Oameni aleşi (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

MARTIN LUTHER (1483 – 1546) (1)
Il libéra le monde, en étant soi, pour tous. (El a eliberat lumea, fiind el însuşi pentru toţi).
Emile Verhaeren

De obicei, de numele lui Luther se leagă numai reforma bisericească, el fiind primul reformator protestant. În realitate, urmările activităţii sale se resfrîng şi asupra schimbărilor politice de mai tîrziu. El este un precursor al celor care au făcut să izbucnească Revoluţia Franceză. Jean Jaurès, studiind Originile socialismului german, nu porneşte de la Hegel, ci începe cu Luther.
Prin reforma bisericească, acesta dă o lovitură papalităţii, care căuta să subjuge gîndirea şi acţiunea lumii întregi; traducînd Biblia în limba poporului, pune temelia dezvoltării literaturii naţionale, omul putînd să-şi îndrepte singur ruga către Cel Atotputernic, îl înalţă, dîndu-i încredere în puterile proprii. Pînza de pe ochi cade; o lume nouă se deschide celui care devine stăpîn pe judecata lui.
I-a făcut pe oameni să înţeleagă că au dreptul să trăiască pe pămîntul care nu era numai al unora; de aici, şi încercarea reformiştilor de a rupe lanţurile economice, care făceau din fiinţa omenească un iobag. Democratismul a devenit mai puternic încă de pe vremea lui Luther.
Viaţa lui este aceea a unui om complet, deşi plin de contraste. Nu avea nimic din ipocrizia prelaţilor catolici. Alături de prinţi, la masa lui stăteau şi călugări prăfuiţi şi zdrenţuiţi.. Acelaşi în faţa lumii ca şi în intimitatea familiei, era agreabil; îi plăceau muzica, societatea, glumele.
A cunoscut sărăcia, nevoia, dar şi mărirea. Nu şi-a pierdut încrederea, cînd era sărman, dar nici cumpătul, cînd era tovarăşul prinţilor. Nu se dădea îndărăt de la pericole, ci le înfrunta cu mare curaj, mai ales cînd era vorba să-şi apere convingerile.
Acest mare om, care a arătat omenirii calea libertăţii, ca mulţi alţii dintre cei aleşi, s-a născut în bordeiul sărăciei şi al muncii cinstite, la Eisleben, în 1483, unde părinţii s-au dus să cumpere din iarmaroc cele trebuitoare pentru casă.. Tatăl său era un biet minier din Mohra, în Saxonia. A crescut în nevoi, cunoscînd de timpuriu ce e truda. ,,Ca să ne crească, mama căra lemne în spinare”, scria el.
Un om de inimă, văzînd isteţimea băiatului şi aflîndu-i dorinţa de învăţătură, îl ajută să urmeze cursurile Universităţii din Erfurt. După obiceiul vremii, ca să aibă cu ce învăţa, cerea, din casă în casă, Panem propter Deum, „ pîine pentru dragostea lui Dumnezeu“. Pe lîngă durerea pricinuită de lipsuri, cunoaşte şi umilinţa celui sărac. Sufletul, însă, era cuprins de dragostea tovarăşilor lui de suferinţă, cărora, mai tîrziu, le-a dat toiagul Bibliei, ca să străbată valurile vieţii. Dorea să înveţe de toate şi să pătrundă rostul lucrurilor. A urmat Dreptul, dar şi literatura şi nu a neglijat nici muzica.
La 20 de ani, o întîmplare i-a hotărît drumul vieţii. Se întorcea spre Erfurt, pe jos, împreună cu un bun prieten. Nori groşi se ridicau pe cer, brăzdaţi de fulgere. Prietenul său fu trăznit lîngă dînsul. Cerul le arăta cît preţ trebuie pus pe viaţă. Ca urmare a acestei întîmplări, s-a călugărit, cu toată împotrivirea tatălui său, care nu-i dorea o viaţă de trîntor, să trăiască pe seama altora, ci să se hrănească din munca proprie. Astfel, a cunoscut mai de aproape adevărata viaţă de mînăstire, atît de deosebită în interiorul zidurilor de ceea ce se vede în faţa altarului. Dar îndoiala i se furişă în suflet, frămîntările au cuprins mintea tînărului ce văzuse mizeria şi moartea, dar şi practica ispăşirii. Aceasta să fie, oare, calea cea adevărată?
Totuşi, a rămas credincios şi, mai ales, conştiincios, şi a căpătat încrederea superiorilor. Luînd doctoratul în teologie, a fost numit profesor la Universitatea catolică din Wittenberg. Cuvintele apostolului Pavel: „Cel drept este scăpat prin credinţa sa“, l-au apărat împotriva zbuciumului lăuntric. La vîrsta de 27 de ani a fost trimis la Roma. E a doua întîmplare hotărîtoare asupra existenţei lui ulterioare. Ce contrast izbitor între liniştea chiliei din mînăstire, între calea atît de spinoasă pe care şi-o croise prin chinurile sufleteşti, şi traiul oriental, plin de bogăţii, de pompă, dar şi de intrigi de la curtea Pontifului, reprezentantul lui Christos pe pămînt.

(va urma)
Prof. I Simionescu
preşedintele Academiei Române (1942)

COMENTARII DE LA CITITORI