Oameni aleşi (6)

in Lecturi la lumina ceaiului

DEMOSTENE – (384 – 322 î Chr..) (2)
„Les discours de Lysias, d’Eschine meme, sont des oeuvres d’art; ceux de Démosthéne sont des actes“. („Discursurile lui Lysias, şi chiar ale lui d’Eschine, sînt opere de artă; cele ale lui Demostene sînt acte veritabile de limbaj“) Noel Aymes.

Nu vorbea niciodată nepregătit; improvizaţiile nu-l atrăgeau, căci, scriindu-şi discursurile, studia vorbă cu vorbă, alegîndu-le pe cele mai potrivite şi mai expresive. De aceea, după unii, discursurile lui au mai mult efect dacă sînt citite. Începe să ţină cuvîntări în timpul războiului sfînt, Bătălia de Termopile. Atinge desăvîrşirea în vestitele discursuri împotriva lui Filip, regele macedonenilor, care dorea să-şi întindă stăpînirea asupra grecilor. Demostene le deschide acestora ochii, dezvăluind planurile regelui. Astfel îşi capătă prestigiul nu numai de neîntrecut orator, dar şi de mare patriot. Sub îndemnul cuvintelor sale, atenienii se înarmează; şi ei, ca şi tebanii, sînt fermecaţi de vorbele convingătoare ale lui Demostene. Totuşi, rezultatul bătăliei a fost de-a dreptul dezastruos pentru greci. Duşmanii lui Demostene încearcă să-l atace, să-i surpe autoritatea. In acest timp, Filip este omorît de nobilul macedonean Pausanias. Demostene apare în haine de sărbătoare în faţa mulţimii, deşi abia de 7 zile o înmormîntase pe fiica sa. Astfel a ţinut trează ura atenienilor; sub îndemnul lui, tebanii atacă armatele lui Alexandru cel Mare, devenit rege, dar sînt învinşi, ceea ce-i făcu pe atenieni să stea în rezervă. Duşmanii lui Demostene trec la atac. Fusese acuzat că a primit mită. Se pare că era ceva adevărat, pentru că îi cam plăceau banii. A fost condamnat, dar a fugit în exil. După moartea lui Alexandru cel Mare, prin puterea discursului său, Demostene i-a ridicat din nou pe atenieni împotriva macedonenilor. Însă, şi de această data soarta s-a arătat nefavorabilă grecilor. Demostene fuge şi se ascunde într-un templu. Capul lui este pus la mare preţ de către macedoneni. Urmărit, ştiind ce-1 aşteaptă, se otrăveşte şi moare la picioarele zeului Neptun, în vîrstă de numai 62 de ani. La cîtva timp după moarte, Atena îi rîdică o statuie de bronz, ca amintire pentru oratorul ei favorit, dar şi pentru marele patriot. Inscripţia de pe statuie începe cu următoarele versuri:
„De ce puterea şi curajul tău, o Demostene,
Nu au fost deopotrivă cu elocinţa ta?“.

CICERO (106-43 î. Chr.) (1)
„Ce n’est pas le nom d’un orateur; c’est le nom de l’éloquence“ – Lamartine („Nu este numele un orator; este numele elocinţei“ – Lamartine).

Nu poţi pomeni de Demostene fără să nu-ţi vină în minte şi numele lui Cicero. Amîndoi sînt reprezentanţii cei mai iluştri ai oratoriei antice; amîndoi au ajuns în poziţii politice înalte prin meşteşugul vorbirii convingătoare, pusă în serviciul patriei. Amîndoi au aproape aceeaşi soartă, deşi trăiesc la distanţe de mai bine de două veacuri.
Unul luptă contra dorinţei de cotropire a unui puternic rege; celălalt a împiedicat conjuraţia lui Catilina şi se opune dorinţei de stăpînire a lui Antonius. Amîndoi au sfîrşit tragic, urmăriţi de duşmanii personali. Sînt victimele convingerilor şi ale cuvîntărilor lor politice. Unul soarbe otrava încă în puterea vieţii; celălalt întinde gîtul, de la sine, urmăritorilor. Amîndoi au cite un mare cusur, deşi nu acelaşi. Demostene era avar de bani, primea daruri de la regi, de la oricine, dînd banii cu dobîndă. Era un om de afaceri. Cicero, dimpotrivă, refuza orice dar. Sicilienii au vrut să-i dea bani; regii din Asia Mică au vrut să-l recompenseze pentru serviciile aduse. Cicero nu a primit nimic. Demostene cînd era nevoie de vreun efect, se lăuda pe sine; altfel, era modest. Cicero nu se dă în lături să vorbească mereu de sine; îi plăcea să-l laude alţii şi nu se sătura; oricînd putea să ironizeze pe toată lumea, ceea ce i-a pricinuit multe neajunsuri.
Cicero se trage din părinţi onorabili; s-a născut în anul 106 î. Chr. De mic copil, arăta însuşiri alese, fiind dat de toţi părinţii drept exemplu copiilor lor.

(va urma)
Prof. I. Simionescu preşedintele Academiei Române (1942)

COMENTARII DE LA CITITORI