O româncă a cucerit Italia lui Verdi!

in Polemici, controverse

 

Distinsa scriitoare Vavila Popovici, românca plecată din ţară şi exilată în SUA, a fost distinsă cu un prestigios premiu în patria lui Verdi. În paginile minunatei reviste „Săgetătorul“ – supliment cultural al cotidianului „Argeşul“ – a apărut, sub semnătura fratelui meu de suflet, scriitorul Gheorghe Mohor, un amplu eseu dedicat Vavilei Popovici şi operei sale, cuprinzînd eseuri, scrisori şi poeme. Mă simt dator ca, în acest elevat climat spiritual, să citez un fragment din opusul amintit: „Învolburate de vitregia vremurilor şi a evenimentelor istorice, valurile vieţii au purtat-o pe copila de atunci, împreună cu părinţii, din natala Basarabie, pe alte tărîmuri româneşti, ferite de furtună. Este vorba despre distinsa doamnă Vavila Popovici, cunoscută în lumea literară românească datorită numeroaselor volume de poezie şi proză, miilor de articole şi de eseuri, acestea adunate, pînă acum, în 4 volume. Colaborează la publicaţiile din ţările unde nu se prea aude glasul Mioriţei – Germania, Belgia, Spania, Danemarca, Israel etc. -, fără a le neglija pe cele româneşti. Ca dovadă, articolele şi eseurile pe care le semnează în paginile prestigioasei publicaţii «Săgetătorul», toate pătrunse de o puternică încărcătură morală, filozofică, religioasă, socială, educativă, istorică, autoarea argumentîndu-şi adesea ideile cu citate din gîndirea reprezentanţilor clasicismului autohton şi universal. Cu mai mult timp în urmă, ea a susţinut o prelegere de zile mari despre viaţa şi opera poetului naţional Mihai Eminescu, la Biserica Ortodoxă din Durham. Primită cu căldură de către comunitatea românească, ea a recitat din versurile eminesciene. Internetul mi-a oferit prilejul să o văd pe distinsa noastră compatrioată, s-o ascult şi să-i înţeleg sentimentele, strîns legate de spiritualitatea românească. Acum, stimaţi iubitori de literatură, bucuraţi-vă că scriitoarea Vavila Popovici şi-a onorat ţara de unde a plecat şi oamenii în mijlocul cărora a trăit, cu un binemeritat Premiu de poezie, comparabil cu triumful lui V. Alecsandri, cîştigătorul Concursului de la Montpellier (1878), pentru cea mai bună poezie a latinităţii, organizat de către poeţii felibri, la iniţiativa lui Albert de Quintana“.

Omagiul pe care Gheorghe Mohor îl aduce scriitoarei Vavila Popovici se încheie astfel: „Dar noi, românii, cu ce ne răsplătim compatrioata pentru «Primo Premio Assoluto» al Academiei Il Convivo, din Italia? Juriul a apreciat, cum nici autoarea nu s-a aşteptat, volumul de poezii «Love story», prefaţat de muzicologul-compozitor Doru Popovici şi de criticul-scriitor Eugen Evu. Cu recunoştinţa noastră o răsplătim pe distinsa noastră contemporană, fiindcă faima cîştigării Marelui Premiu la un Concurs internaţional de Poezie, Proză şi Arte, din Italia, de către o poetă româncă (aflat-am că premiile al II-lea şi al III-lea au fost acordate tot unor românce), înseamnă nu doar o izbîndă personală, ci şi o confirmare, peste hotare, a geniului creator românesc“.

* * *

În ceea ce mă priveşte, încă de la apariţia volumului premiat – ,,Love story” – am scris, în prefaţa acestuia, următoarele consideraţii: „Am citit şi am aprofundat multe creaţii ale maestrei Vavila Popovici, al cărei nume s-a înscris în pleiada sublimelor românce Haricleea Hartulary Darclée, Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Ana Ipătescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Marina Krîlovici ş.a.; prin opera ei, Vavila Popovici ar putea «melodia» pe cuvintele divinului Horaţiu: «Exegi monumentum aere perennius» (Am înălţat un monument mai durabil decît bronzul).

Din creaţia autoarei menţionez mult inspiratul eseu «Alegeţi plaja, nisipul, vîntul şi stînca», în care remarc, în mod deosebit, finalul: «Filozoful grec Epictet (55-135 d.Chr.) spune că nu trebuie să ne temem de sărăcie, de exil, de închisoare, sau de moarte, ci să ne temem de propria noastră teamă. Şi pentru a nu ajunge să ne temem de propria noastră teamă, ne este necesară voinţa şi stabilirea unui ideal, în aşa fel ca viaţa să nu fie lăsată la voia întîmplării». (…) Privind chipul Vavilei Popovici, mi-am adus aminte de una din cărţile mele, «Cîntec iberic», închinată răscolitorului Rinascimento, cu acel «siglo d’oro», din Epoca lui Carol Quintul şi Filip al II-lea, şi cu femei mîntuite de amurguri roşiatice, soţii de hidalgo, cu sînge «limpio», identificate cu o «ceremonie de splendori»”.

Merită remarcat faptul că, din întreaga presă românească, prima semnalare a apariţiei volumului ,,Love story” a apărut în paginile revistei ,,România Mare”, în care Tribunul şi omul de cultură Corneliu Vadim Tudor a recomandat cititorilor această răscolitoare carte. Şi de data aceasta, Corneliu Vadim Tudor, acest „nou neorenascentist“, s-a condus, la fel cum o face în opusurile sale, după sensul cuvintelor lui Lucian Blaga: „Cu greutatea trecutului ne-am obişnuit ca şi cu greutatea atmosferei: nici n-am putea exista fără ea“.

DORU POPOVICI

P.S.: Să nu uităm că Vavila Popovici a avut mult de suferit în „Era tovarăşei Ana Pauker“: atunci, fiul său a fost arestat şi torturat în sinistra închisoare stalinistă de la Piteşti, condusă de torţionarul Ţurcanu. Să nu dea Dumnezeu omului cît poate el să îndure…

COMENTARII DE LA CITITORI