O mare personalitate a Bucovinei: compozitorul Ciprian Porumbescu (1853 – 1883)

in Lecturi la lumina ceaiului

Drumeție prin Bucovina

În urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940, sute de mii de români din Transilvania, printre care s-a numărat și unul din semnatarii prezentului studiu, împreună cu întreaga sa familie, au fost obligați de regimul Ungariei horthyste să se refugieze în România. Atunci, numeroase familii din județul Satu Mare, inclusiv cea a autorului relatărilor pe care le prezentăm în continuare, au găsit adăpost în Bucovina, începînd cu toamna anului 1940 și pînă în vara anului 1945, în comuna Măzănăești, plasa Ilișești, județul Suceava.

Perioada șederii noastre în Bucovina a avut un puternic impact asupra întregii noastre familii, în special asupra copiilor. Unii dintre frați și-au continuat studiile elementare, alții au pășit cu sfială pragul școlii unde preda învățătoarea Maria, și ea, tot din refugiu. Tot în acea perioadă, doi frați, sora Zîna și un băiat, Aurel, s-au născut în Măzănăești, fiindu-le nași de botez familia Buzabric, despre care discutăm deseori cu multă dragoste și respect.

Dorul de a revedea comuna Măzănăești și pe locuitorii ei, în special pe nașii fraților noștri, a fost motivul care ne-a determinat ca, în timpul concediului, după 25 de ani, să plecăm împreună într-o excursie în Bucovina. Am pornit la drum cu trei Dacii, luîndu-ne cu noi și copiii, ca să cunoască și ei ce a însemnat refugiul pentru românii transilvăneni și cum am fost primiți de bucovineni și, în special, de oamenii din Măzănăești.

Din Ilișești am parcurs un drum îngust prin pădure, cu mult dorita umbră pe timp de vară. Pomii făceau plecăciune pînă aproape de șosea și parcă ne urau bun venit, îndemnîndu-ne să urmăm calea aleasă. După ce drumul a părăsit pădurea, în fața noastră s-a deschis un peisaj mirific, așa că nu puteam să nu ne oprim pentru a face o serie de fotografii, pe care le păstrăm ca un talisman pentru fiecare dintre noi. Pe drum, pe un deal micuț am întîlnit un sat ca o pictură, scăldat în lumina razelor de soare. Pe tabla de la intrare scria: Stupca. În centrul satului era un indicator: Muzeul Ciprian Porumbescu. Am fost întîmpinați de o doamnă profesoară – pe care sătenii o numeau ,,Doamna Elena” – cu un zîmbet de ,,Bine ați venit!”. După ce ne-am prezentat ca foști refugiați, ne-a spus că și la Stupca au fost refugiați din Transilvania. Oamenii din Stupca și acum își aduc aminte de familia Piersic, medic veterinar. El a ajutat țăranii pentru tratarea animalelor și vindecarea lor. După o perioadă scurtă de ședere, familia lui Florin Piersic s-a mutat în localitatea Corlata. Apoi, am fost invitați să vizităm muzeul. În camera din față erau un pian, o masă cu șase scaune, un pat, o bibliotecă cu numeroase cărți, iar deasupra pianului se afla expusă o vioară. Printre exponate existau multe documente și note muzicale, aparținînd compozitorului Ciprian Porumbescu. În interiorului muzeului se mai afla și o carte de impresii, destinată opiniilor vizitatorilor. Ne-am notat și noi – atît părinții, cît și copiii noștri – impresiile, după vizitarea întregului muzeu. Despre localitatea Măzănăești vom scrie un material separat.

Un mare muzician și patriot român

Ciprian Porumbescu s-a născut la 14 octombrie 1853 la Șipotele Sucevei, localitate care făcea parte atunci din Imperiul habsburgic, într-o casă modestă de țară. Părinții lui erau Emilia și preotul ortodox Iraclie Golembiovski (Golemb, Galamb, Porumbel). În 1881, Ciprian își schimbă numele de familie în Porumbescu. A copilărit și învățat la Stupca. El a început studiul muzicii la Suceava și la Cernăuți, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und Darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Brukner și Franz Kren. În această perioadă îl frecventează la Viena pe Eusebius Mandyezewski, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 și 1877, a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți.

