O istorie a farselor (8)

in Lecturi la lumina ceaiului

James Randi (1)

Cunoscut de multă lume drept magician şi expert în eliberări din tot felul de strînsori, „Formidabilul” James Randi a deţinut şi calitatea de membru fondator al Comitetului pentru Investigaţia Ştiinţifică a Fenomenelor Paranormale (CSICOP). Timp de 40 de ani a activat ca profesionist în demascarea oricărui eveniment considerat de el o aiureală pseudo-ştiinţifică. Menţinîndu-şi părerea că toate fenomenele aparent paranormale sau oculte ori sînt fraude, ori pot fi explicate prin metode „normale” – în mare parte aidoma predecesorului său, Houdini – Randi a oferit un premiu de 10.000 de dolari oricărei persoane care putea dovedi că deţine puteri paranormale. Pînă în prezent, premiul nu a fost revendicat. El susţinea că toate persoanele cu abilităţi extrasenzoriale şi toate mediile care realizează „citiri la rece” (de exemplu, pot afla detalii despre clienţi pe care nu i-au cunoscut niciodată înainte) sînt, de fapt, şarlatani care fac afirmaţii generale, filtrate cu ajutorul informaţiilor obţinute, prin influenţare, de la clienţi, spunîndu-le astfel oamenilor ceea ce vor să audă. Însă Randi este, probabil, cel mai cunoscut pentru ferocitatea atacului său din anii ’70 asupra israelianului cu capacităţi paranormale, Uri Geller, şi asupra metodologiei folosite de cei care credeau şi susţineau validitatea puterilor acestuia din urmă.

În timp ce, în particular, îi acuza pe parapsihologii Harold Puthoff şi Rusell Targ, de la Institutul de Cercetări Stanford (ICS), în această problemă, Randi era acuzat tocmai de către cei doi cercetători pentru că, în atacul lansat asupra lui Geller, denaturase faptele în mod voit şi fraudulos. Ei aduceau ca dovadă 24 de erori concrete pe care le descoperiseră în raportul de 28 de pagini întocmit de ICS în urma testelor efectuate pe Geller, aşa cum apăreau ele în cartea ,,Magia lui Uri Geller”. Ei găsiseră că: „de fiecare dată, Randi, în efortul său de a submina experimentele efectuate de ICS, a ajuns să formuleze ipoteza lipsei de cunoştinţe în domeniu, ceea ce, de fapt, nu era adevărat”. Chiar şi în acest caz, oameni de ştiinţă renumiţi, precum Cristopher Evans („fără discuţie, decisiv”) şi Carl Sagan („un antidot sănătos împotriva şarlataniei la toate nivelurile”) au sprijinit public concluziile lui Randi. Atacurile extrem de mediatizate ale lui Randi asupra cercetărilor serioase din domeniul paranormalului sînt continuate în cărţile sale, cum ar fi cea intitulată ,,Fleacuri!” – indiferent că se refereau la cercetări lipsite de fundament, ipoteze nejustificate, fals sau înşelătorii, atacurile erau nu doar spirituale, dar şi bine întemeiate. Totuşi, în dorinţa lui de a demonstra falsitatea tuturor fenomenelor de acest gen, el însuşi recurgea la farse, cum a fost cazul proiectului său Alfa. În această situaţie, s-a folosit de doi tineri care au pretins, în timpul testării lor la laboratorul McDonnel, că deţin puteri extrasenzoriale, păcălind astfel anchetatorii şi determinîndu-i să publice date false, pe care apoi el le-a demascat, triumfător, ca atare. „Dacă dl. Randi ar fi psiholog, se comenta în New York Times, farsa l-ar fi băgat într-o frumoasă încurcătură”.

(va urma)

STUART GORDON

O istorie a farselor (7)

COMENTARII DE LA CITITORI