O poveste despre aristocraţia românească: Nadejda Ştirbey (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Barbu Ştirbey a fost pentru regina Maria consilier politic şi economic, prieten, nu doar iubit. Între 1907 şi 1927, pînă la moartea lui Ferdinand, lumea politică românească era dominată de axa Brătianu (cumnat cu prinţul Barbu) – Ştirbey – Maria – Ferdinand. Barbu Ştirbey era şi administratorul Domeniilor Coroanei, funcţie prin care administra, practic, averea Casei Regale. Regina se îndrăgostise de domeniul de la Buftea. Îi plăcea în mod special să se plimbe prin parcul de 30 de hectare, azi monument istoric. Soţia lui Barbu, Nadejda, se făcea că nu observă, ba chiar se plimba cu regina pe aleile domeniului. Fiindcă Maria se considera „Regină-jucătoare“, multe dintre deciziile de influenţare ale vieţii politice româneşti interbelice au fost luate după ce se sfătuia cu prinţul Barbu în budoarul de la etajul doi al palatului. Nadeja a fost singura din familie care a rămas în ţară după venirea la putere a comuniştilor. Ea i-a supravieţuit lui Barbu încă vreo 14 ani, ultimii fiindu-i umbriţi de suferinţa provocată de paralizia picioarelor. Fetele au plecat toate în străinătate; nici una din ele nu mai trăieşte. Palatul din Buftea a fost administrat de Nadeja pînă în 1949, la naţionalizare, după care întreaga avere a intrat în proprietatea statului. Înalta societate nu se ascundea publicului obişnuit. Era vie, dinamică şi deloc preţioasă. Exista pur şi simplu. Pînă la 1945, drumul spre înalta societate era presărat cu adevărate iniţieri privind comportamentul, vestimentaţia, măsura cuvintelor în tonalităţi rezonabile şi în gesturi cît mai discrete cu putinţă. Puteai accede către înalta societate prin puterea spiritului şi cu sprijinul unei persuasiuni abia simţite, deloc agresivă. Înalta societate investea în propria-i spiritualizare, ajutîndu-i, adesea, şi pe alţii fără mijloace, cu unele accesorii, precum contul bancar, vila suplimentară de la Şosea transformată, ocazional, în cenaclu literar, club pentru artişti, societate filantropică etc. Intrarea în lumea bună a adolescentului se realiza tot cu discreţie la primul bal, către vîrsta de 15-16 ani, cînd părinţii îl prezentau rudelor mai îndepărtate, prietenilor de diferite ranguri, apropiaţilor din lumea afacerilor. La rîndul lor, adulţii intrau pe scena publică prin baluri de binefacere, pentru strîngerea fondurilor necesare stingerii unor suferinţe cotidiene, în faţa cărora societatea reacţiona cu greutate. Înalta societate a reprezentat întotdeauna o poveste legată de putere şi de export al modelelor. Dar, nouă, celor de azi, ne scapă un amănunt semnificativ. Punctul de plecare. Cum s-a născut, de fapt, această poveste? Dintr-o necesitate, ar putea fi răspunsul. Este vorba mai degrabă de o atitudine „în trend“ cu istoria şi întotdeauna pregătită cu schimbările peisajului. Nu este nimic „glossy“ şi nici vreo urmă de „glamour“. Vechii greci au definit fundamental această atitudine legată de Istorie. Dacă nu o mai puteau păstra, atunci nu mai exista „high life“. Iar punctul de plecare al poveştii noastre se află chiar în etimologia celui mai uzitat cuvînt, care defineşte înalta societate: „aristocraţia“, un cuvînt compus din „aristos“ (mai bun, mai înţelept, mai luminat) şi „cratos“ (putere). Aşadar, pentru vechii greci şi întreaga Antichitate, era esenţial ca puterea să rămînă în mîinile celor mai buni. Nobleţea care obligă, înseamnă mai multe obligaţii decît drepturi. Cînd aceia care joacă rolul unei demografii superioare consideră că deţin mai multe privilegii decît obligaţii, încetează să fie ceea ce grecii defineau prin aristocraţie. Privind chipul Nadejdei realizat de pictorul Alfred Schwarz, putem observa discreţia distincţiei şi modestia eleganţei. Iar în spatele lor, uşor ascunsă de gesturi delicate, se află foarte multă putere de luptă şi perseverenţă. Toate aceste însuşiri dobîndite erau folosite pentru împlinirea unui proiect de viaţă, care nu era diferit de proiectul pe termen lung al României.

Sfîrşit
ADRIAN MAJURU

COMENTARII DE LA CITITORI