O incursiune în istoria pirateriei (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Anne şi Mary, poreclite „pisicile infernului“
Mary Read se naşte în Plymouth, Anglia, în jurul anului 1690. Mama sa se căsătorise cu un marinar care plecase într-o călătorie fără întoarcere. Cînd i se terminară banii, pleacă, împreună cu Mary, la Londra pentru a cere ajutorul soacrei sale. Ştiind că aceasta dispreţuia fetele, o îmbrăcă pe Mary cu haine de băiat şi o prezentă drept fiul ei. Bătrîna le ajută, iar nepoata continuă şarada mulţi ani, chiar şi după moartea bătrînei. În adolescenţă, Mary este angajată ca valet la curtea unei franţuzoaice, dar la care nu rezistă mult pentru că o atrag, din ce în ce mai mult, preocupările războinice. Se înscrie într-un regiment de infanterie din Flandra, apoi de cavalerie, obţinînd chiar distincţii. Adevărata identitate şi-o dezvăluie cînd se îndrăgosteşte de un camarad, care o ia de soţie. Cei doi devin cîrciumari, deţinînd un loc de popas lîngă castelul Breda, din Olanda. Din nefericire, el moare de tînăr şi averea ei se va diminua rapid. Mary adoptă iar tactica travestirii şi începe un nou capitol al vieţii sale, plecînd pe mare cu o corabie de negustori olandezi, îndreptîndu-se spre Caraibe. Într-una dintre călătorii, corabia este capturată de piraţi englezi, cărora ea li se alătură şi împreună cu care va lupta pînă la graţierea din 1718, acţionînd apoi în calitate de corsari. Totuşi, în această situaţie, cîştigurile nu erau la fel de mari, motiv pentru care izbucnesc nenumărate răscoale pe corăbii. La un moment dat, şi pe corabia pe care se afla Mary au loc revolte; mai mult, corabia e atacată de piratul Jack Rackham, soţul lui Anne Bonney. Plictisită de viaţa ei, Mary adoptă iar vechile obiceiuri; se întoarce, deci, la piraterie. Deşi declara că detestă felul acesta de a trăi, era, totuşi, convinsă că era singurul care îi putea oferi independenţă. Mai mult: Mary Read şi Anne Bonney fac cunoştinţă şi devin bune prietene. (…) Atît Mary, cît şi Anne, recunoscute pentru accesele de violenţă şi caracterul feroce, erau, adesea, poreclite „pisicile infernului“. Atunci cînd împrejurările o cereau, ele puteau fi cu mult mai nemiloase şi însetate de sînge decît mulţi dintre bărbaţii piraţi. Căpitanul Jack era destul de renumit în acele vremuri, dar asta o datora şi prezenţei pe corabie a celor două personaje. Fetele erau un amestec de bărbăţie şi feminitate, dincolo de spiritul marţial existînd şi destule emoţii şi principii. Pirateria nu excludea moralitatea.
Sfîrşitul celor două piratese,
învăluit în mister (1)
În octombrie 1720, are loc un eveniment nefericit pentru stăpînii mărilor. Jack Rackham îşi ancorează corabia la Point Negril, în Jamaica, pentru a sărbători recentele victorii cu o mare beţie, după cum se obişnuia. Dar petrecerea este curmată, brusc, de intervenţia amiralităţii engleze, prin intermediul vasului Albion, comandat de căpitanul Jonathan Barnet. Piraţii se ascund, lăsîndu-le pe Mary şi Anne drept pavăză. Într-un acces cumplit de furie că au fost abandonate, fetele se reped asupra propriilor camarazi, iar în această degringolada sfîrşesc toţi în mîinile englezilor. Echipajul este dus în Jamaica pentru a fi supus unui proces. Căpitanul Jack şi piraţii săi sînt judecaţi pe 16 noiembrie 1720 şi condamnaţi la spînzurătoare. Înainte de execuţie, Anne nu îşi consolează soţul, ci îi reproşează lipsa bărbăţiei. Piratesele sînt găsite şi ele vinovate.

(va urma)
MANUEL STĂNESCU
IRINA MANEA

COMENTARII DE LA CITITORI