O istorie a farselor (14)

in Lecturi la lumina ceaiului

Cesare Maestri (1929-) (1)

În decursul anilor ‘50, chiar în timp ce se organizau expediţii redutabile pe vîrfurile cele mai înalte ale Munţilor Himalaya, un alt fel de ascensiune avea loc pe vîrful de sud al Munţilor Anzi, din Patagonia, Chile, unde suliţe dramatice din granit se avîntă între cîmpiile estice şi gheţarii din vest. Deşi nici unul din aceste vîrfuri nu depăşeşte înălţimea de 3.375 m, ele sînt îngrozitor de abrupte şi biciuite de intemperii necruţătoare. În 1952, urcînd pe cel mai înalt dintre aceste piscuri – Fitzroy -, Lionel Terray şi Guido Magnone au observat în apropiere un pisc sub formă de ac. Era vorba de vîrful Cerro Torre, cu o altitudine de 3.020 m, care nu fusese niciodată escaladat. Terray se gîndea că probabil nimeni nu-l va cuceri vreodată, şi majoritatea specialiştilor au căzut de acord că este cel mai dificil vîrf muntos din lume.

În 1958, echipe italiene rivale au acceptat provocarea. O echipă era formată din Walter Bonatti şi Carlo Mauri, doi dintre cei mai pricepuţi alpinişti, care se aflau într-o formă excelentă. Dar Cerro Torre i-a înfrînt. Ajungînd într-un defileu înalt de pe coasta de sud-vest, pe care ei îl denumeau „Defileul Speranţei”, cei doi s-au tîrît cîte un pic pe peretele îngust dar, cînd mai aveau cîteva sute de metri de parcurs, au fost nevoiţi să-şi accepte înfrîngerea. Cealaltă echipă, condusă de Cesare Maestri, a atacat din partea opusă, din est. Egal cu Bonatti din punct de vedere tehnic, Maestri prezenta superioritate ca alpinist solitar. Cerro Torre l-a înfrînt şi pe el, dar spre deosebire de Bonatti, Cesare s-a hotărît să se întoarcă. Nu era o persoană care să se lase învinsă atît de uşor.

Născut în Trento, mama lui murise cînd el avea doar 7 ani. Tatăl său, care conducea un teatru ambulant, a fugit împreună cu fiul lui la Bolognia cînd naziştii au cucerit oraşul Trento. Cesare a fost mereu un singuratic. Începînd să urce pe munţi după terminarea războiului, se lăuda mai tîrziu că, după ce a realizat primele şase trasee montane sub îndrumarea unui alpinist profesionist, de atunci a fost tot timpul – cu excepţia unei singure ocazii – în fruntea echipelor. Ulterior a început să realizeze ascensiuni montane de unul singur. Cele pe Dolomiţi, stîncile abrupte din calcar aflate în nordul Italiei, au fost atît de cutezătoare, încît, datorită lor, Cesare a primit porecla de „păianjenul din Dolomiţi”.

Încercarea de a cuceri vîrful Cerro Torre în 1958 a reprezentat prima ascensiune majoră a lui Maestri în străinătate. Pentru cea din 1959 l-a invitat ca partener pe profesionistul austriac Toni Egger. Recunoscut pentru traseele sale rapide şi curajoase pe arii îngheţate şi pentru ascensiunea în stil alpinist, din 1957, a vîrfului Jirishhanca din Anzii peruani, cînd nu folosise frînghii fixe, Egger nu mai activase niciodată împreună cu Maestri. Se întîlniseră o singură dată, într-un refugiu de pe Dolomiţi şi, deşi singurul austriac din acea expediţie italiană, era nerăbdător sa încerce să urce pe Cerro Torre. Dar pînă să-şi atingă ţelul, suferă de o infecţie la picior. Aşadar, în ianuarie 1959, împreună cu argentinianul Cesarino Fava, Maestri a atins baza uriaşei prăpăstii din est (trei tabere erau necesare pentru a ajunge măcar aici), apoi a urcat mai departe pentru a fixa frînghii.

(va urma)

STUART GORDON

O istorie a farselor (11)

COMENTARII DE LA CITITORI