OARE V-AŢI GÎNDIT?

in Lecturi la lumina ceaiului

Prima zi de iarnă a fost şi prilej să sărbătorim ziua de 1 Decembrie, ziua cînd, prin lupte şi jertfe, s-a înfăptuit Marea Unire, s-a zămislit România Mare de astăzi. Zi sărbătorită, din păcate, şi cu umbre lăsate de politicieni, cu răfuieli la cel mai înalt nivel, cînd al doilea om în Stat, preşedintele Senatului, şi alţi demnitari de vază nu au fost invitaţi la parada militară şi nici la recepţia festivă de la Palatul Cotroceni. Acţiuni nesăbuite, care nu ne fac cinste, mai ales în ochii străinilor. Dar aniversarea Marii Uniri a fost şi prilej de redeşteptare a sentimentelor patriotice, sentimente care, din ce în ce mai slab, îşi fac cunoscută prezenţa. Doar pe la întîlniri sportive, internaţionale sau de altă natură, se mai trezeşte acest simţămînt. Dar nu despre patriotism vrem să vorbim acum, ci doar despre sacrilegiul care se petrece în aceste zile cu limba noastră, cu limba română.
Sacrilegiu cu atît mai periculos, cu cît el se infiltrează sinuos, fără să-ţi dai uneori seama, şi atacă perfid ceea ce avem noi mai scump, ceea ce ne defineşte ca popor, limba română.
Oare v-aţi gîndit că, în ultimul timp, limba noastră a fost năpădită de o mulţime de cuvinte – barbarisme – mai ales din engleză, care sînt folosite fără nici o justificare?
Oare v-aţi gîndit că folosind aceste cuvinte, pe lîngă lipsa de mîndrie naţională, loviţi în limba păstrată cu greu de strămoşii noştri?
Cuvinte cum ar fi (le redau, pe cît posibil, fonetic) trend, cul, ol, forever sau, în sport, golkiper, tai brek, staf, care au corespondenţe clare şi în limba română, dovedesc naivitatea condamnabilă a celor care le folosesc.
Oare v-aţi gîndit că sîntem o insulă de latinitate într-o mare slavă şi hună? Că am reuşit cu greu, uneori cu sacrificii mari, să ne păstrăm identitatea de români de-a lungul secolelor? Limba noastră este o avere agonisită cu trudă de strămoşi şi lăsată nouă moştenire şi trebuie apărată cu străşnicie de toate invaziile şi barbarismele din afară. Italienii, germanii şi alte popoare îşi apără cu hotărîre limba lor. Pînă şi celui mai popular sport din ţara lor, fotbalul, i-au spus „calcio“ sau „fussbal“.
De multe ori am auzit la posturile de televiziune folosindu-se cuvîntul „mişto“.
Ca să nu mai vorbim de oamenii care denaturează înţelesul cuvintelor. A fost un cetăţean destul de cunoscut, care, într-un discurs, a folosit cuvîntul „expertiză“, în loc de „experienţă“. De atunci, se găsesc adesea cetăţeni care fac o mare confuzie între aceste cuvinte, cu toate că a fost şi o emisiune denumită „Să vorbim corect româneşte“, în care erau date asemenea exemple, cu corecturile de rigoare.
Îmi amintesc de o poezie învăţată cu multe decenii în urmă a unui poet astăzi uitat. Nu o mai ştiu pe toată, dar o strofă am reţinut-o:
„Limba noastră-i limbă sfîntă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plîng şi care-o cîntă
Pe la vatra lor ţăranii“.
Poetul este Alexei Mateevici şi este moldovean.

SILVIU DUMITRESCU

COMENTARII DE LA CITITORI