O veste bună pentru iubitorii de animale ŞI CÎINII SUPRAVIEŢUIESC MORŢII!

in Alte știri

 

O mare parte din intensitatea muncii mele este dată de situaţiile în care mă întîlnesc cu oameni care se iubesc foarte mult. Aşa priveam lucrurile pînă cînd să primesc un telefon, iar centralista mi-a spus că la capătul celălalt al firului se află o femeie surdă, care doreşte să-mi vorbească. Am spus: „În regulă”, iar operatoarea a tradus conversaţia noastră. Femeia se numea Susan, era foarte deprimată şi îmi solicita o întîlnire. Voia să ştie dacă acest lucru se putea aranja. I-am spus că da şi a fost stabilită o dată. În ziua întîlnirii nu eram prea sigur dacă avea să iasă ceva din toate acestea. La orele 11, sună soneria. Două femei aşteptau în faţa uşii – una dintre ele mai degrabă slăbuţă, cu părul negru; cealaltă era un pic mai solidă şi roşcată. Femeia mai slăbuţă se prezentă ca fiind Kathy şi îmi spuse că ea este traducătoarea. Le-am invitat să intre şi le-am oferit apă de băut. „Sper că nu v-a fost greu să ajungeţi”, am spus eu. Am privit în spate şi am văzut că această Kathy îi transmitea prin semne lui Susan ceea ce spusesem. Cînd am intrat în camera de consultaţii, am fost de acord că ar fi potrivit ca Susan să stea în faţa mea, iar Kathy să stea în spatele meu, traducînd prin semne ceea ce spuneam.

Am început să explic procesul comunicării cu spiritele. Ca un new-yorkez get beget, vorbesc destul de rapid, dar Kathy reuşea să ţină pasul cu mine permanent. Am fost surprins să văd cît de iute putea să traducă ceea ce spuneam. Acum, cînd mă gîndesc la această situaţie, îmi amintesc ceea ce simţeam legat de iubirea şi alinarea pe care le aducea Kathy prin munca ei. Eram tot atît de uimit de capacităţile ei de a traduce, pe cît era ea de mine. Am început consultaţia cu Susan, făcîndu-i o hartă psihică. Atunci cînd fac pentru cineva o hartă psihică, de obicei iau o hîrtie şi un creion, mă acordez la tiparul energetic al persoanei şi scriu, sau desenez impresiile pe care le am. Uneori, fac acest lucru la începutul şedinţei, pentru a uşura comunicarea. Dacă îi dau persoanei nişte informaţii paranormale corecte despre ea, aceasta ştie, de îndată, că nu sînt un şarlatan. Astfel, orice barieră a îndoielii este înlăturată şi procesul comunicării cu spiritele devine mult mai uşor.

Susan părea să fie o fiinţă destul de singuratică şi putea fi şi foarte încăpăţînată. I-am descris familia, care nu era foarte comunicativă, sau deschisă, şi

i-am spus că surzenia ei se datora unor oase mici din urechea ei, care nu se dezvoltaseră complet atunci cînd ea s-a născut. Ea a recunoscut că este corect ceea ce spusesem şi a fost destul de bucuroasă că puteam să îi ofer informaţii atît de precise. După ce i-am terminat harta, mi-am spus rugăciunea şi am început procesul de deschidere. Imediat am primit informaţii referitoare la casa ei.

„Este destul de ciudat, dar mi se arată ceea ce cred că este casa ta. Ai o sofa maronie sub fereastră, cu o pătură colorată, sau un pled pe ea?”.

După ce făcu schimb de informaţii, Kathy îmi oferi răspunsul lui Susan. „Da, aşa este. Se află chiar sub fereastră, iar pătura stă pe canapea, dar nu tot timpul”.

Trebuie să spun că era destul de diferit să primesc feedback de la cineva stînd în spatele meu, fie el şi traducător.

Am continuat. „Există cîteva poze, pe un suport de metal, în dreapta canapelei. Văd, de asemenea, ceea ce par a fi nişte flori de plastic, sau de mătase, care se află tot pe această etajeră. Eşti de acord cu asta?”.

