O negociere-şantaj care poate nărui UE. De ce ezită România în faţa pretenţiilor Marii Britanii (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

În faţa lor, lideri precum Donald Tusk sau Angela Merkel fac tot posibilul pentru a-i netezi calea premierului britanic David Cameron, pentru ca acesta să se poată întoarce acasă trîmbiţînd o victorie şi evitînd astfel un referendum privind Brexit-ul, în care balanţa eurosceptici-proeuropeni este la limită. În această ecuaţie, România şi-a statuat deja poziţia, prin vocea preşedintelui Klaus Iohannis: vrem ca Marea Britanie să rămînă în UE şi deci să i se facă pe plac, mai puţin la capitolul restricţiilor privind subsidiile pentru imigranţi, unde dorim să negociem anumite prevederi. Spre deosebire de România, grupul ţărilor est-europene de la Vişegrad se opune tranşant acestei pretenţii britanice şi nu dă semne că negociază. Analiştii consideră că asistăm mai degrabă la un şantaj britanic, nu la o negociere, iar că Marea Britanie joacă mai degrabă la bluff, un referendum pentru Brexit fiind extrem de riscant chiar pentru Regat. România, ca şi UE, ar fi trebuit să aibă o poziţie mult mai fermă, mai ales că nu este prima oară cînd britanicii pun beţe în roate UE, spun specialiştii. „România cedează de fiecare dată cînd e vorba despre interese naţionale, dar cînd e vorba de principii europene, precum criza refugiaţilor, a fost împotrivă”, arată politologul Cristian Pîrvulescu defazarea poziţiei oficiale româneşti, care s-a izolat în problema refugiaţilor, cînd a fost vorba de solidaritate europeană, iar acum pare că cedează prea uşor.
La Summitul Consiliului European de joi şi vineri, patru au fost marile solicitări ale Marii Britanii, cărora preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, devenit brokerul de negociere al britanicilor cu UE, le-a răspuns deja la începutul lunii februarie cu un plan de propuneri de compromis foarte apropiate de solicitările premierului David Cameron: restricţii la ajutoarele sociale pentru imigranţi, drept de veto pentru naţiuni în faţa deciziilor UE, opţiunea statelor non-euro de a nu ţine cont de politicile Zonei Euro şi de a nu lua parte la bail-out-urile Eurozonei şi prevederi referitoare la competitivitatea pe piaţa europeană, care să reducă birocraţia regularizării. Una dintre marile probleme ale acestor negocieri este dacă aceste privilegii sau forma lor de compromis, la care se va ajunge în urma negocierilor, se vor aplica doar Marii Britanii sau vor fi transpuse în tratatele de funcţionare a UE, devenind valabile pentru toate statele membre. În acest moment, liderii UE sînt prinşi într-un cerc vicios: dacă sînt prea inflexibili şi nu fac concesii Marii Britanii, riscă să rămînă fără unul dintre motoarele economice, financiare şi militare ale UE, iar dacă sînt prea permisivi, riscă să deschidă o cutie a Pandorei pentru restul statelor UE, care vor dori să obţină sau să aplice aceleaşi concesii obţinute de Marea Britanie, lucru care ar zădărnici poate şi mai mult principiile pe care funcţionează UE. Tocmai de aceea, majoritatea liderilor UE, inclusiv Angela Merkel sau François Hollande, sînt dispuşi la compromisuri majore pentru Marea Britanie, doar pentru a nu se ajunge la situaţia unui Brexit, ceea ce ar putea declanşa reacţii în lanţ care să ducă la destrămarea Uniunii Europene. Un Brexit ar însemna o scădere cu 17% a puterii economice a UE şi pierderea a 13% din populaţie, arată o analiză „Der Spiegel“. Prim-ministrul britanic David Cameron speră să obţină cît mai multe concesii pentru Marea Britanie, din partea celorlalte state UE, pentru a se putea întoarce la Londra şi a clama o victorie care să încline balanţa către pro-europeni, într-un eventual referendum privind ieşirea sau rămînerea Marii Britanii în UE, a cărui dată nu a fost încă stabilită oficial – unele surse o dau ca fiind în luna iunie 2016, însă în orice caz el ar trebui să aibă loc pînă la sfîrşitul lui 2017, după cum au promis conservatorii lui David Cameron în 2013. Pe 2 februarie, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a prezentat un plan de propuneri care să fie supuse la vot în Consiliul din această săptămînă, venite în întîmpinarea pretenţiilor britanice pentru un statut special în UE (de fapt noi derogări adăugate la cele de care se bucură deja şi în prezent). Cameron şi Tusk au pornit fiecare în turneele lor europene de negociere a acestor poziţii în statele UE, venind şi la Bucureşti. Luni, după vizita lui Donald Tusk la Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat poziţia oficială a României faţă de pretenţiile Marii Britanii, spunînd că propunerile lui Tusk sînt „convergente cu viziunea şi interesele României”, care îşi doreşte ca Marea Britanie să rămînă în UE. Totuşi, România nu poate accepta în totalitate pretenţia britanicilor privind restricţia ajutoarelor sociale pentru imigranţi şi doreşte să negocieze un compromis. Spre deosebire de poziţia foarte flexibilă a României faţă de pretenţiile Marii Britanii, grupul de la Vişegrad, format din Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria, a anunţat că se opune oficial pretenţiilor Marii Britanice privind restricţiile la ajutoarele sociale pentru imigranţi, în special la limitarea subsidiilor pentru copiii imigranţilor, care ar urma să fie sistate dacă aceştia nu trăiesc în Marea Britanie cu părinţii sau indexate în funcţie de ţara în care trăiesc. România nu ştie cînd să fie fermă şi cînd să negocieze. „Uneori România, pentru a obţine anumite avantaje lipsite de importanţă este dispusă să cedeze chestiuni esenţiale”.
Specialiştii consideră că România ar fi trebuit să aibă o poziţie mult mai tranşantă, apropiată de cea a grupului de la Vişegrad, pe chestiunea restricţiilor pentru imigranţi, unde interesele cetăţenilor români sînt direct afectate. „România cedează de fiecare dată cînd e vorba despre interese naţionale, dar cînd e vorba de principii europene, cum era cazul mecanismului european de solidaritate privind refugiaţii, a fost împotrivă. Sincer, nu înţeleg poziţia României. România ar putea să aibă împreună cu alte state o poziţie mult mai tranşantă, nu să negocieze intrarea în Schengen sau renunţarea la MCV. Am impresia că uneori România, pentru a obţine anumite avantaje lipsite de importanţă este dispusă să cedeze chestiuni esenţiale. Poziţia României trebuia precizată clar şi răspicat: nu putem accepta ca românii care muncesc loial şi cinstit, legal în Marea Britanie să nu beneficieze de ajutor social”, consideră politologul Cristian Pîrvulescu.
(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI