O uriaşă pată neagră a Istoriei

in Război corupției

 

 

Moment istoric: Klaus Iohannis, alături de Victor Ponta. Preşedintele, alături de primul-ministru. Acest fapt ar trebui să fie privit ca un simplu amănunt, însă, de data aceasta, el poate fi luat ca un simbol al unităţii de vederi între Preşedinţie şi Executiv. Ceea ce, să recunoaştem, nu este puţin lucru, în condiţiile în care prea am avut parte de mari divergenţe între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria, în regimul, de tristă amintire, al lui Traian Băsescu, personaj care nu a ştiut decît să semene discordie şi ură. Dialogul dintre Matroz şi Victor Ponta a fost unul nedemn şi total nepotrivit pentru ceea ce înseamnă normalitate, în relaţiile dintre un preşedinte şi un premier. Date fiind insultele („pisic“, „pisicuţ“, „inconştient“ etc.) pe care le rostea la adresa şefului Guvernului, Traian Băsescu – după cum îmi spunea Vasile, un amic din copilărie – nu merita să fie nici preşedinte de CAP, aşa cum a fost răposatul Nicolae Delemanciu, omul simplu, care avusese onoarea să-l primească pe Nicolae Ceauşescu, potrivit tradiţiei, cu pîine şi sare. Băsescu s-a comportat – mai zicea inconştientul ăsta de Vasile – ca un zurbagiu, care nu a ştiut, nu a fost în stare sau nu a vrut să onoreze aşa cum se cuvine înalta funcţie de şef al Statului, după cum îi plăcea lui se se autointituleze. El va rămîne ca o pată neagră în Istoria postdecembristă a ţării. Ca preşedinte, nu a făcut nimic pozitiv în cei 10 ani de domnie autoritară, în care a călcat pe cadavre şi a siluit, ori de cîte ori i-a venit lui pe chelie, Constituţia. El zicea că face reformă. Şi ne-a reformat pînă ne-a băgat în prăpastie, nu numai din punct de vedere economico-social (a tăiat salari şi pensii – auzi! – ca să ne fie bine), ci mai cu seamă din punct de vedere moral. A semănat discordie între diversele categorii sociale, a denigrat intelectualii – medici, profesori, artişti, oameni de cultură ş.a. – pe care, mărginit cum era el, nu dădea doi bani. Ne amintim cum, după ce i-a amărît ultimii ani de viaţă, s-a dus la catafalcul lui Adrian Păunescu, parcă în derîdere, îmbrăcat ca un mitocan, cu un pulover amărît, şi avînd în mînă un jalnic buchet de flori. Asta a considerat el că merita autorul genialei poezii ,,Repetabila povară”, cel etichetat drept ,,mare comunist” în aşa-zisul proces al comunismului, realizat de alogenul Vladimir Tismăneanu, fiu de stalinist notoriu. N-a avut destui bani să cumpere o coroană mare de flori domnul Băsescu, el, care fusese nu doar un vajnic comunist, ci şi un securist fruntaş, după cum rezultă din spusele atîtor oameni şi dintr-o serie de documente cît se poate de relevante. Acum, culmea, cică a fost absolvit de vină în faimosul Dosar Flota. Extraordinar! Carevasăzică, flota României, considerată, ca mărime, prima din Europa şi a 5-a din lume, îşi pierde toate navele, prin vînzare (Băsescu a numit-o ,,privatizare”), iar cel răspunzător de domeniul transportului naval al ţării, adică însuşi ministrul, nu are nici o vină. Şi asta, fiindcă – vezi, Doamne – nu s-a constatat nici un prejudiciu. Poate că vasele noastre maritime au dispărut subit, ca într-un nou Triunghi al Bermudelor (?!). Păi cum vine asta: dacă eu am în faţă zeci de vapoare, reprezentînd flota maritimă a ţării, şi, dintr-odată, ele nu mai sînt – nu e nici o pagubă? Ruşine pentru acei judecători ai Băsescului, care au putut da un asemenea verdict! Nu-i nimic. Mai sînt vreo 7 dosare ale fostului preşedinte, care ,,a aşezat România unde trebuia”, după cum, cu un tupeu strigător la cer, sau cu o incredibilă inconştienţă, mai spune, şi acum, acest personaj.

Scena în care i-am văzut stînd alături, umăr la umăr, pe mai-marii Statului Român s-a petrecut în Iaşii legendari ai lui Al. I. Cuza, cu prilejul sărbătoririi Unirii, la 24 ianuarie a.c. O astfel de ipostază ţine de normalitate. Sperăm, aşadar, că anormalitatea în care am trăit, vreme de un deceniu, sub conducerea nedemnului Traian Băsescu, a trecut.

GEORGE MILITARU

COMENTARII DE LA CITITORI