„Da, este exact aşa cum spuneţi”.

„De asemenea, mi se arată un covor portocaliu. Este tocit pe alocuri, mai ales în dreptul uşii. Cred că aceasta este uşa principală prin care se intră în apartamentul tău. De asemenea, mi se arată şi o bucătărie. Aşteaptă. Nu ştiu cine îmi oferă aceste informaţii. Stai să întreb”.

Am cerut mental spiritului să se identifice. Nu am primit nici un răspuns, aşa că am rămas foarte tăcut. Atunci, mi s-au arătat mai multe poze de pe frigider şi i le-am descris lui Susan. „Mi se arată foarte multe poze de pe frigider. Multe înfăţişează un cîine”.

Jusan începu să rîdă. Îmi spuse că erau poze cu cîinele ei. Pe măsură ce continuam, am simţit cum camera se umple cu incredibil de multă iubire. Era o iubire ce părea foarte nobilă şi necondiţionată. Atunci, mi-a scăpat un nume… „Charlie”.

La aceasta, Susan a început să plîngă isteric. Eram complet pierdut şi mă holbam la ea, aşteptînd să primesc un răspuns, sau o explicaţie. În mod evident, atinsesem un punct sensibil şi voiam să ştiu care era acesta.

Kathy vorbi pentru Susan. „Da! Charlie a fost cîinele meu şi mă aflu aici ca să iau legătura cu el. El a murit în urmă cu două luni şi îmi este tare dor de el”.

Abia îmi venea să cred ceea ce auzeam. Am înţeles de ce îmi era greu să identific persoana. Era evident că informaţiile pe care le primeam veneau de la cîine! Cîinele îmi arăta lucrurile pe care le înţelegea el.

Susan gesticulă multă vreme, pînă cînd Kathy vorbi, în cele din urmă. „Susie ne spune că lui Charlie îi plăcea să stea tot timpul pe canapea şi că locul lui preferat era pe pătură. Din cînd în cînd, rîcîia covorul din faţa uşii şi se prefăcea că îngroapă ceva”.

„Înţeleg. Mi se părea oarecum straniu să am viziuni dintr-un unghi atît de jos, dar acum înţeleg de ce. Eu văd prin ochii lui Charlie”.

Am continuat, după cîteva clipe. „Charlie îţi trimite multă dragoste. El îmi arată o lumină roşie şi îmi spune că a făcut ceva cu ea”.

Susan era extrem de agitată cînd sfîrşi de gesticulat către Kathy. „Da, era un buton care mă anunţa că sună telefonul. Charlie venea imediat şi mă împingea cu botul. Era grozav! Avea o mulţime de calităţi umane”.

„Îmi trimite gîndul că avea o zgardă roşie foarte drăguţă, cu pietre preţioase. Arată ca diamantele, dar sînt sigur că nu erau diamante adevărate”.

Susan rîse şi ne spuse că nu erau adevărate, dar că străluceau, într-adevăr. Ea spuse că o călca pe nervi cînd oamenii făceau glume pe seama faptului că Charlie purta o zgardă „atît de feminină”.

După ce am rîs, am continuat: „Charlie îmi arată cum îl plimbai pînă la magazinul din colţul străzii, ca să cumperi pîine şi lapte”.

„Da, este adevărat”.

Atunci am început să rîd. Charlie mi-a trimis un gînd foarte amuzant şi a trebuit să îl transmit.

„Charlie îmi spune că nu îi plăcea să facă baie în chiuvetă”.

„Da. În flecare vineri seara, îl spălam, şi ai dreptate, nu-i plăcea absolut deloc. Se împotrivea tot timpul. Cred că, după o vreme, s-a obişnuit cu asta. Pot să te întreb ceva?”.

„Da, desigur”.

Susan începu să plîngă încetişor şi să formuleze o întrebare. „A suferit mult Charlie înainte de a muri? Şi, te rog, poţi să-i spui că îmi pare rău”.

Am întrebat: „A avut Charlie probleme cu picioarele la un moment dat? Vreau să spun, era incapabil să mai meargă? Pentru că simt o durere în dreapta”.

