O concluzie la care au ajuns bogaţii, ca şi săracii: e greu să fii român

in Editorial

Motto: „Am fost predaţi la pachet, pe post de consumatori captivi, unor companii străine”. (Ilie Şerbănescu)

Citeam uimit constatarea avocatului specializat în drept comercial Gheorghe Piperea – firmele româneşti private se prăbuşesc! Iar Piperea nu inventează, ci vine cu date de la Registrul Comerţului – „În primele trei luni ale anului 2018 au intrat în insolvenţă 2.305 societăţi comerciale, mai mult cu 19,31% decît în perioada corespunzătoare a anului 2017; tot în primele luni ale anului 2018 au intrat în procedură de dizolvare de drept 9.793 de societăţi comerciale, cu 60,83% mai mult decît în perioada corespunzătoare a anului trecut”. Cifrele avocatului nu mint, iar concluzia acestui reputat specialist e sinistră: „Începe criza economică reală (nu aia cîntată propagandistic de BNR, de libertarienii din PNL şi de #rezistenţi)”. Pentru cine nu ştie, Gheorghe Piperea e profesor (universitar) de drept comercial şi a fost consilierul premierului Mihai Tudose.

Care este însă motivul acestei crize a economiei cu acţionariat romesc?

În opinia lui Piperea, cele mai afectate sînt firmele de comerţ şi specialistul vorbeşte de „efectul nociv al concentrării retailului românesc în mall-uri şi lanţuri de hipermarket-uri” – adică desfiinţarea comerţului proprietarilor români din cauza firmelor străine.

Tot o creştere a insolvenţelor şi lichidărilor apar, culmea, şi la societăţile de construcţii – „în condiţiile în care analiştii şi dezvoltatorii imobiliari se laudă, mai abitir decît în 2007-2008, că totul este minunat în domenul imobiliar”, remarcă Piperea. În plus, pe lista prăbuşirii apar firme de hotelărie, turism rural şi ecologic, servicii şi transporturi, agricultură şi pescuit etc., etc. – „adică mai tot ce înseamnă oportunităţile reale pe care la au IMM-urile”. Curînd, economia noastră va deveni una „dominată de monopoluri, exclusivităţi şi rente”, spune Gheorghe Piperea, care concluzionează tragic: „Datele concrete care arată că situaţia este una cu adevărat îngrijorătoare pentru economia autohtonă – începe criza economică reală”.

Poate vă miraţi că un ceauşist declarat, ca mine, se arată îngrijorat de soarta întreprinderilor private. Ei bine, sînt convins că dacă Nicolae Ceauşescu ar fi trăit în această epocă ar fi fost la fel de îngrijorat: în primul rind, pentru că era patriot – şi orice era românesc conta pentru el şi trebuia apărat – iar în al doilea rind, pentru că era un conducător al soluţiilor reale, de aceea a şi putut să construiască o ţară, nu doar să promită. Or, în realitatea capitalistă în care trăim, clasa de mijloc aducătoare de bani din impozite directe şi taxe este un pilon al independenţei şi echilibrului economic al ţării – aşa cum erau platformele integrate pe vremea socialismului ceauşist – desigur, la altă scară. Deci, semnalul de alarmă tras de Piperea arată clar un fapt: România e înghiţită bucată cu bucată, nu în urma unei negocieri, ci a unei capitulări pe care nu o recunoaşte nimeni.

