Booth. Ce a făcut acest om, după ce, mai multe zile la rînd, a visat o asemenea catastrofă? A telefonat la American Airlines şi la birourile Aviaţiei Civile din Cincinnati. Întrucît toţi au ridicat din umeri şi n-au ştiut ce să-i răspundă, el a mai încercat un demers şi pe lîngă Federal Aviation Administration. Cei de acolo au luat notă de declaraţia sa şi au transmis-o Institutului de Parapsihologie din Durham, Carolina de Nord. Ar fi, oare, corect să-i incriminăm pe cei avertizaţi pentru faptul că nu au făcut nimic spre a evita dezastrul? Categoric, nu! Lumea este plină de tot soiul de prinzători de muşte, care se cred înzestraţi de divinitate cu puteri ieşite din comun. O verificare foarte atentă a avionului, de către o echipă de specialişti, ar fi fost singura soluţie posibilă, în acest caz. Dar… n-a fost să fie!

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI