O picătură englezească în gulaşul falsificării Istoriei românilor

in Polemici, controverse

Răsfoind revista de istorie “All about History – Book of World War II“ („Totul despre istorie – Despre cel de-al II-lea război mondial“), am dat, la pag. 62, peste fotografia amiralului Miklós Horthy de Nagybánya (1868 – 1957), care era însoţită de o scurtă explicaţie, totul încadrat într-un chenar. Cînd am citit textul respectiv, am rămas stupefiat de ceea ce scrie în el: “An Admiral in the Austro-Hungarian navy, Horthy led the Hungarian and Romanian forces in 1919 that toppled the brief Communist regime in Hungary of Béla Kun“ („Amiral în forţele navale ale Austro-Ungariei, în 1919, Horthy a condus forţele maghiare şi româneşti care au răsturnat scurtul regim comunist instalat în Ungaria de Béla Kun“).
După şocul indignării iniţiale, m-am gîndit că poate, totuşi, amiralul Horthy a condus trupele române în Ungaria în calitate de ghid local, iar istoricii noştri au omis să consemneze acest lucru. Informaţiile despre Horthy de pe Internet tratează în special perioada cînd a fost regent, adică începînd cu anul 1920. Aşa că m-am hotărît să mă documentez, apelînd la catalogul biblotecilor din NCC (New Castle County), din statul Delaware. Am intrat pe Internet şi mi-a apărut o singură lucrare, cu specificaţia numelui bibliotecii în care se află.
Cartea în care este prezentat amiralul Horthy se numeşte “Eminent Europeans. Studies in Continental Reality“ („Europeni renumiţi: Studii în Realitatea Continentală“), de Eugene S. Bagger, editura G.P. Putnam’ Sons, New York şi Londra, 1922. În carte sînt înfăţişate 10 personalităţi europene, dintre care 3 sînt români: Regina Maria, Regele Ferdinand şi Ion Brătianu jr. Cele 3 personalităţi româneşti sînt prezentate cu simpatie şi admiraţie de către un autor care a trăit la Budapesta pînă la vîrsta de 21 ani. Din această scriere, voiam să aflu unde se găsea amiralul Horthy în perioada 15 aprilie 1919, cînd trupele Republicii Sovietice Ungare au atacat trupele româneşti aflate pe aliniamentul stabilit de Aliaţi (la Nord de Mureş), pînă în seara zilei de 3 august 1919, cînd brigada condusă de generalul Gheorghe Rusescu a intrat în Budapesta. Răspunsul l-am găsit la pag. 268: “It was in the days of the Soviet regime at Budapest that a few hundred officers of the old Austro-Hungarian army formed at Szeged a counter-revolutionary government. Szeged was beyond the reach of Béla Kun’s power, in the zone assigned by the terms of the armistice to the Jugo-Slavs, and garrisoned by French colonial troops. A cabinet was appointed, or rather appointed itself, but this cabinet had no real attribute of power except a small volunteer army consisting exclusively of officers, on the Russian counter-revolutionary pattern. It had no constructive policy, no programme, no working plan beyond the engineering of anti-Communist intrigue at Budapest. It was financed by French subsidies and by «voluntary» contributions of wealthy Szeged Jews, whose patriotic zeal was stimulated by visits of grim-looking officers carrying, rather obviously, big Mauser pistols in their holsters“ („În perioada regimului bolşevic instalat la Budapesta, cîteva sute de ofiţeri din fosta armată austro-ungară au format un guvern contrarevoluţionar la Szeged. Oraşul Szeged se afla în afara zonei de putere a lui Béla Kun, fiind alocat conform armistiţiului cu Iugoslavia, avînd şi o garnizoană formată din trupe coloniale franceze. A fost ales un guvern, sau, mai degrabă, s-a autoales, dar acest guvern nu avea atributele reale ale puterii, cu excepţia unei mici armate de voluntari constînd exclusiv din ofiţerii proveniţi din gărzile albe din Rusia. Guvernul nu avea o politică realistă, nu avea programe de dezvoltare, nu avea nici un plan de răsturnare a regimului comunist de la Budapesta. Guvernul a fost finanţat din subsidiile franceze şi contribuţiile «voluntare» ale evreilor bogaţi din Szeged, al căror zel patriotic era stimulat de vizitele fioroşilor ofiţeri înarmaţi cu pistoale Mauser“).
Dar, oare, cum a ajuns Béla Kun la putere?
