Oare mai avem vreo şansă?

in Alte știri

 

Recent, emisiunile de ştiri au transmis un fapt inimaginabil pentru România, în perioada de criză economică sau post-criză pe care o traversăm: o societate comercială realizează un profit de 19%. Societatea comercială nu este alta decît Apa Nova, care a fost înfiinţată în 1999, după ce compania franceză Veolia a cumpărat Regia de Apă Bucureşti. Tot emisiunile de ştiri ne-au informat că în toate celelalte ţări în care compania Veolia are investiţii profitul nu depăşeşte 1,5%. Preţul, considerat modic –
100 de milioane de dolari – cu care compania a cumpărat Regia de Apă Bucureşti cuprindea cele două staţii de filtrare, Dragomireşti şi Roşu, plus reţeaua de distribuţie, a fost justificat atunci prin investiţiile majore pe care compania urma să le facă în înlocuirea reţelei şi modernizarea celor două staţii. De atunci, au trecut 16 ani. Dacă în fiecare an compania ar fi schimbat cîte 20 km de reţea – ceea ce nu este deloc mult – în prezent am fi avut o reţea nouă, de circa 320 km, adică puţin mai mult de 50% din reţeaua de apă a Capitalei. Dar Apa Nova s-a mulţumit doar cu intervenţiile de urgenţă, aşa cum fac şi Enel şi Distrigaz. Aflăm, tot din jurnalele de ştiri, că persoanele care trebuiau să urmărească realizarea investiţiilor, să facă presiuni pentru îndeplinirea clauzelor contractuale sînt suspectate de luare de mită, oferită cu generozitate de societatea care realizează un profit de 19%. Consiliul General al Municipiului Bucureşti, beneficiarul investiţiilor efectuate de Apa Nova, aproba cu indulgenţă proiectele care măreau profitul companiei. Concluzia vine de la sine: în România, nu putem lăsa lupta cu corupţia doar pe seama DNA. Societatea civilă trebuie să-şi îndeplinească rolul de observator al bunei funcţionări a instituţiilor Statului, pe care, în alte părţi ale lumii, îl îndeplineşte cu success, şi să ceară, periodic, Executivului să o informeze cu privire la realizarea clauzelor din contractele de investiţii. Au trecut 25 ani şi Capitala arată mai rău decît în 1990, iar reţelele de apă, gaze, canalizare şi electricitate – definitorii pentru confortul urban – sînt aceleaşi ca în 1989. Ştiam cu toţii că Arena Naţională a costat cu zeci de milioane mai mult decît proiectul similar realizat în Germania. Aflăm, astăzi, că şi acoperişul, care a costat 25 de milioane de euro, nu rezistă decît la ploi uşoare, de vară, ieri seară cedînd, pur şi simplu, în faţa şuvoaielor de apă căzute din cerul aglomerat de nori. Şi, cu toate acestea, nu am văzut nici un primar general, sau de sector, indignat, nici un Consiliu General sau Local oripilat. Ba, mai mult, am aflat săptămîna aceasta că, în ultimii 10 ani, Primăria Generală şi primăriile de Sector au beneficiat de un buget de investiţii de circa 20 de miliarde de euro. Nici unul dintre organele abilitate să verifice aceste investiţii nu pare preocupat să afle unde s-au dus aceşti bani. Nu credeţi că ar fi timpul să fie ajutaţi?
Constantin Sima
Preşedintele Asociaţiei Procurorilor din România

COMENTARII DE LA CITITORI