Ciprian Porumbescu a fost unul dintre cei mai faimoși compozitori din vremea sa. Printre cele mai populare lucrări ale sale amintim Balada pentru vioară și orchestră și Crai Nou, pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov, unde pentru scurtă vreme a fost și profesor (1881-1883). A compus muzica pentru celebrul cîntec Pe-al nostru steag e scris Unire, compoziție pe care Albania a preluat-o drept fundal muzical al Imnului său național (Hymni Flamurit). Cu ajutorul unei burse, își continuă studiile la Viena, unde a dirijat corul Societății Studențești ,,România Jună”. În anul 1880, a publicat 20 de piese corale și cîntece la unison, reunite în Colecțiunea de cîntece sociale pentru studenții români – Cîntecul Gintei Latine, Cîntecul Tricolorului, Imnul Unirii, Pe-al nostru steag… -, prima lucrare de acest gen din literatura română. După acea perioadă, crează și alte lucrări: Rapsodia Română pentru orchestră, Serenada, La malurile Prutului, Altarul Mînăstirii Putna, Inimă de român, Odă ostașilor români, Crai Nou și altele. Cea mai frumoasă etapă a vieții lui Ciprian Porumbescu s-a petrecut în 1882, odată cu premiera operei sale Crai Nou, la Brașov, piesă în două acte, pe textul poeziei lui Vasile Alecsandri. Succesul a fost imens, astfel că spectacolul a fost reluat în 12 și 23 martie (vezi filmul artistic de lung metraj ,,Ciprian Porumbescu”, de Gheorghe Vitanidis, cu Vlad Rădescu în rolul compozitorului).

Ciprian Porumbescu s-a stins din viață la 6 iunie 1883, în casa natală din Stupca, sub ochii tatălui său, Iraclie, și a surorii sale, Mărioara, la vîrsta de 29 de ani, fiind înmormîntat în cimitirul satului, în apropiere de altarul Bisericii ,,Sfîntul Dumitru”. Atît mormîntul compozitorului, cît și statuia ridicată în memoria sa au fost incluse pe lista monumentelor istorice din județul Suceava. Localitatea Stupca se numește azi Ciprian Porumbescu.

Din anul 1950, principala instituție de muzică din România, Conservatorul, i-a purtat numele pînă în anul 1990. De ce oare, după 1989, a fost retrasă această denumire? Din anul 1998, fostul Conservator ,,Ciprian Porumbescu” poartă numele de Universitatea Națională de Muzică.

Societatea ,,Arboroasa”

Societatea „Arboroasa”a fost o societate a studenților români din orașul Cernăuți, capitala Ducatului Bucovinei din Imperiul Austro-Ungar. Această societate a funcționat în perioada 1875-1877 și a atras mai multe zeci de participanți la activitățile sale, care au fost de natură culturală și patriotică. O figură centrală în cadrul societății a fost cea a compozitorului Ciprian Porumbescu. Denumirea societății provine de la un vechi nume al Bucovinei, acela al hatmanului Luca Arbore (Eugenia Glodeanu, Asociațiile culturale ale tineretului studios român din monarhia habsburgică 1860-1918, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, 1998). Asociația a fost înființată la 23 decembrie 1875, la Universitatea din Cernăuți. Inițiatorul constituirii societății a fost Teodor V. Ștefanelli, care a fost și membru al Societății ,,România Jună”. Scopul societății a fost acela de a întări simțirea patriotică, de a promova creațiile literare și culturale, precum și de a dezvolta un spirit național și social (Dan Jumară, Studențimea Bucovineană și Marea Unire în Acta Moldaviae Meridionalis, Anuarul Muzeului Județean Vaslui, nr. XXI, 1999 – 2000, p. 173-181).

Printre liderii ,,Arboroasei” s-au aflat studenții Ciprian Porumbescu, Gherasim Buliga, Ion Topală, Zaharia Voronca, Orest Popescu și Dimitrie Onciu. Ei doreau să consolizeze identitatea națională și să ridice prestigiul românilor din Bucovina. Ei au organizat conferințe despre literatura și istoria națională, precum și serate muzicale și literare, au înființat biblioteci și săli de lectură, au menținut legături frățești cu societăți din Transilvania și Vechiul Regat (Ion Nistor, Istoria Românilor, vol. II, Biblioteca Bucureștilor, 2002). Gheorghe Buliga a fost primul peședinte, urmat de Ciprian Porumbescu. Motto-ul asociației a fost compus de Vasile Alecsandri (,,Uniți în cuget, uniți în Dumnezeu”). Membrii asociației purtau o panglică în culorile albastru, galben și roșu, ale Tricolorului Românesc, iar imnul național oficial a fost scris de Stefanelli, muzica fiind compusă de Ciprian Porumbescu (Emanuel Turezynski, Czernowitz, Ein von Bildungs Bürgertum… Universitäten in Östlichen… Stat und Nation).

La 1 octombrie 1877, membrii Societății ,,Arboroasa” au trimis o telegramă de condoleanțe Primăriei Iași, cu scopul de a marca 100 de ani de la decapitarea lui Grigore al III-lea Ghica, domnitorul care a refuzat să cedeze teritoriul Bucovinei către Austria. O a doua telegramă, de data aceasta de felicitare, a fost expediată la București, pentru a marca evenimentul căderii Plevnei, în timpul Războiului de Independență. Autoritățile austriece au considerat că aceste două telegrame sînt acte de trădare și au desființat Societatea ,,Arboroasa”. Acțiunea oficialilor austrieci a determinat o reacție puternică în presa de limbă română la Oradea, Iași și București. C.A. Rosetti a publicat în mod repetat, în ziarul Românul, articole despre acțiunea abuzivă de desființare a societății, încît s-a realizat o notificare din partea guvernului român, la Viena.

