Oameni aleşi (7)

in Lecturi la lumina ceaiului

CICERO (106-43 î. Chr.) (2)
„Ce n’est pas le nom d’un orateur; c’est le nom de l’éloquence“ – Lamartine („Nu este numele un orator; este numele elocinţei“ – Lamartine).

Era harnic şi învăţa uşor orice; era preocupat de filosofie şi poezie. De pe urma lui, au rămas cîteva poeme din tinereţe; uşurinţa de a scrie versuri o păstrează pînă la bătrîneţe. „Cînd se punea pe lucru“, scrie Plutarh, compunea şi 500 de versuri înt-o noapte“. Dar, cu timpul, preocupările sale s-au îndreptat numai spre filosofie şi oratorie. Cel dintîi succes l-a avut pe cînd era foarte tînăr, într-un proces împotriva puternicului Sylla. Din această cauză, a trebuit să plece la Atena. După cucerirea Greciei de către romani, Atena strălucea încă din punct de vedere cultural. Spre ea se îndreptau tinerii din Roma, ca să se desăvîrşească în artă şi ştiinţă. Din Atena, unde a avut profesor străluciţi , Cicero a plecat în Asia, apoi în Rhodos, unde a luat lecţii de orartorie de la vestitul Apollonius Molon. Cînd acesta l-a auzit declamînd în greceşte, i-a spus: „Te felicit şi te admir, tinere, dar plîng soarta Greciei văzînd că tu vei duce la Roma singura avere care ne mai rămîne: elocinţa şi erudiţia“.
Întors la Roma după moartea lui Sylla, s-a dedicat vieţii politice. A fost numit chestor şi a fost trimis în Sicilia într-o vreme de foamete cumplită. Era un bun guvernator, atît de prudent, blînd cu toată lumea, încît şi-a cîştigat un mare renume. „Se zice, spunea Plutarh, că niciodată nu punea să bată pe cineva cu vergi şi că nici măcar în mînie nu arunca o vorbă jignitoare, nici nu pronunţa o amendă cu vorbe injurioase“.
Roma îl atrăgea. Acolo era întreaga viaţă a marelui Imperiu. La 35 de ani, ajunge celebru prin pledoaria împotriva lui Gaius Verres, guvernatorul nedemn al Siciliei, care adunase din jaf şi biruri nedrepte, vreo 7.500.000 de drahme, peste 10 milioane de lei, o avere mare pentru acea vreme. Verres a fost condamnat la o amendă de 600.000 lei aur.
Pretor la 40 de ani, consul peste 4 ani, Cicero impune prin dreptatea judecăţilor sale, prin nepărtinirea şi ne-recurgerea la acte brutale, chiar cînd interesele ţării le impuneau. În vremea cît a fost consul, pretorul Lucius Sergius Catilina, om intrigant, care voia să preia conducerea Statului, a utilizat toate mijloacele pentru a-şi ajunge scopul, avînd intenţia chiar de a-l omorî pe Cicero. Conjuraţia lui Catilina a fost descoperită. Cu această ocazie, Cicero ţine acele 4 discursuri minunate, pentru apărarea intereselor generale, cunoscute sub numele de Catilinare, de pe urma cărora Catilina şi tovarăşii săi sînt condamnaţi la moarte.
„Quo usque tandem…?“ (Pînă cînd!) sînt cele dintîi cuvinte, cu care încep discursurile sale şi care se repetă şi azi, ori de cîte ori vrem să spunem: să se sfîrşească odată! Cicero este considerat drept salvatorul şi părintele patriei ameninţate; e sărbătorit ca şi un învingător. Era cea mai mare cinste adusă unui cetăţean roman. Însă în jurul lui se urzesc intrigi; minciunile roiesc. Şi-a făcut mult rău prin vorbele pline de ironie usturătoare pe care le arunca asupra tuturor. Unul din aceştia, Publius Clodius, ajuns tribun, îi doreşte pieirea, deoarece Cicero şi-l făcuse duşman ţinînd o cuvîntare şi prezentînd dovezi împotriva sa, cînd acesta fusese judecat pentru blasfemie, la începutul lui 61 î.Chr.. Un om drept, cu greu poate lupta împotriva uneltirilor ascunse. Doborît, a fugit la Salonic. I se confiscă bunurile, i se ard casele. Exilul îl durea; mereu se întorcea cu faţa înspre Italia, ridicînd mîinile ca pentru rugă. Dar această durere nu a ţinut mult. Gladiatorii tribunului Titus Annius Milo îl ucid pe Clodius, iar Cicero este chemat înapoi. Locuinţa îi va fi reclădită pe seama Statului. Cînd se întoarce, după 16 luni de exil, „Italia întreagă”, spunea el, „m-a ridicat pe umeri şi m-a dus la Roma“.

(va urma)
Prof. I. Simionescu
preşedintele Academiei Române (1942)

COMENTARII DE LA CITITORI