În octombrie 1918, imperiul Austro-Ungar intră în colaps. Ungaria se „desparte“ de Austria şi se declară republică, sub preşedinţia contelui Károlyi. La 20 martie 1919, generalul francez Vyx îi predă preşedintelui Károlyi o notă în care sînt trecute noile linii de demarcaţie stabilite de Aliaţi. Noile graniţe reprezentau un dezastru din punctul de vedere al ungurilor, care erau revoltaţi. Politicienii caută disperaţi o soluţie. Era clar că, prin forţe proprii, nu puteau să cucerească teritoriile cuvenite sîrbilor, cehilor şi românilor. Singurul aliat posibil era Rusia Sovietică. Socialiştii se unesc rapid cu comuniştii şi preşedintele Károlyi demisionează pe 21 martie. Este eliberat din închisoare Béla Kun, despre care se ştia că este prieten cu Lenin, în ideea de a obţine sprijinul Rusiei Sovietice. Béla Kun pune condiţia instalării regimului bolşevic, cu tot ceea ce includea acesta (naţionalizarea economiei şi a pămîntului, printre altele) şi declararea înfiinţării Republicii Sovietice Ungare. Planul lui Béla Kun, care i-a făcut pe unguri să accepte orice, era ca, odată cu atacarea României, în Transilvania, Rusia Sovietică să atace în Basarabia. Deşi Béla Kun deţinea toată puterea în guvern, oficial, el avea funcţia de Comisar pentru Afacerile Străine. Avînd în perspectivă măreţul obiectiv al extinderii teritoriale, Béla Kun reuşeşte să alcătuiască o armată în mai puţin de o lună de zile şi să atace, în noaptea de 15 aprilie 1919, prin surprindere, trupele româneşti. Lenin, căruia i-a plăcut denumirea de Republica Sovietică Ungară, a încercat să se ţină de cuvînt, dar n-a reuşit.
Armata română opreşte ofensiva maghiară, trece la contraofensivă şi, în seara zilei de 3 august 1919, intră în Budapesta brigada generalului Gheorghe Rusescu. Cu 3 zile mai devreme, la 1 august, Béla Kun fuge la Viena, unde este arestat, dar, în urma unui schimb de prizonieri, ajunge, pînă la urmă, în Rusia Sovietică.
În cele 5 luni de regim bolşevic, Horthy, la adăpostul garnizoanei franceze, n-a întreprins nimic împotriva lui Béla Kun, pentru că obiectivul extinderii teritoriale era comun, chiar dacă bolşevicii nu erau agreaţi. Dar dacă prin ei se putea realiza idealul ungurilor, atunci erau buni şi bolşevicii, măcar pînă la atingerea lui.
După căderea regimului bolşevic, Horthy şi-a mutat cartierul general în staţiunea balneară Siófok, de pe malul Lacului Balaton, ca să fie mai aproape de Capitală, pentru că nu mai exista nici un risc.
La cererea aliaţilor, trupele româneşti părăsesc Budapesta, la 18 noiembrie 1919. A doua zi, Horthy intră triumfal în Budapesta. Iată cum prezintă Eugene S. Bagger acest eveniment: “He rode this white horse when, in November, 1919, he entered Budapest as conquerer, at the head of his National Army, with the Banner of the Virgin waving above his (alas! Heretical) head. That ride was one of climaxes of Admiral Horthy’s career. Official Hungary celebrated the event as a great victory over the Roumanians who had evacuated the city one day before. Official Hungary disregarded the trifling detail that there were no causal connection between the Roumanian whithdrawal and Horthy’s entry. The National Army had never had a chance to fire a shot at King Ferdinand’s troops. They left because the Allies at Paris ordered them to“. (pag. 262) (…„În noiembrie 1919, el intră în Budapesta ca un cuceritor în fruntea armatei sale naţionale, cu stindardul Fecioarei fluturînd deasupra capului său (vai! eretic). Această plimbare a fost unul dintre punctele culminante ale carierei sale. Oficial, Ungaria a sărbătorit evenimentul ca o mare victorie asupra românilor, care părăsiseră oraşul cu o zi înainte. Oficial, Ungaria a ignorat detaliul că nu exista nici o legătură de cauzalitate între retragerea românilor şi intrarea lui Horthy. Armata Naţională n-a tras nici un foc asupra trupelor Regelui Ferdinand. Ei au plecat, pentru că Aliaţii de la Paris le ceruseră acest lucru“) .
În concluzie, amiralul Horthy n-a avut nici o contribuţie la răsturnarea regimului comunist al lui Béla Kun. El nu numai că n-a condus trupele române în aceste lupte, dar nici pe mica sa armată albă (de mărimea unui batalion) n-a condus-o în vreo luptă cu armata bolşevică a lui Béla Kun. Cîţiva cititori de limbă engleză au fost însă manipulaţi să „afle“ contrariul.

Ioan Ispas

COMENTARII DE LA CITITORI