Membrii Comitetului de conducere, Ciprian Porum­bescu, Zaharia Voronca, Constantin Murariu, Orest Popescu și Eugen Sireteanu, au fost arestați. Procesul a avut loc la Cernăuți și, după reținerea lor timp de unsprezece săptămîni la închisoare, Ciprian Porumbescu s-a îmbolnăvit de tuberculoză. În ciuda achitării conducerii Societății, liderii ei au fost plasați sub o strictă supraveghere. În decembrie 1878, studenții români au constituit un nou grup, sub numele ,,Societatea Academică Junimea”, care a continuat obiectivele stabilite de Societatea Arboroasa.

În anul 1990, Societatea ,,Arboroasa” a fost reînființată de istoricul și jurnalistul român Dumitru Covalciuc, care a devenit și președintele acesteia. Societatea funcționează și în prezent la Cernăuți, promovînd păstrarea identității naționale a românilor din nordul Bucovinei.

Sărbătoarea de la Putna din anul 1871

În anul 1870, împlinindu-se 400 de ani de la sfințirea Mînăstirii Putna, studenții români de la Viena au decis să transforme acest eveniment într-o mare sărbătoare. Izbucnirea războiului franco-prusac a determinat, însă, amînarea sărbătorii pînă în anul 1871. Despre această amplă manifestare, Mihai Eminescu a consemnat că ea… ,,a pornit dintr-un sentiment de pietate către trecutul nostru pe cît de glorios, pe atît de nefericit”.

La 18 martie 1871, studenții români din Viena au ales un comitet pentru organizarea sărbătorii de la Putna. Din acel comitet au făcut parte Ioan Slavici, președinte, Mihai Eminescu, secretar, precum și alți studenți, printre care s-au numărat: Petru Pitei, Pamfil Dan, Sterie Ciurcu, Vasile Morariu, Ion Cocineschi și Elie Luția. Au mai fost antrenați prefectul Oreste Renney și Arcadie Ciupercovici, egumenul Mînăstirii Putna. La Putna s-a desfășurat o activitate amplă, pe lîngă parada costumului național, iar prin grija colonelului Boteanu, pe mormîntul lui Ștefan cel Mare s-a depus o urnă de argint, cu pămînt adus din toate teritoriile românești. Prin muzica celor 30 de lăutari conduși de vestitul Grigore Vindircu și prin entuziasmul lui Ciprian Porumbescu, s-a creat o atmosferă emoționantă. După ce a cîntat la vioară, cu lacrimi în ochi, Ciprian Porumbescu s-a adresat tatălui său, spunînd: ,,Tată, am cîntat Daciei întregi”.

La 14/26 august 1871, seara, în atmosfera creată de dangătul clopotelor Mînăstirii Putna, a avut loc privegherea religioasă la mormîntul lui Ștefan cel Mare. Printre cei prezenți s-au aflat: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Grigore Tocilescu, Constantin Istrate și o delegație din partea Mitropoliei Moldovei. A doua zi, participanții s-au adunat în fața porticului festiv și, în prezența a peste 4.000 de oameni, A.D. Xenopol a rostit cuvîntarea festivă. Au rămas memorabile cuvintele: ,,Tu, umbră măreață a lui Ștefan cel Mare, coboară-te în sufletul poporului tău și, cu puterea ta de fier, încoardă-ți voința pentru împlinirea acelor datorii pe care natura le impune oricărui popor ce năzuiește spre nemurire”. Mihai Eminescu a socotit că ,,serbarea de la Putna a avut un rol deosebit, se va ridica simțul național aproape adormit pînă acum și va lua alt avînt, iar studenții ce-au sosit din toate părțile și-au făcut cunoștințe și legături de prietenie și frăție între dînșii, vor fi propagatorii cei mai zeloși ai ideii, vor contribui la deșteptarea și mărirea neamului lor în provincile de unde se trag… Deși despărțiți prin hotare politice, toți știu că sînt unul și același neam, și această convingere va mări puterea lor de rezistență și îi va oțeli în lupta pentru neam, lege și țară”.

Serbarea de la Putna, cu adevărat importantă și grandioasă, a fost, pentru tinerii Ciprian Porumbescu și Mihai Eminescu, un moment semnificativ în devenirea lor politică și creatoare de valori inestimabile.

Prof. dr. Ioan Corneanu,

Ing. Mircea Pîrlea

Păreri și opinii