Oameni aleşi (9)

in Lecturi la lumina ceaiului

JEAN JAURÈS (1859-1914) (2)
II était plus que l’orateur. II était la conscience.
II etait une valeur morale. (A fost mai mult decît un orator. A fost însăşi conştinţa. A fost o valoare morală)
Charles Huysmans.

S-a născut, la 1859, în oraşul Castres, în sudul Franţei, dintr-o familie onorabilă de burghezi nu prea înstăriţi. Şcoala a început-o în oraşul natal. În liceu,
s-a făcut remarcat prin darul oratoriei şi prin memoria minunată. Datorită sprijinului unui binefăcător care fusese captivat de însuşirile elevului, a plecat să înveţe la Paris. Era un elev eminent. La vîrsta de 19 ani, a intrat ca student la Şcoala Normală Superioară, unde îl avea drept coleg pe filosoful Henri Bergson. Îşi va începe cariera ca profesor la liceul de fete din oraşul industrial Albi, după care ajunge profesor agregat la Universitatea din Toulouse. Aici este ales, la 26 de ani, deputat. Datorită studiilor serioase de filosofie, activitatea sa politică este caracterizată printr-o gîndire neobişnuit de profundă. La 1891, îşi trece doctoratul, cu subiectul Realitatea lumii sensibile. De le primele discursuri parlamentare asupra învăţămîntului, se impune nu numai ca orator, ci şi ca gînditor şi om de stat.
După ce îşi ia doctoratul, devine un socialist militant. Spre socialism îl împing ideile sale filosofice, acel „panteism evoluţionist“, care îi inundă sufletul cu un umanitarism idealizat, făcînd parte din concepţia lui adîncă asupra unităţii care domneşte asupra întregului. Unitatea însă este vie, mereu în mişcare, mereu în progres. Convins de existenţa puterilor care prefac natura, privirea lui nu rămîne aţintuită numai asupra totalităţii fenomenelor; nu poate să nu se pogoare şi asupra semenilor, ca parte din întreg. Îşi dă seama că, între ceea ce este normal să fie şi realitate se căsca o prăpastie îngrozitoare. Iată ce spunea politicianul francez Charles Rappaport: „La fiecare pas din activitatea rodnică şi vie a lui Jaurès, se vor găsi ideile fundamentale ale operei sale filosofice: unitatea universală“.
Condus de acest idealism, Jaurès caută să se sprijine şi pe faptele trecute, pentru ca să găsească mijloacele prin care să conducă omenirea, restrînsă, deocamdată, la patria lui, către idealul dorit. De aici şi studiul său Istoria revoluţiei, scris în lumina evenimentelor care se vor desfăşura mai tîrziu. Revoluţia este fenomenul istoric care pregăteşte drumul spre democraţie.
Filosof, istoric, orator, Jaurès a fost un luptător neobosit şi un organizator, care îl scot în evidenţă pe omul de stat. A dus o luptă uriaşă în „Afacerea Dreyfuss“; a luptat în Parlament, a răscolit Franţa oraş cu oraş, a luptat în propriul său partid, dar nu
s-a lăsat. Pînă la urmă, dreptatea a învins şi, cu ea, a dat lovitura împotriva reacţionarismului şi imperialismului ameninţător. Era un moment cînd lupta împotriva lumii întregi, sugestionat de manevrele iscusite ale celor care voiau să triumfe. Această afacere a devenit „o epopee morală, o dramă naţio?nală, o tragedie politică“, a devenit chestiunea umanităţii şi a adevărului în sine.
Forţa morală care l-a condus în această luptă, l-a susţinut în faţa mulţimii şi în lupta politică a partidului său. Ţinţa sa era să adune la un loc toate grupările mai mici socialiste, căutînd să stabilească o unitate în partid, pentru realizarea ideii sale primordiale: „Socialismul democratic, republican şi laic, se realizează prin acţiunea reformatoare organică, sub înalta inspiraţie a idealului socialist integral“. Nu era un extremist. Nu considera revoluţia un mijloc de îndreptare a societăţii. Era evoluţionist. De la forma republicană existentă, îl despărţea numai un pas de democraţia reală pe care căuta să o înfăptuiască. Internaţionalismul său era chezăşia păcii universale pentru care lupta nu excludea dragostea pentru patrie, la a cărei dezvoltare lucra din toată inima. Evoluţia paşnică internaţională era, pentru Jaurès, strîns legată de cea naţională.
A contribuit la separarea Bisericii de Stat, la libertatea de acţiune a mişcărilor spre democratizare; a fost un fervent apărător al laicizării şcolilor, care erau considerate izvoare puternice pentru naşterea conştiinţei şi a libertăţii individuale. Conform concepţiei lui, realizarea socialismului era realizarea ideii de dreptate. ,,Dacă obiectul sau conţinutul socialismului este de ordin economic, forma lui este de ordin moral“. Şi acest mare orator al timpurilor moderne, care „prin forţa cuvîntului reprezintă o majoritate în Parlament“, acest idealist care a luptat pentru trezirea omenirii din sclavie, este martirul ideilor sale. Stînd în calea celor care doreau declanşarea războiului, al cărui dureros tablou îl prevedea, arătînd consecinţele dezastruoase pentru înfăptuirea adevăratei democraţii constructive, a căzut victima duşmanilor săi. Pe cînd se afla într-un restaurant pentru a lua prînzul, un glonte îl răpune în preziua războiului.
„Asasinatul celui mai de seamă dintre cetăţeni a fost vestitorul celei mai mari calamităţi; s-ar putea spune că soarta a vrut să cruţe neclintitul optimism al celui care persista, împotriva a orice, să creadă în triumful final al inteligenţei şi al bunului simţ“. (Charles Huysmans, scriitor francez).

(va urma)
Prof. I. Simionescu
preşedintele Academiei Române (1942)

COMENTARII DE LA CITITORI