O propunere „strategică“ – viitorul, într-o lume ticăloasă!

in Alte știri

Motto: „Dacă luăm drept lucru sfînt ceva ruşinos şi corupt, atunci nu vom scăpa de pedeapsa naturii înseşi: ţelurile ruşinoase şi corupte poartă în sine moartea şi, mai devreme sau mai tîrziu, se vor condamna singure.” (F.M. Dostoievski)

 

Am perioade în care devin convins de concepţia eshatologică – va exista un sfîrşit al lumii, determinat chiar de demenţa mentală şi morală pe care o contemplăm… sau la care poate contribuim.

În planul realităţii lucide, criza avionului rusesc aduce în prim-plan două aspecte intolerabile ale prezentului – unul este genocidul kurd, care se petrece la cîţiva paşi de „lumea civilizată“, cu implicarea criminală a unui stat asociat acestei „lumi civilizate“ şi de care se face vinovată însăşi comunitatea internaţională; al doilea este încăcarea suveranităţii unui stat, Siria, membru ONU încă din 1945, stat care nu poate fi acuzat de agresiune internaţională – aşa cum s-a procedat în cazul Irakului, în 1991. Extinzînd atenţionarea dincolo de paradigma siriană, moştenirea globală pe care ne-o impun liderii capitalului, Obama şi ceilalţi „civilizaţi“, ar fi o lume care norm(aliz)ează genocidul (kurzilor, africanilor, palestinienilor, arabilor şi maghrebienilor) şi care trasează „axe ale răului“ după bunul plac al puterilor. Ca un corolar, unica soluţie pentru viitorul impus de sus-numiţii pare a fi împînzirea globului cu baze militare şi puşcării secrete, un viitor în care intimitatea să dispară, înlocuită cu „securitatea personală“, asigurată de drone, microcipuri, supraveghere video, amprentare, carduri pentru sănătate, hrană, transport etc., etc. Mai mult, ni se propune chiar o acceptare a superiorităţii şi supremaţiei unui grup de ţări – G7/8, G20, UE, NATO etc. – pe care o vedem luînd uneori chiar locul revelaţiei divine – atunci cînd transformă conflictele generate de grupări teroriste create artificial chiar de ei în vinovăţii specifice unei convingeri religioase, sau cînd, în epoca pretinsei globalizări, împarte ţările în „lumea civilizată“, care are numai drepturi, şi „ceilalţi“, care nu au dreptul decît să fie „dresaţi“ întru „democraţia occidentală“ folosind absolut orice fel de bici. De fapt, problema Occidentului şi a SUA o reprezintă chiar sistemele lor ticăloase, care profită de pe urma cetăţenilor – fie ei localnici, fie imigranţi – şi a marionetelor netrebnice care, aparent, conduc respectivele state. Ce altceva sînt şefii oficiali ai SUA, Franţei, Marii Britanii, Italiei?! În acest context, popularitatea de care se bucură Vladimir Putin şi acţiunile sale hotărîte au din ce în ce mai mult suportul opiniei publice occidentale – devenind o ameninţare chiar pentru stăpînii reali, din umbră, cei care formează „sistemul“. De altfel, reacţia opiniei publice occidentale a fost de tipul „lăsaţi acţiunile împotriva lui Putin, el face ceea ce trebuia să faceţi voi, neputincioşilor!“.

Iată, însă, o socoteală cinică, prin care se explică şi altfel neîncrederea populaţiei occidentale în proprii lideri: „Cheltuielile publice se consolidează semnificativ pe timp de război, iar cheltuielile private slăbesc, întrucît nesiguranţa afectează consumul“, afirmă Willem H. Buiter, economist-şef la Citi Bank. Precizare – cheltuielile publice au ca destinatar pricipal multinaţionalele. Şi, culmea, în aceste clipe de cumpănă, Banca Centrală Europeană a transmis Franţei o ofertă „promo“ de împrumut, cu costuri reduse. „Momentul este bun pentru a tipări bani“, comentează Buiter – acelaşi care, acum o lună, declara ferm că sîntem în pragul unei recesiuni globale. Tideo danaos… ar putea deveni astăzi „mă tem de finanţările marelui capital cu cît se pretind mai avantajoase…“. Ce face România în acest context? Am văzut, ţara noastră permite unor aşa-zişi parlamentari de la Kiev, în realitate exponenţi ai unei lovituri de Stat, să-şi bată joc de un diplomat, oaspete al ţării noastre, în chiar incinta Parlamentului – templul democraţiei şi independenţei… Independenţă!… Nu ştiu ce făcea SPP-ul, cum a lăsat să se intre cu pancarte şi afişe insultătoare în aulă…

Mă întreba o prietenă româncă născută în Ucraina şi stabilită la Moscova: ce va face România, va intra, la o adică, într-un conflict cu Rusia? I-am răspuns că România nu „va intra“, ci va fi împinsă – deoarece coloniile nu au dreptul „să intre“, aceasta fiind exclusivitatea metropolei… Dar iată şi o constatare, care ne apropie periculos de ceea ce se întîmplă în lume – acum un an şi ceva, SUA şi NATO au decis să încalce suveranitatea Siriei şi a altor ţări din Orientul mijlociu, invocînd aşa-zisa luptă cu teroriştii ISIS – pe care chiar SUA îi inventaseră. Întîmplător sau nu, tot de atunci a început destabilizarea Europei de est – Ucraina, Moldova, Grecia, România, Polonia şi se încearcă în Serbia şi Ungaria. La originea destabilizării se află, în cele mai multe situaţii, finanţările pentru „democraţie“ ale celebrului George Sörös.

Acum cîteva zile, România TV a prezentat un documentar demolator despre aşa-zisa mişcare civică cultivată de marioneta de la Cotroceni, Iohannis. Din date ar rezulta că în spatele „civismului“ e controversatul George Sörös şi că ar exista o schemă de finanţare care conduce la presiuni controlate asupra instituţiilor legale. Sigur, normal ar fi ca SRI să exprime un punct de vedere, mai ales că schema Sörös şi asemenea organizaţii s-au aflat, de exemplu, în spatele loviturii de Stat de la Kiev. Sau SRI nu are treabă cu doleanţele societăţii, ale străzii, ci doar Guvernul, Parlamentul, primăriile sînt ţapii de serviciu?

România nu e doar nepregătită să fie independentă şi să se protejeze – ci va fi şi mai nepregătită. Spun asta nu pentru că îl îndrăgesc pe Cioran, sau pentru că a dispărut ultimul naţionalist activ, ci pentru că văd ţara condusă de străini – nu doar de Neam, ci şi de virtuţile care ne-au definit, cum ar fi patriotismul şi morala creştină; morala de azi e reprezentată de un partid condus de o spărgătoare de căsnicii şi de un grup implicat în toate scandalurile cu putinţă, de un altul „din plastilina“ modelată pe baza dosarelor de furăciune… Dar, mai ales, sînt disperat de caracterul abulic, chiar idiot, al atitudinii şi gîndirii unor generaţii aşa-zis tinere – de fapt, o massă specifică Gomorei zilelor celor care vor fi… din urmă.

Dragoş Dumitriu

 

COMENTARII DE LA CITITORI