„Numai spre sfîrşit. Îi dădeam medicamente”.

„Ştii cumva dacă a avut diabet?”.

„Da, a avut. De asemenea, a avut probleme cu rinichii. Îţi spune el asta?”.

„Da, îmi spune mental, prin intermediul gîndului, ce nu era în regulă cu el înainte de a muri. Îmi mai spune că te iubeşte foarte mult şi că l-ai ajutat. L-ai eutanasiat cumva?”.

„Da, dar nu am vrut”.

„Cîinele tău ajunsese să sufere cumplit către sfîrşit. Chiar l-ai ajutat cu ceea ce ai făcut. Ştii asta?”.

Susan nu răspunse. Coborî fruntea şi dădu din cap afirmativ.

„Charlie încă mai doarme cu tine în pat. Are sens ce spun?”.

„Da. Întotdeauna se urca în pat în toiul nopţii. Mă trezeam şi îi descopeream capul pe pernă, alături de mine”.

„Ştii pe cineva pe nume Ivy? Ştiu că este un nume neobişnuit, dar am impresia că, totuşi, este corect”.

Susan începu să se gîndească, dar nu reuşi să-l localizeze. Apoi, după cîteva minute, izbucni: „Da! Am vorbit cu ea săptămîna trecută, la telefon. Ea mă ajută să îmi iau un alt cîine. Este foarte greu să găseşti un cîine pentru cei care au probleme cu auzul, dar ea mi-a spus că s-ar putea să aibă ceva pentru mine”.

„Primesc o vibraţie foarte puternică din partea acestui animal, cum că vei reuşi să îţi iei în curînd un alt cîine, şi nu vei mai fi singură pentru mult timp. Charlie spune că va ajuta, şi el, şi se va asigura că celălalt cîine ştie ce are de făcut. Apropo, îmi arată un cîine alb. Arată aproape la fel ca un husky”.

Susan deveni foarte surescitată. „Acesta este genul de cîine de care Ivy încearcă să facă rost pentru mine”.

„Ai să-l primeşti, nu-ţi face griji. Charlie îmi spune că nu ai să mai fi niciodată singură”.

Cu aceasta, am mulţumit spiritelor pentru sprijinul lor şi le-am rugat să o ajute pe Susan pe calea ei.

După cum am văzut, animalele supravieţuiesc, şi ele, morţii. Atunci cînd animalele trec în lumea spiritelor, ele acceptă această tranziţie ca pe un lucru firesc. Am putea învăţa multe de la ele. Adesea, am fost întrebat: „Unde se duce animalul meu cel iubitor?”.

Şi animalele noastre de companie merg tot în cer. Ele merg într-o lume foarte frumoasă, asemănătoare cu cea fizică – acelaşi loc în care se află şi oamenii. Atunci cînd un animal moare, el este întîmpinat de fiinţele umane cu care a avut o legătură pe Pămînt. Dacă nu există nimeni de acest fel, sau dacă animalul nu a trăit cu oamenii, el este, adesea, întîmpinat de cei care au grijă de animale. Aceşti îngrijitori sînt suflete generoase şi iubitoare, care au grijă de animalele noastre pînă cînd un membru al familiei care este puternic legat prin iubire de acel animal i se alătură în lumea spiritelor. Cel mai adesea, cei care au grijă de animale sînt cei care iubeau foarte mult animalele atunci cînd erau pe Pămînt. Este ceva obişnuit ca un animal care a murit de curînd să se întoarcă în locul în care a trăit pe Pămînt. Cel mai adesea, el se va aşeza pe acelaşi scaun, va dormi în acelaşi loc şi vă va privi de aproape. El îşi va aminti bunătatea şi blîndeţea pe care le-a primit din partea voastră pe Pămînt şi, adesea, va reveni, ca să aibă grijă de voi şi să vă protejeze.

Aşa că, vă rog, nu vă îndoiţi niciodată de un animal, sau de orice formă de viaţă. Sîntem aici pentru a împărtăşi misterul planului divin, plin de iubire, împreună cu toate creaturile lui Dumnezeu.

JAMES VAN PRAAGH

COMENTARII DE LA CITITORI