Capitularea se manifestă şi la capitolul drepturi reale ale cetăţenilor, viaţa privată şi chiar siguranţă personală. Acum cîteva zile a apărut un nou „protocol”, din categoria celor care dau accesul procurorilor la toate datele personale, ale oricui. Mai mult, acum e vorba de protocol cu informaţiile militare, ceea ce nu mai are nici o logică în sensul anticorupţiei! Dar, are o logică în sensul capitulării. În primul rînd, toate protocoalele au fost realizate la solicitarea şi sub îndrumarea „partenerului strategic”, acelaşi care a definit „corupţia” ca o problemă de prim rang, prioritar zero, a României. În al doilea rînd, s-a bazat prioritar pe relaţia SRI – FBI şi CIA, relaţie de colaborare oficială, dar, evident, menţinută la un grad de secretizare ridicat. În al treilea rînd, în combinaţie a fost introdus elementul de acţiune directă, DNA, cel care, spre deosebire de SRI, avea puterea legală şi efectivă de a face anchete, dar şi de a solicita mandate – de ascultare, de reţinere, de arestare – dar se şi ocupa de punerea în executare a mandatelor. În al patrulea rînd, se încheie protocoale cu un număr impresionant (şi poate încă necunoscut) de instituţii, totul în scopul declarat al anticorupţiei, fără a se cunoaşte în acest moment ce informaţii şi unde, în ce dosare, au fost folosite. Concluzia – în baza acestor protocoale, „partenerul strategic” poate acţiona direct atît pentru a obţine orice dată – a oricărei persoane fizice sau juridice –, dar poate dispune şi de libertatea acestuia, ori de alte aspecte personale, cum ar fi bunurile. Cum se face asta – prin „anticorupţie” sau prin mandatele „Siguranţă naţională”, date într-un număr enorm după intrarea în NATO şi mai ales după venirea la putere a lui Băsescu. Da, România e o ţară dată pe mîna „strategică”; doar nu vă imaginaţi că tot sistemul acesta, tot acest păienjeniş a fost creat aşa, din damblaua cuplului de îndrăgostiţi Florian-love-Codruţa?! Sau a nu ştiu căror însetaţi de justiţie de prin ong-uri… În fine.

Ultima chestie e introducerea României într-o horă pe muzica altora, o muzică a conflictului. Iar ţambalagiul care a început deodată să cînte melodia cea străină se numeşte Liviu Dragnea. Mă refer la demersul lui Dragnea de a cere guvernului să se apuce să mute ambasada română din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Desigur, ideea lui Dragnea este o aberaţie, atît timp cît există tratate internaţionale care definesc Ierusalimul ca „teritoriu ocupat”, nu în graniţele legale evreieşti; demersul este un nonsens şi în condiţiile în care ONU condamnă ideea, UE, la fel, ţările arabe explodează, Rusia cere cumpătare, reţinere de la gesturi hazardate. Ei bine, hop şi baronul de Teleorman, stai lume, că pune el ordine în lume! I-a spus lumea, bre, nu e iarba verde de acasă, în care te jucai cu Viorica în adolescenţă, e o chestie care se învaţă în ani diplomaţia asta! Nu, el şi cu Trump răstoarnă lumea. De fapt, nu cu Trump, ci cu ginerele acestuia, prieten cu Netanyahu şi toată gaşca sionistă mondială. Da, iată, avem în fruntea politicii interne un personaj care ascultă de una dintre cele mai periculoase grupări politice internaţionale. Care ar putea fi implicaţiile? Imense! Una dintre marile opere ale lui Ceauşescu a fost relansarea dialogului din Orient – dar şi transfomarea României într-un spaţiu al dialogului, o zonă recunoscută de toţi fiind de neatins, indiferent de conflict. Nu am avut parte de terorism, de atentate, nici măcar de răfuieli pe teme specifice orientului mijlociu. Le vom avea, pentru că aşa vor alţii, care, iată, ne decid şi politica externă!

În concluzie, va fi din ce în ce mai greu să fii român; pînă acum era valabil doar pentru săraci, apoi au constatat şi bogaţii, luaţi pe sus cu sau fără probe, cu afacerile distruse; de ceva timp au început să simtă cît de greu e să fii român şi cei care au spus că nu le trebuie politică, bogăţie excesivă – ci vor doar să-şi facă mica sau media afacere în linişte, mai respectînd legea, mai respectînd inspecţiile şi controalele, deh, capitalism… Nu, pentru nici un român nu mai e uşor şi va fi şi mai greu – iar aceasta e „viziunea” în condiţiile parteneriatului şi integrărilor fără număr.

Soluţia – un grup de oameni, spuneţi-i partid, care chiar să-şi propună să fie pentru români – nu pentru europeni, americani, evrei, ruşi, nemţi sau pentru ce naibii de integrare în alte sisteme de jupuit.

DRAGOŞ DUMITRIU

 

 

Săptămîna Luminată, de oameni întunecată

 

 

COMENTARII DE LA CITITORI