O incursiune în istoria pirateriei (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Totuşi, viaţa de pirat era pe placul multora; fie şi numai pentru că îi scăpa pe proscrişi de multe dintre tarele societăţii de atunci. La bordul unei corăbii de piraţi nu existau clase sociale şi nimeni nu îşi putea impune autoritatea asupra celorlalţi. Căpitanul era ales şi avea foarte puţine puteri asupra oamenilor lui. „Îi permiseră să fie căpitan, cu condiţia ca şi ei să fie căpitani în relaţie cu el“, scria Defoe. Deciziile importante se luau prin ridicarea mîinilor. Un căpitan putea fi schimbat foarte uşor şi se bucura de foarte puţine privilegii în afara faptului că primea o parte în plus din pradă. Deşi Bartholomew Roberts avea propria cabină şi beneficia de cîteva piese de veselă şi tacîmuri, orice alt membru al echipajului putea intra acolo, indiferent dacă era zi sau noapte, şi se putea servi din mîncarea căpitanului. Existau, bineînţeles, şi momente cînd căpitanul devenea comandantul absolut. „Puterea căpitanului nu poate fi controlată în cazul unei urmăriri sau al unei lupte şi el poate să lovească, să taie cu sabia sau chiar să tragă cu pistolul în cei ce nu se supun ordinelor sale“, scria Defoe. Piraţii îl alegeau drept căpitan pe cel care „le era superior din punct de vedere al cunoştinţelor şi a curajului“. Căpitanii prea timizi sau cei incompetenţi erau înlăturaţi rapid. Pe una dintre corăbiile de piraţi au fost schimbaţi 13 căpitani în doar două luni. Piraţii erau foarte conştienţi de necazurile pe care le-ar fi putut provoca un căpitan nepriceput. Pe lîngă faptul că trebuia să fie un luptător curajos şi un navigator iscusit, era necesar ca să fie bine informat. Trebuia să fie la curent cu înfiinţarea de noi colonii, cu declanşarea războaielor, cu noile alianţe şi cu tendinţele din domeniul comerţului. Aceste cunoştinţe puteau face diferenţa dintre viaţă şi moarte, cînd era vorba de stabilirea unei ţinte (şi, deci, a unei prăzi). Atunci cînd capturau o corabie, cei de la bord erau interogaţi pentru obţinerea celor mai proaspete informaţii.
Codul de reguli al lui Bartholomew Roberts, vast şi surprinzător
Totodată, căpitanul trebuia să dea dovadă de tact şi de diplomaţie pentru a reuşi să convingă pe fiecare membru al echipajului că a primit o parte echitabilă din bunuri. Tot el era cel care împărţea dreptatea la bordul navei, imparţialitatea fiind considerată o calitate esenţială. Se cunoaşte cazul unui căpitan care şi-a pierdut funcţia fiindcă a dat dovadă de o cruzime exagerată faţă de cei vinovaţi. Existau coduri destul de stricte care reglementau ce aveai sau nu aveai voie să faci la bordul unei corăbii de piraţi. De exemplu, duelul nu era permis decît cu acceptul căpitanului, iar regulile erau acceptate de toţi fără crîcnire. Acestea erau uneori scrise şi, pentru respectarea lor, se jura pe Biblie sau… pe coada unui topor. Cel mai vast şi, în egală măsură, cel mai surprinzător cod cunoscut aparţine lui Bartholomew Roberts. De exemplu, nimeni nu avea voie să joace jocuri de noroc pe bani, nici zaruri, nici cărţi. Lămpile şi lumînările trebuiau stinse la ora 8 seara; cine dorea să bea după această oră trebuia să stea pe punte, fără lumină. Aducerea la bord a băieţilor sau a femeilor deghizate se pedepsea cu moartea. „Nimeni nu avea voie să aducă vorba despre renunţarea la acest mod de viaţă înainte de a avea o parte din pradă în valoare de 1000 de lire“; şi, poate cea mai surprinzătoare regulă, „muzicanţii se pot odihni, după lege, numai duminica. În celelalte zile, au nevoie de o aprobare specială“.
Adevărul istoric: piraţii găseau
rareori cufere pline cu monezi (1)
Căpitanul unei nave de piraţi trebuia, de asemenea, să cunoască foarte bine valoarea mărfurilor, pentru a fi în stare să împartă prada. În ciuda imaginii romantice, piraţii găseau rareori cufere pline cu monezi. La începutul Secolului al XVIII-lea, moneda era o raritate în coloniile americane şi în Caraibe, iar cele aflate în circulaţie nu erau standardizate.

(va urma)
MANUEL STĂNESCU
IRINA MANEA

COMENTARII DE LA CITITORI