„Ocărîtoarea mită“ în Istoria românilor (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Românii tîrîie de veacuri după ei tinicheaua obiceiurilor necinstite. Explicaţiile acestor apucături – şocante pentru occidentali, îndrăgite de băştinaşi, generatoare de sărăcie şi nedreptate – trebuie căutate adînc în trecut, pînă la începuturile Ţărilor Române.

„Nici o descriere nu se poate apropia de adevăr, cînd este vorba să-i înfăţişeze pe slujbaşii din Ţara Românească. Nemăsurata lor imoralitate, ticăloşia – acesta este cuvîntul potrivit – îndurerează şi umple omenirea de silă“. Iată portretul funcţionarilor din Ţările Române făcut, la începutul Secolului al XIX-lea, de Louis Langeron, nobil francez angajat ca ofiţer în armata ţarului în perioada războiului ruso-turc, dintre 1806 şi 1812. De atunci, au trecut 200 de ani, dar felul în care se comportă destui dintre administratorii Statului Român, de la clasa politică şi pînă la simpli funcţionari, poate da impresia că Langeron a trecut abia ieri prin România. Corupţia, „nemăsurata imoralitate“ manifestată de o parte însemnată a locuitorilor de pe aceste meleaguri, consemnată şi în toate statisticile (care situează, invariabil, România în topul celor mai corupte ţări din Europa), pare fără leac. Deşi accentuat în comunism şi exploziv după Revoluţie, acest defect nu este, de fapt, caracteristic ultimilor ani, iar izvoarele istorice arată că rădăcinile corupţiei sînt mult mai adînci şi merg în adîncul trecutului vreme de secole. (…) În memoriile sale, contele francez Louis Langeron descoperea o explicaţie a mentalităţii locuitorilor de pe aceste meleaguri: „Mai înrîuriţi de către grecii din Fanar, căci un mare număr se află stabiliţi la Bucureşti, mulţi boieri din Ţara Românească au josnicia acestora, lăcomia lor, cruzimea lor şi, totodată, credinţa pe care o au ei faţă de turci“. Mărturia e importantă, pentru că vine din partea unui străin care n-avea în comun cu românii decît faptul că ajunsese aici ca ofiţer al unei armate de ocupaţie (cea rusească). Jurnalul contelui, citat de Neagu Djuvara în cartea „Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne“, e cutremurător. Langeron era complet bulversat de această lume pe care n-o înţelegea, aşa cum occidentalii nu reuşesc s-o înţeleagă nici astăzi. „Cuvintele ordine, dreptate, cinste, onoare sînt adesea uitate în Ţara Românească. Aici, toate slujbele se cumpără, adică se plăteşte dreptul de a săvîrşi orice crimă fără a fi pedepsit. Fiecare slujbă, în scurt timp, îl îmbogăţeşte pe cel care o cumpără, dar, după un an, trebuie s-o părăsească sau s-o lase altuia – căci încă un abuz al acestei cumplite cîrmuiri (n.r. – fanariotă) este ca un slujbaş să nu stea niciodată mai mult de un an într-o slujbă, oricare ar fi ea; atunci vine la Bucureşti, unde se dedă unui lux neînfrînat şi de prost-gust, risipeşte la iuţeală rodul jafurilor sale şi, după 2 ani de stat degeaba, mai cumpără o slujbă, se îmbogăţeşte, din nou, de pe urma ei, ca să vină iar în Capitală şi să trăiască tot pe picior mare. Acesta este cercul vicios al boierilor din Ţara Românească“, explica Langeron. După cum se poate constata, într-o formă sau alta, sistemul s-a perpetuat pînă azi. Perplexitatea francezului nu diferea cu nimic de stupefacţia care-i încearcă acum pe vestici cînd iau contact cu aparatul birocratic al României, dar şi cu clasa politică (la vremea respectivă, alcătuită din boieri autohtoni şi venetici, mai ales greci).

(va urma)

MATEI UDREA („Adevărul“)

COMENTARII DE LA CITITORI